clau feat mic

Ciudad del Este, talciocul Paraguayului

Ciudad del Este. Adica orasul estului. Denumit asa fiindca este unul din cele mai estice orase paragayene. Fiind in Foz de Iguacu, nu puteam sa ratez oportunitatea de a mai pune o stampila in pasaport si de a vizita acest El Dorado al marfii de contrabanda paraguayane.

Aventura incepe din punctul de frontiera, unde nimeni nu stie exact daca atunci cand treci trebuie sa ti se puna stampila in pasaport sau nu. Oricum, localnicii trec fara sa-i intrebe nimeni nimic. Daca nu te duci in persoana sa-i intrebi pe vreunul dintre “atarnatorii” cu insigna “ce sa faci?”, poti trece chiar si fara sa ai passport. Control la bagaje nu exista daca ai doar un rucsac sau o valiza. Masinile sunt verificate prin sondaj si asta doar daca intra in Brazilia. La iesire, nici macar nu se sinchiseste cineva sa opreasca. Sunt 3 modalitati de a trece in Paraguay: cu mototaxiurile (astea sunt, de fapt, motociclete in toata regula si reprezinta cel mai ieftin mod de a trece frontiera motorizat), transportul  in comun si pasul . Bineinteles, eu l-am preferat pe al treilea. Dupa o scurta calatorie din Foz, cu transportul in comun, ajung in punctul de frontiera. Ma prezint la ghiseul de stampile si gasesc o coada formata doar din occidentali. Stampila in pasaport si plec mai departe catre podul ce uneste partea braziliana de cea paraguayana. Pe pod, o gramada de combinatii, de la schimbul de bani pana la contrabandistii ce-si coboara marfa cu ajutorul unor franghii, pe malul raului, pe partea braziliana, de unde e preluata de alte echipe cu barci sau fara, care fug apoi cu ea prin mica jungla ce desparte orasul de rau. Straniu este ca toate astea se intampla la o suta de metri de punctul de frontiera iar pe pod nu e nici urma de vames sau politist de frontiera. Pe malul raului, nici atat. Impresionanta e viteza cu care sunt coborate coletele (totul fiind ambalat ) precum si dimensiunea lor (unele sunt cat jumatate dintr-un frigider). Trec podul peste un rau lat si maroniu si ajung pe partea paraguayana. Aici, mai ca nu trebuie sa ma rog de politia de frontiera sa-mi puna viza in pasaport. Par ca i-am deranjat, fiindca au alte treburi. Sacaitor roman!

Trec de asa zisa vama si intru in marele bazar Ciudad del Este. Orasul asta este un mare targ, un fel de Vitan sau alt engros bucurestean, doar ca la dimensiunile mult mai mari. Peste tot, tarabe si vanzatori, carciumi de doi bani si multa imbulzeala. Diferenta ca de la cer la pamant fata de omologul brazilian, aici orasul are cu adevarat iz sud-american. De pilda, langa ultimul model de X5 sta parcata o camioneta Ford din anii ’50. Sau poti vedea un asiatic imbracat in Armani trecand pe strada pe langa un autentic taran paraguayan, parca desprins din filmele cu El Comandante Che Guevara. Orasul contrastelo. Mall-uri noi, cu scari rulante si bodyguarzi inarmati la intrare, plasate langa tarabe dezordonate, acoperite cu nailon. Toate isi gasesc locul in Ciudad del Este. Schimb niste dolari in guaranies, moneda locala, la un valutist de pe strada si ma arunc in valtoarea marelui talcioc. Masini fara numere de inmatriculare, oameni sub bluza carora se zareste profilul unui revolver, schimbatori de valuta , vanzatori care trag de tine sa le cumperi marfa sud-americana. Toate ma fac sa ma simt eu insumi ca intr-un film. Mancarea este mult mai ieftina ca in Brazilia, la fel bautura. In schimb oamenii nu sunt la fel de calzi. E drept, sunt mult mai saraci ca brazilienii si se simte ca viata de zi cu zi in Paraguay nu e usoara. Lumea e impartita in bogati si saraci iar clasa de mijloc lipseste. Avand o tara fara iesire la mare, paraguayenii trebuie sa tranziteze toata marfa ce importata. Si totusi, este una din cele mai ieftine tari din America de Sud. Siguranta stradala nu este foarte ridicata dar cu toate astea Paraguayul nu are renumele Braziliei (nefondat dealtfel) sau al Argentinei (foarte fondat!) in privinta jafurilor armate sau a crimelor.

Intru intr-o carciuma locala, in care toata lumea se holbeaza la mine, si ma asez la o masa. Comand un gratar de oaie intr-o spaniola stalcita si dintr-o data cu totii se destind. “Gringo“. Clar nu sunt politist sub acoperire  asa ca primesc si niste zambete de la fata ce serveste la bar. Mananc in atmosfera locala si ma gandesc ca  acum peste 20 de ani, prin anumite zone, Bucurestiul era tot un fel de Ciudad del Este.

Mancarea este mult mai ieftina ca in Brazilia, la fel bautura. In schimb oamenii nu sunt la fel de calzi.

Plec mai departe: urmeaza tigari de contrabanda, masini tunate, cate o caruta trasa de un magar, o banca spaniola, copii care ies de la scoala, banci pazite de bodyguarzi cu mana pe tragaci, un spital care-mi aminteste de Africa, autobuze antice, camionete, reclame, tarabe, strazi cu asfaltul gaurit, motociclisti  si iarasi imbulzeala de talcioc. Trec printr-un parc plin cu steaguri si ajung aproape de iesirea din oras. Iar mersesem pe jos aproape 10 km. Hotarasc ca nu mai am altceva de vazut si ma intorc catre vama. De fapt, orasul este intins de-a lungul unei strazi principale care-l taie in doua, aceasta continuandu-se in soseaua catre Asuncion, capitala Paraguayului. Nu ma duc sa vizitez marele baraj de la Itaipu, altfel singurul obiectiv turistic de atins in Ciudad del Este. Trec vama inapoi, pun stampilele de rigoare si, langa vama braziliana, vad de pe pod o actiune a politiei de frontiere braziliene care captureaza doua colete lansate de pe pod prin metoda mai sus amintita. Totusi, brazilienii au si legea in vizor. Acesta a fost Ciudad del Este, talciocul Paraguayului. Nu pot sa zic ca nu mi-a placut – atmosfera de bazar ma fascineaza oricand – numai ca aici prea semana totul cu un engros din Bucuresti! (va urma)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.


2 × = 18