clau feat mic

Episodul 5: Relaxatul si nervosul Buenos Aires

Reintors din Ciudad del Este, talciocul Americii Latine, am mai stat o zi in Foz de Iguacu, timp in care n-am facut altceva decat sa ma plimb pe strazi , integrat in atmosfera locului , sa intru in tot felul de crasme locale si altele asemenea. In final am hotarat ca nu mai am ce face aici si, cum calatorului ii sade bine cu drumul, mi-am luat bilet de autobuz catre Buenos Aires , capitala Argentinei.

Ma trezesc devreme, imi calculez prost timpul si sunt cat pe-aici sa pierd cursa. Lucru care m-ar fi suparat teribil fiindca biletele nu sunt returnabile, ba mai mult, erau destul de scumpute avand in vedere autobuzul de 5 stele . Dar, spre norocul meu, il prind la limita. Pentru ca apoi sa stau doua ore in vama braziliano-argentiniana .

Cateva cuvinte despre vami. Noi am cam uitat cum e sa stai cu orele la trecerile de frontiera; coada la pus stampila, dupa aia fiecare cu bagajelul la control  (noroc ca aici aveau scanner), birocratie, formulare de completat si pastrat, in caz contrar avand belele la iesire. Toata treaba dureaza doua ore, timp in care ma bate soarele-n cap si ma deshidratez ca naiba: apa o uitasem in autobuz iar chioscul din vama e inchis. Trece si asta: ne imbarcam si pornim catre Buenos Aires. Pe drum, defapt inca din vama, ma imprietenesc cu un olandez, calator ca si mine. Prima “smecherie”pe care o face acesta in autobuz e sa verse o sticla de cin pe care o primisem de la sofer (doar mergeam la 5 stele!) pe el si, partial, pe mine. Adio vin si voie buna! Vorba vine: radem bine de tot o parte de drum, incercam sa admiram peisajul destul de banal , dormim si iata-ne dupa o zi si o noapte de mers (inca 1282 km) ajunsi in Buenos Aires, asa-zisul oras al tangoului, capitala Argentinei.

In statia de sosire trebuia sa ma intalnesc cu un prieten care sta de vreo doi ani in B.A. In buna traditie romaneasca, el ma astepta in alt loc iar eu ies pe alta poarta decat cea normala. Noroc cu telefonia mobila, asa ca ne intalnim intr-un final. Ma cazeaza in cel mai fancy hotel din toata calatoria mea, unul de 4 stele din centrul orasului. Nu prea ma intergez eu cu cele doua rucsace in eleganta hotelului dar… calul de dar nu se cauta la dinti. Acum… sa nu intelegeti gresit cum ca eu nu ma cazeze si in astfel de hoteluri (de cand scriu despre calatoria asta mi-am auzit o gramada de vorbe de genul ca as dormi in boscheti, de parca trebuie sa catalogam omul dupa locul in care se cazeaza) dar o fac doar cand sunt intr-o calatorie de afaceri sau daca persoana de sex feminin de langa mine isi doreste mai multe stelute. Odata cazat, prietenul meu ma lasa sa ma odihnesc un pic si stabilim sa ne intalnim pe la amiaza sa luam masa impreuna. Odihna activa: un dus, 20 de minute de facebook, raspunsuri la vreo 10 emailuri. Dupa care ies rapid sa respir aer de “capital federal“ . Ce s-ar putea spune despre Buenos Aires, oras foarte europenizat,  bulevarde largi, cladiri frumoase si o caldura de 36 de grade in aceasta dimineata? Putina lume pe strada, doar e duminica, ba mai mult, argentinienii sunt in vacanta de vara, fiind plecati pe litoral.

