Food & Drink

Minighid de gastronomie ungureasca

Ungaria are o bogata traditie culinara si asta nu numai ca rezultat al influentelor multi-culturale. Ungurii fac mancaruri savuroase si aromate, bogate in carne – mai ales de porc – si nu fac economie la condimente, usturoi, smantana si fructe.

Cea mai cunoscuta mancare ungureasca este gulasul, o fiertura consistenta, in care bucati de carne, ceapa si cartofi plutesc laolalta intr-o zeama groasa si bogata in boia. O alta versiune a gulasului este cel de fasole, care nu este insa un fel de mancare vegetariana, asa cum te-ai astepta – la fasole se mai adauga adesea bucati de ciolan.

gastronomie ungureasca Minighid de gastronomie ungureasca gulas
Gulas, poate cea mai cunoscuta mancare ungureasca

Ciorba de fasole Jokai este un alt fel de mancare popular, pe baza de fasole, cu bucati de carne de porc. Supa frantuzeasca de ceapa a capatat influente locale si, prin urmare, supa crema de usturoi este cu adevarat delicioasa. Supele si gulasurile unguresti merg adesea cu smantana si pot fi extrem de delicioase daca sunt servite in paine.

gastronomie ungureasca Minighid de gastronomie ungureasca jokai
Ciorba de fasole Jokai

In ce priveste felul doi, o mancare clasica este ‘paprikas csirke’ (pui cu boia), in care bucati de carne de pui sunt gatite intr-un sos cu smantana, rosii si boia. Aceasta se serveste in mod traditional cu coltunasi. Savuroasa ‘ciganypecsenye’ (friptura tiganeasca) consta intr-o bucata de carne cu usturoi, servita cu grasime prajita deasupra. Snitelul vienez – facut din carne de vita sau porc data prin pesmet si prajita – este un fel de mancare austriac care a devenit foarte popular si in Ungaria. Apoi mai este ‘brassoi apropecsenye’, o mancare care are isi are originile in randul populatiei maghiare din Transilvania si care este facuta din bucati de carne de porc, pui, vita, ciolan, ardei rosu, rosii si cartof, toate prajite impreuna cu usturoi din abundenta.

gastronomie ungureasca Minighid de gastronomie ungureasca paprikas csirke
Paprikas csirke

O portie mai mica de mancare este reprezentata de ‘fozelek’ – o tocana facuta din diferite legume. Ungurii se mandresc si cu faptul ca pot prepara mancaruri rapide din diverse ingrediente date prin pesmet si prajite, printre care se regasesc si branza, ficat si chiar creier. Branza prajita este servita in mod obisnuit cu afine sau sos tartar.

Daca ceri o salata ca si garnitura, pregateste-te pentru ceva pe baza de muraturi, cum ar fi castraveti si diferite tipuri de ardei, mai degraba decat pentru ceva proaspat.

gastronomie ungureasca Minighid de gastronomie ungureasca fozelek
Fozelek

Daca nu te-ai saturat inca, asteapta desertul si incearca ‘makos guba’: bucati de paine data prin ou si umplute cu mac. ‘Palacsinta’ (clatite) reprezinta un alt desert popular si acestea sunt de regula umplute cu branza de vaci. ‘Madartej’ (“lapte de pasare”) este o bezea gustoasa in sos de vanilie.

gastronomie ungureasca Minighid de gastronomie ungureasca makos guba
Makos guba

In afara de mesele principale, alte mancaruri dulci pot fi incercate pe post de gustari, impreuna cu o bautura, intr-una din multele cafenele. Printre acestea se numara ‘somloi galuska’, un pandispan cu stafide si oua, acoperit cu sos de ciocolata si frisca, sau piure de castane. Si acesta se serveste cu frisca deasupra. O inventie locala este prajitura Dobos, alcatuita din straturi alternative de pandispan si crema de ciocolata, acoperite cu glazura de caramel.

gastronomie ungureasca Minighid de gastronomie ungureasca somloi galuska
Somloi galuska

Printre bauturile traditionale care acompaniaza mancarea, se numara ‘palinka’, obtinuta din cirese, prune sau pulpa de caise. Producatorii locali de vinuri fac si vinuri savuroase pentru desert si vinuri rosii, grele. Berile traditionale precum Dreher si Borsodi sunt foarte racoritoare in zilele calduroase de vara. Orasul Budapesta este insa renumit si pentru traditia sa in ce priveste cafeaua. Nu uita insa ca daca ceri o cafea, vei primi un espresso scurt si tare. Daca vrei o cafea mai lunga si mai putin tare, trebuie sa ceri o ‘hosszu kave’ (cafea lunga).

Printre locatiile unde se mananca bine in capitala Ungariei, Budapesta, se numara hotelul Gellert – unde poti servi un brunch savuros in zilele de duminica – si restaurantele din piata Liszt Ferencter, dintre care se remarca Menza, o locatie eleganta cu un aer nostalgic ce aminteste de anii ’80. New York Palace si Central Cafe sunt locuri unde poti experimenta cultura cafelei in Budapesta. Pe bulevardul Raday Utca se afla alte numeroase restaurante si cafenele, dar daca ti-e cu adevarat foame, nu rata Szent Jupat, un loc mai putin cunoscut in randul turistilor si unde marimea impresionanta a meselor si a bancilor din lemn se reflecta si in marimea portiilor.

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

zoot.ro%20

answear.ro%20

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94