Europa

Insulele Greciei: Paros, frumusetea Cicladelor

Paros este a treia insula ca marime din grupul Insulelor Ciclade si este, totodata, un loc in care se combina frumusetea naturala a locurilor, cultura si distractia. Turistii pot incepe turul din portul Paroikia, pot petrece putin timp relaxandu-se intr-una din frumoasele cafenele ce impanzesc aleile de pe insula si se pot opri apoi la Muzeul de Arheologie din Paros, pentru a-si face o idee despre istoria insulei care a fost populata inca de la inceputul Neoliticului Tarziu, datorita in primul rand, locatiei sale din centrul Marii Egee.

Cochetul port Naoussa din Paros

Muzeul de Arheologie – aflat la scurta distanta de port, el se afla in incinta unei cladiri moderne, construita special in acest scop. Muzeul Paros este unul dintre cele mai importante din zona Marii Egee, intrucat adaposteste o colectie detaliata de opere de arta, datand atat din perioada straveche cat si din cea clasica. In afara de operele de arta sculptate in stil Ionian, de catre artistii din partea locului, ce au folosit renumita marmura de Paros, aici se afla si descoperiri scoase la suprafata pamantului in timpul lucrarilor de excavatie incepute la sfarsitul secolului 19 si care continua si in zilele noastre. Aceste decoperiri apartin unei perioade care se extinde din neolitic (sfarsitul mileniului 5) pana in timpurile romane (anul 30 i.e.n – 324 e.n). Aici poti admira sculpturi antice grecesti, cum ar fi statuia din marmura a lui Gorgo (mijlocul secolului 6 i.e.n), statuia lui Niki (Victoria) de la mijlocul secolului 5 i.e.n, cea care da impresia ca rasare din pamant si cele doua placi stantate din marmura, datand de la sfarsitul secolului 6 i.e.n, apartinand Monumentului lui Archilochos – constructie ridicata in onoarea unui localnic din Paros, considerat drept unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai poeziei lirice. “Parion chronikon” (“Cronica din Paros”) – o descoperire istorica – este o inscriptie pe o lespede din marmura, scrisa in dialect atic, asa cum au fost inregistrate majoritatea evenimentelor istorice si culturale.

Biserica ortodoxa Katapoliani

La cativa metri de Muzeul de Arheologie se afla biserica Panayia Ekatontapyliani sau Katapoliani, unul dintre cele mai importante locuri de rugaciune ortodoxe din Bazinul Marii Egee. Sapaturile efectuate aici au scos la iveala faptul ca biserica originala a fost construita in timpul domniei lui Constantin cel Mare, iar forma finala a dobandit-o in timpul lui Iustinian, cam la jumatatea secolului 6. Complexul de cladiri datand din perioada crestinismului timpuriu este alcatuit din bazilica centrala, dedicata Adormirii Maicii Domnului, capela lui Áyios Nikólaos, aflata in partea de nord-est si Baptisteriul din partea de sud. Ai sansa de a admira calitatea constructiei si decoratiunile din biserica principala, una dintre putinele biserici datand din perioada de mai sus, care functioneaza si in zilele noastre. Continuitatea istorica dintre timpurile stravechi si cele medievale este evidentiata de arhitectii ce faceau parte din masoneria bisericilor. Complexul architectural este marginit de mici capele si chilii monahale dispuse intr-o cladire cu doua etaje ce dateaza din secolele 17 si 18. Ekatontapyliani gazduieste doua colectii importante: prima include sculpturi si inscriptii din perioada crestinismului timpuriu, iar cea de-a doua o colectie de icoane post-bizantine, in stilul traditional al insulei.

Insula Paros este renumita nu numai pentru vestigiile sale arhitecturale si cu caracter religios, dar si pentru fumusetea naturala a locurilor. O idee buna consta in explorarea plajei Kolymbíthres, aflata intr-un decor natural de o frumusete aparte si cu o bio-diversitate iesita din comun.

Plajele din Paros au farmecul lor unic

Plaja se afla aproape de Náoussa, iar particularitatea sa este data de formatiunile stancoase ciudate, care o inconjoara. Bolovanii din granit arata ca niste sculpturi naturale, formate de-a lungul miilor de ani in urma eroziunii si a actiunii vantului si soarelui.  Plaja este o insiruire de mici golfulete din nisip, scaldate de ape caldute si putin adanci, locatia fiind ideala pentru familii si turisti trecuti de prima tinerete.

Cea mai buna modalitate prin care te poti bucura de decorul natural este sa vizitezi plaja dimineata sau dupa-amiaza tarziu, iar daca esti in cautare de confort – oferit de un sezlong sau o umbrela de soare – aici vei gasi tot ce doresti, chiar si restaurante si oportunitati de practicare a sporturilor acvatice.

Orasul Lefkes

Zona din apropiere este ideala pentru plimbari, intrucat poti urma ruta care duce la acropolele din Koukounariés sau la plaja din Monastíri. Daca alegi sa faci o vizita in parcul din apropiere, vei ramane uimit de frumusetea locurilor si de infrastructura realizata la cele mai inalte standarde, de catre municipalitatea din Paros. Mai multe informatii despre o plimbare pe cararea bizantina gasesti aici.

Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

De la1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Perioada disponibila: Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

De la940 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

De la830 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: Martie - Octombrie
0
1 2

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

1 Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • […] Paros, unde se afla un punct de intalnire al feriboturilor si un frumos port venetian, este una dintre cele mai frumoase insule din zona, faimoasa pentru plajele si asezarile sale pitoresti. Parikia este cel mai important oras si port de pe insula, desi cel mai popular este Naoussa. Aici se afla pe vremuri un vechi sat de pescari, dar cine isi mai aduce aminte de toate astea, cand astazi locul a devenit o destinatie cosmopolita de vacanta. Daca vrei sa te culturalizezi, fa o vizita la Muzeul Bizantin, usor de gasit gratie cupolei sale albastre. […]


zoot.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94

Privacy Preference Center

Necessary

Advertising

Analytics

Other