Ma invart aiurea pret de vreo doua ore, holbandu-ma la harta cu un ochi si la tot felul de cladiri pe care mi le luasem ca reper cu celalat si-mi dau seama ca Buenos este un fel de New York: toate strazile sunt drepte si perpendiculare, formand patrate. Ca urmare, e aproape imposibil sa te ratacesti. Ma ia naiba de cald iar prima impresie despre oras e ca pentru unul linistit si plictisitor: pana si putinii locuitori iesiti duminica dimineata pe strada sunt prea frumos imbracati si prea relaxati. Aveam sa aflu cateva ore mai tarziu ca astea sunt doar aparente si ca Buenos Aires nu e tocmai linistit, inregistrand una dintre cele mai mari rate ale criminalitatii din America de Sud.

Toti cei pe care i-am intrebat ce specialitati sa mananc in Argentina mi-au dat acelasi raspuns: carne. Si, cea mai buna, cea de vita.

Ajung inapoi la hotel, ma uit un pic la televizor (prima oara, in America de Sud) dupa care prietenul meu vine si ma ia cu masina la masa. Mergem la un local din Puerto Madero, unul dintre locurile pline de obiective turistice ale capitalei, local specializat in… carne. Toti cei pe care i-am intrebat ce specialitati sa mananc in Argentina mi-au dat acelasi raspuns: carne. Si, cea mai buna, cea de vita. Ne infigem la o masa intr-un local super-aglomerat si foarte popular, situat intr-unul dintre fostele depozite de marfuri, convertite acum in spatii comerciale, apartamente, birouri  - toate de o eleganta maxima.  Localul serveste peste o suta de feluri de mancare. Eu gust din vreo opt. Mancam, bem si povestim vreme de trei ore, prietenul meu fiind plecat din Romania cu multi ani in urma, stabilit in Argentina de vreo doi. In tot acest rastimp ne mai vazuseram o singura data, in Romania, in urma cu cativa ani, asa ca aveam o multime de povesti de recuperat. Ma pune in tema cu Argentina , cu viata si pericolele de aici. Primele sfaturi sunt de genul : fara vitejii – daca esti amenintat cu o arma, da imediat tot ce ti se cere, fara proteste si vorbe inutile. Talhariile armate sunt la ordinea zilei in Buenos, multe dintre ele soldandu-se chiar cu moartea agresatului. Apoi, mare atentie la banii falsi! In Argentina circula o gramada. Mare atentie la cursul de schimb: datorita luminatelor masuri luate de Cristina Fernandez , actuala lor presedinta , care se crede un fel de Evita Peron, argentinienii au doua cursuri de schimb – cel oficial, care-ti calculeaza dolarul la 4,9 pesos si cel real, care este de 7,5 pesos. Cam cum era la noi pe vremea comunismului.

Din cate inteleg, lumea nu prea e multumita de aceste masuri, avand o gramada de restrictii in a scoate banii din tara, in a face importuri sau in a cumpara valuta straina. Prietenul meu imi povesteste ca situatia lor economica s-a deteriorat foarte mult in ultimul an si ca el insusi se gandeste sa se mute in Columbia, deoarece Argentina devine prea restrictiva si comunista. Mai spre seara trag o tura cu el printr-un Buenos supraincalzit, cu bulevarde largi si parcuri uriase, reclame luminoase, oameni iesiti la plimbare, terase pline si lume destresata si ma intreb unde naiba e criza economica argentiniana si ce inteleg astia, defapt, prin criza .

