Shopping la New York este un sport in sine.  Majoritatea lucrurilor de vazut si de facut sunt concentrate in partea sudica a Manhattan-ului. Manhattan este un fel de “bulevard central” al unei regiuni care cuprinde circa 20 de milioane de oameni. Dintre acestia, numai 1,5 milioane de oameni locuiesc efectiv in Manhattan, iar cea mai mare parte din ceilalti pana la 20, sunt cei care vin aici pentru shopping, si carora li se adauga multimea de turisti.

In Manhattan gasesti de la boutique-uri micute in care poti cumpara orice-ti trece prin minte, pana la magazine importante, al caror nume reprezinta deja branduri celebre. Desi hotelurile sunt destul de scumpe, in New York poti cumpara haine foarte ieftine. Unde? Pai, de pilda la…:

Macy’s- emblematicul magazin aflat la intersectia strazii 34 cu Broadway, se autointituleaza “cel mai mare magazin din lume” si sustine ca nu are rival. Se intinde pe suprafata a 6 etaje uriase, iar subsolul este destinat exclusiv restaurantelor.

Bloomingdale’s- la fel de cunoscut ca si Macy’s, insa putin mai mic, este considerat a fi mai elegant si preferat de cumparatorii de varsta a treia. Se afla la intersectia strazii 59 cu bulevardul Lexington, in partea de sud a Upper East Side.

Century 21 – centru comercial celebru prin pozitionarea sa aproape de Ground Zero, dar si pentru faptul ca aici poti gasi articole de designer la preturi foarte mici. Din aceasta cauza este intotdeauna foarte aglomerat iar personalul nu este foarte prietenos. Insa pentru preturile produselor merita sa treci peste atitudinea vanzatorilor si peste aglomeratie.

FAO Schwarz – unul dintre cele mai mari magazine de jucarii din lume, aflat la intersectia strazii 58 cu Fifth Avenue. Magazinul este extrem de traditionalist, asa ca o vizita merita macar pentru a admira stilul conservator al jucariilor care au facut furori pe vremuri.

Dupa ce ai dat o raita prin locurile deja celebre de mai sus, ar trebui sa te indrepti catre mahazine ceva mai mici. A face shopping in New York inseamna mai degraba sa intri in boutique-uri cochete, decat in mall-uri (asta daca ai invatat ceva din serialul Sex and the City). In functie de ce vrei sa cumperi, iata cateva indicatii:

Zone comerciale importante

Madison Avenue, intre strada 59 si 72,in Upper East Side – in aceasta zona se afla o serie de magazine de lux, deoarece cartierul este locuit de oameni cu o situatie financiara foarte buna. Daca bugetul nu-ti permite sa achizitionezi articole, cel putin te poti delecta privind vitrinele.

Fifth Avenue, intre strada 48 si 59 – spre deosebire de Madison Avenue, zona este foarte circulata. Aici sunt Tiffany’s- la parterul Trump Tower,  Sak’s 5th Avenue, Bergdorf Goodman, Barney’s si alte magazine elegante ale designerilor europeni de marca.

Strazile 9 si 10, intre Bulevardul 3 si Bulevardul B- in aceasta zona, au aparut in ultima vreme cateva magazine de imbracaminte foarte dragute. Zona este in mod special preferata de turistii japonezi.

Strada 8, intre Bulevardul 6 si Broadway – acest bulevard din cartierul Greenwich Village cunoaste o perioada de stagnare in ultima vreme, insa, continua sa fie preferat pentru magazinele sale cu haine de buna calitate la preturi decente.

Broadway, intre Houston Street si Canal Street – artera comerciala din cartierul Soho care gazduia in trecut magazine cu produse originale, pline de stil si personalitate, s-a transformat in ultimii 10 ani intr-una a magazinelor de lux. Au mai ramas si cateva dintre boutique-urile originale, insa articole foarte interesante pot fi cumparate si de la vanzatorii ambulanti care isi expun marfa pe aici.

Spring si Price Street intre Broadway si West Broadway, in Soho- pot fi gasite lucruri foarte interesante in aceasta zona moderna locuita de staruri de cinema si celebritati. Asa ca, pe langa cumparaturi, te poti alege si cu intalniri spontane cu diverse vedete.

Southstreet Seaport- in aceasta zona de pe tarm vei intalni magazine care fac parte din marile lanturi comerciale americane. Insa asta nu stirbeste deloc din farmecul cartierului. E foarte frumos sa te plimbi aici, mai ales cind e vreme frumoasa, fie ca ai in plan sa faci cumparaturi sau nu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Your email address will not be published.


2 × 2 =