Campuri inmiresmate de levantica, stradute pietruite si linii de coasta incantatoare – farmecul regiunii Provence a inspirat de-a lungul timpului scriitori, pictori si milioanele de turisti care vin in fiecare an aici. Acest colt fermecat din sudul Frantei este o combinatie de orase de coasta pline de energie si satucuri bizare si foarte linistite, atragand deopotriva tineri pasionati de calatorii, dar si persoane aflate la vartsa pensionarii.  Intr-o regiune atat de diversa, a planifica un itinerariu poate fi o misiune riscanta: exploreaza deliciile din Provence pornind de la aceste puncte de reper si fa din calatoria ta aici o experienta de neuitat.

Provence, o regiune de poveste

Perioada ideala a anului pentru o calatorie in Provence

Faimoasele campuri de levantica infloresc vara, asa ca daca vrei sa admiri privelistea violet, vino aici din luna iunie pana in august. Dar tine cont ca va trebui sa faci fata multimii: vei imparti privelistea cu multi alti admiratori. Vara incepe si Festivalul d’Avignon (www.festival-avignon.com) – indiferent ca esti sau nu fan al teatrului avangardist, va trebui sa faci rezervare cu mult timp inainte de luna iulie.

Rezerva-ti loc la Festivalul d’Avignon din luna iulie

Toamna este de obicei calduta; calatoreste in aceasta perioada a anului, pentru a vedea explozia de culori portocalii si aurii de pe dealuri si pentru a evita aglomeratia din timpul vacantei de vara a elevilor. Iarna in Provence are si ea farmecul sau, dar vei fi legat de orasele mari – o multime de restaurante si hoteluri din oraselele mici isi inchid portile odata cu venirea toamnei.

Poti sa-ti planifici calatoria si pentru a lua parte la festivalurile primaverii: Fête des Gardians atrage imblanzitori de tauri in Arles, iar tigani din toata Europa vin aici pentru Pelerinajul din Camargue ( www.camargue.fr).  Ambele se desfasoara in luna mai.

In luna mai - Fête des Gardians, la Arles

Locuri de vazut in Provence

Alegerea destinatiilor favorite din Provence poate fi o misiune dificila, dar iata cateva puncte de reper:

1. Levantica

Peisajul clasic din vederi al regiunii Provence in culori violet il poti admira pe viu la Abbaye Notre-Dame de Sénanque, in timpul verii. (www.senanque.fr). Privelistea si mirosul de levantica te va impresiona si pe Platoul Valensole. Mai multe informatii gasesti aici.

Minunatele campuri cu lavanda din Provence

2. Minunile naturii

Parcul National Camargue din sud-vestul regiunii Provence are suprafete intinse de teren mlastinos, unde isi duc traiul sute de specii de pasari: mergi in Parcul Ornitologic din Pont de Gau, pentru a admira pasarile flamingo (www.parc-ornithologique.camargue.fr).

Pasari flamingo in parcul national Camargue

Pentru peisaje stancoase si ape limpezi precum cristalul, mergi la Gorges du Verdon (www.lesgorgesduverdon.fr). Cei care vin la Roussillon vor fi rasplatiti cu privelistea stancilor portocalii si rosii; peisajul desprins parca de pe Marte te va incanta peste masura la Sentier des Ocres (Cararea ocru) (www.roussillon-provence.com).

3. Farmecul micilor orase

Arunca hartile. Oriunde ai merge in Provence, vei intalni la tot pasul asezari adormite parca, aflate in locatii care iti taie rasuflarea prin frumusetea lor. Incearca L’Isle-sur-la-Sorgue si Fontaine de Vaucluse din vestul regiunii, pentru o pauza binevenita, departe de Avignon (www.oti-delasorgue.fr). Incantatoarea asezare de coasta Les Stes-Maries-de-la-Mer are plaje minunate, arome spaniole si o inghetata delicioasa, al carei gust nu il vei uita prea curand (www.saintesmaries.com). Iar daca vrei sa admiri si peisajul montan, nu rata ametitoarea Moustiers Ste-Marie (www.moustiers.fr).

Micile orase provensale si farmecul lor: L’Isle-sur-la-Sorgue

4. Ruinele romane

Daca esti pasionat de istorie, mergi in Arles si Orange (www.otorange.fr). Teatrul Antic din Orange este fara indoiala cea mai faimoasa arena romana dintre cele doua orase, iar Orange se mandreste si cu un ametitor arc de triumf. In Arles exista multe vestigii romane, iar strazile sale intortocheate au inspirat multe dintre picturile lui Vincent van Gogh.

Arles nu e cunoscut doar pentru faptul ca aici a trait van Gogh, ci si pentru vestigiile sale romane

5. Mancarea si bautura

Gurmanzii s-ar putea certa ore intregi pe tema unde sa manance in Provence. Oriunde ai merge in aceasta regiune, nu vei duce niciodata lipsa de preparate pe baza de plante medicinale si branza. Opreste la standurile de pe marginea drumului pentru fructe de sezon si cauta pietele fermierilor locali pentru vestitele pâtés, dulceturi si produse de patiserie. Ia in considerare si un pelerinaj la podgoriile care inconjoara Châteauneuf-du-Pape, acolo unde este produs unul dintre cele mai renumite vinuri ale Frantei  (www.chateauneuf.com). Marsilia este locatia perfecta pentru degustarea fructelor de mare – nu pleca de aici fara a incerca “bouillabaisse” (o delicatesa din peste cu sofran). Si de ce sa nu alegi pentru desert, dulciurile “calissons d’Aix”, pe baza de migdale, chiar in locul lor de bastina, in Aix-en-Provence?

Châteauneuf-du-Pape, renumita asezare viticola

Cum se ajunge in Provence?

Cu masina: astfel te bucuri de libertatea de a explora tot ce vezi cu ochii si de imunitatea la grevele ce paralizeaza adesea transportul in Franta. Atractiile turistice precum Camargue pot fi admirate mai bine apeland la masina, iar vizitarea micilor asezari rurale este o incantare, intrucat nu vei fi sclavul orarului autobuzelor. Pregateste-te insa pentru frustrarea pe care ti-o va da lipsa locurilor de parcare: mai ales in Arles, unde strazile sunt inguste, iar spatiile destinate parcarii numai cateva. Multe orase au parcarea departe de centrul orasului, asa ca si daca inchiriezi o masina, tot va trebui sa strabati aleile inguste si sa urci scarile.

Cu bicicleta: daca vremea este buna, optiunea celor doua roti este cea mai potrivita. Planifica-ti o calatorie cu bicicleta prin Véloroutes (www.af3v.org ) sau alatura-te unui tur ciclist, daca esti o persoana sociabila.

Cu transportul in comun: organizeaza totul din timp, intrucat orasele mici sunt deservite numai de cateva linii de autobuze, care nu au un orar foarte precis. Cazeaza-te intr-un oras cheie si participa la excursii de o zi in punctele de interes din regiune.  Avignon este un punct de plecare ideal pentru a explora asezari precum L’Isle-sur-la-Sorgue si Fontaine de Vaucluse, iar Arles se afla aproape de tinuturile mlastinoase din Camargue.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.


+ 8 = 15