A doua zi, prietenul meu imi spune ca modul cel mai bun de a vedea orasul este clasicul bus turistic ”hop in hop of “, binecunoscutul sistem adoptat de multe capitale supraincarcate de vizitatori. Unul foarte simplu : autobuzul strabate tot orasul avand statii in toate punctele turistice, statii la care poti sa cobori si sa urci inapoi oricand vrei. Biletul e valabil o zi sau doua. Eu mi-am luat tichet de doua zile, socotindu-mi ca acest timp imi ajunge sa vad cam tot ce era important. Oricum, nu sunt foarte ahtiat dupa locuri turistice pline de fotografi japonezi sau de turisti americani. Scopul meu e mai degraba sa vad ce se ascunde in spatele aparentelor date de biserici colonialiste, cladiri din secolul 19, muzee sau alte obiective din ghidurile turistice. Asadar planul era sa ma plimb mai mult pe strazi laturalnice, sa manac prin taverne cu specific local si sa beau cafea la colt de strada. Iau autobuzul si ma apuc sa vizitez. Trec pe rand printr-o multime de statii “turistice“. La unele cobor si fac poze, apoi intru pe net ca sa vad despre ce e vorba. Ma impresioneaza El Caminito, singurul loc din Buenos Aires unde chiar am vazut dansandu-se tango pe strada. Destul de fals insa. Se vedea ca intreaga sarada era amenajata doar pe vreo 3 strazi cu case viu colorate si numeroase restaurante si magazinase de suveniruri. In rest, renumitul cartier Boca pare destul de periculos, mai ales dupa lasarea intunericului. Periculos sau nu, dau o raita si pe celelalte strazi care nu-s nici colorate si nici ingrijite, pline de rahat de caine si periculoase prin faptul ca aproape imi pica in cap o bucata de tencuiala. Ok, nu pot sa afirm ca mi se pare cu adevarat periculos, insa se simte ceva in aer si nu prea e, bine turist fiind, sa te plimbi prin zona. Nu e favela braziliana insa simti ca pluteste cam aceeasi amenintare ca atunci cand te plimbi printr-un cartier dela marginea Bucurestiului sau a Parisului.

Lumea nu circula cu o masina scumpa , nu pentru ca nu ar avea bani ci pentru ca o masina scumpa te transforma in tinta.

Evident, cobor si la stadionul Boca Juniors, chiar daca, nefiind un mare fotabaliador, era cat pe ce sa ratez momentul. Dar semnele de atentionare imi sunt date de faptul ca aproape toti coboara aici. Intreb si mi se raspunde cu uimire“cum, nu stii? Stadionul lui Maradona!“. Ma lamuresc ca nu e chiar al lui dar ca e unul dintre cele mai cunoscute stadioane din lume. Iau urmatorul autobuz de la urmatoarea statie. In continuare, ajung in Palermo, alt cartier renumit, Puerto Madero cu a lui Puente de la mujer  si  urc pe ambarcatiunea cu vele ancorata in apropiere. Casc gura la zgarie-norii ce se construiesc in apropiere, mai arunc cate un ochi pe net… toate astea pe o caldura de aproape 37 de grade. Pana la urma, ca orice turist, vizitez aproape tot ce scrie prin ghiduri ca merita vizitat in Buenos Aires, insa in felul meu, mergand si dincolo de limitele turistice, in asa-zisele zone nesigure. Si pot sa spun ca, la fel ca la Rio, am simtit adevarata viata din Buenos Aires. De exemplu, am remarcat cat de putine masini scumpe vezi pe strazi aici. Explicatia mi-a fost data de acelasi compatriot stabilit in capitala argentiniana . “Lumea nu circula cu o masina scumpa , nu pentru ca nu ar avea bani ci pentru ca o masina scumpa te transforma in tinta“  Au fost o multime de cazuri cand oameni au fost dati jos din masina la semafor cu pistolul la tampla si, de parca asta nu ar fi fost de ajuns, unii chiar au fost impuscati. Una dintre cele mai furate masini in acest stil este VW Amaroq.

Am uitat sa spun ca argentinienii (si aveam sa constat mai tarziu, toti sud-americanii mai instariti), prefera pickup truck-urile. In toate cele 5 zile petrecute in Buenos am vazut doar un Porsche Cayenne, vreo trei X5 –uri si un Porsche Boxter. Un alt fapt pe care l-am remarcat, si nu cu ochi de turist ci cu cei de calator, este ca in Argentina toti politistii poarta vesta antiglont iar toate bancile sunt pazite de bodyguarzi  inarmati si in permanenta cu degetul pe tragaci (nu ca la noi, de cate un batranel cu spray lacrimogen care motaie pe un scaun). Transporturile bancare sunt escortate de jeep-uri cu mitraliere la geamuri iar cand se incarca sau se descarca bani de la o banca trebuie sa treci pe celalat trotuar. E mai sigur. De asemenea nu e recomandabil sa te plimbi prin oras cu sapca cu cozoroc si ochelari de soare deoarece devii suspect cu jumatate din fata acoperita. In banci nu e permis sa vorbesti deloc la telefon. Le e teama ca poti sa dai un pont despre un client ce tocmai a ridicat o suma de bani. Multe talharii s-au intamplat la iesirea din banci.

Deci… numai de bine despre Buenos. Nu vreau sa va panichez dar se pare ca baietii chiar au o problema serioasa cu criminalitatea. Dupa cum spuneam, sunt cazat la un hotel de 4 stele asa ca seara mai aveam timp uneori sa ma uit la stiri. In fiecare buletin era prezent ori un protest, ori doua-trei crime armate. Si totusi in mod normal, unui turist obisnuit nu i se intampla vreo grozavie de genul asta. E un oras frumos insa prea european dupa gustul meu. Eu venisem in America Latina si vroiam sa gust savoarea locala.

Sa va povestesc cate ceva si despre viata de noapte din Buenos Aires. Prietenul meu lucreaza ca DJ, asa ca, nu puteam sa ratez acest aspect din plin gustat de mine prin toate tarile pe unde m-am plimbat. E interesant sa vezi viata si sa vezi cum petrec oamenii intr-un club sau intr-un bar local.  Asa ca ne aruncam intr-un club de muzica electronica. Aici e recomandabil sa ajungi dupa ora doua noaptea – atunci se aduna lumea. Nu e foarte mare inghesuiala insa toata lumea e pusa pe party. Marti noaptea. Preturi : intrare gratuita, orange vodka – circa 7 $, berea cam 5 $ , apa 8 $ , pastile 10 $/ buc , gramul de coca 10 $. Ultimele doua sunt omniprezente, consumul lor fiind evident si aproape pe fata. Nici urma de tot felul de umflati, bodyguarzi cu ceafa lata sau alt gen de cocalari de neam prost. Un singur bodyguard care sta discret intr-un colt. In Argentina nu prea sunt scandaluri in cluburi. Doar ca nu ai voie sa intri cu ochelari de soare pe ochi sau cu sapca pe cap. In multe cluburi esti perchezitionat cu detector de metale. Nu ai voie cu arme. Sunt si multi detinatori legali de arma. Geamurile de la toalete sunt blocate ca sa nu poata fi introduse arme. Acum o vreme a fost un incendiu in care au murit o suta de oameni si de atunci sunt foarte stricti cu regulamentele anti-incendiu. O nenorocire ca asta s-a intamplat in Brazilia exact in ziua in care ajunsesem eu in Argentina. Pe toate posturile era comentata si discutata treaba cu incendiile in cluburi.

Altceva despre Buenos Aires: localnicilor le plac foarte mult protestele. Aproape in fiecare zi au cate o manifestatie, un protest, o blocare de strada. Din diverse motive, unele te fac sa te prapadesti de ras.  Pozitiv e faptul ca au o opinie despre orice si nu se feresc sa si-o exprime. Am mai vazut gradina zoologica Temaiken, pe care prietenul meu vroia de mult sa o vada asa ca am mers impreuna. Nu cu foarte multe animale interesante insa excelent aranjata si ingrijita.

Dupa 5 zile de Buenos Aires a venit timpul sa-mi fac din nou bagajele si sa pornesc mai departe catre Mendoza, unde ma astepta o alta mare aventura: escaladarea  celui mai inalt varf din emisfera sudica – Aconcaqua . Dar inainte de asta, in episodul viitor o sa povestim despre Montevideo capitala Uruguayului, unde m-am abatut pentru o zi, in timpul sederii mele in Buenos Aires.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published.


3 × = 3