Cristina Ilias

Cristina Ilias – Calator prin tara lor: Nepal (9)

ci 620  Cristina Ilias - Calator prin tara lor: Nepal (9) ci 6201

Ep. 9: KATHMANDU – între mărgele ceheşti şi zeiţe în viaţă

Sonoritatea exotică a numelui Capitalei nepaleze mi-a rezonat în urechi din momentul în care m-am hotărât să zbor până acolo. Trebuie să recunosc, mă aşteptam la cu totul altceva. Creasem în mintea mea un oraş exotic prin vegetaţia abundentă, denivelat, şi colorat ca arhitectură, spectaculos prin lărgimea spaţiilor deschise. Am evitat să caut imagini despre oraş, am preferat elementul surpriză.

Acum, după ce m-am confundat timp de două săptămâni cu spiritul nepalez în multe din formele lui, n-aş mai concepe o altfel de Capitală pentru poporul acesta serios în atitudine, modest în acceptările şi aşteptările sale, răbdător şi conservator ca tradiţii. Chiar şi murdăria din oraş, lipsa de preocupare pentru imagine, drumurile desfundate, haosul circulaţiei, casele de chirpici şi tablă, sunt o dovadă de conservatorism pentru o ţară în care, nicio conducere, indiferent de orientarea sa – regală sau populară – nu a pus vreodată preţ pe educaţia populaţiei. Ce-a văzut şi a moştenit fiecare generaţie, a transmis la fel, mai departe. Nepalezii nu ştiu că se poate şi altfel, şi asta i-a ferit de cosmopolizare. Nepalul e Nepal, şi atât; îţi place la noi, mai vino, nu, nu mai veni!… O atitudine simplă  şi directă, aşa cum sunt şi oamenii.

[nggallery id=62]

Există un Kathmandu, cel vechi, cu străduţe înguste şi care gravitează în jurul unor pieţe cu lăcaşuri de cult hinduse. Fronturi de case continui, cu faţade predominant din cărămidă arsă, cu decoraţii în lemn negru de esenţă tare, erodat de timp şi neîntreţinere, precum există şi un Kathmandu modern, în sensul de plasare în timp, adică mai nou, cu tendinţă de simplificare a construcţiilor, cu etaje suprapuse în funcţie de necesităţi în momente diferite, periculoase supraînălţări, din punctul meu de vedere, Nepalul fiind într-o zona seismică. Încercări de modernizare contemporană, faţadele cortină, din sticlă şi aluminiu ale băncilor şi instituţiilor, total neinspirate, lipsite de grija detaliului, cel care dă eleganţă simplităţii, distonează flagrant cu casele întâmplătoare, terminate parţial, finisate uneori în culori aprinse care ţâşnesc de sub acoperişuri cu multe turnuleţe care i-ar face invidioşi pe proprietarii din Strehaia. Fără niciun fel de conotaţie discriminatorie, există un ceva care vine dintr-o genă comună, şi se regăseşte în culoarea pielii, vestimentaţie, obiceiuri, manifestări artistice, nivel de civilizaţie, indiferenţă şi haos, ceva care face o punte de legătură foarte strânsă între nepalezi şi ţiganii noştri. Şi în aceeaşi notă, care nu se vrea discriminatorie faţă de ţiganii noştri, fiind doar o observaţie, există şi ceva ce îi deosebeşte flagrant: mentalitatea şi filozofia de viaţă, lipsa violenţei, cinstea şi parolismul, şi curăţenia personală, (n-am simţit nepalez mirosind a transpiraţie sau a nespălat) specifice şi de fapt definitorii pentru oamenii de la poalele Himalayei. Este doar remarca unui observator neutru, şi bucuros pentru poporul nepalez, că există această diferenţă.

Cât poţi să vezi dintr-un oraş în care stai doar câteva zile? Puţin, lăsându-te pe mâna ghizilor, agenţiilor turistice, pentru câştig de timp. Asta înseamnă în Nepal, că ai nimerit unde trebuie, pentru că nepalezii chiar ştiu să facă turism, fiind serioşi dar carismatici, respectuoşi în aceeaşi măsură în care sunt prietenoşi, punctuali şi parolişti, făcând ceea ce promit, ba chiar ceva în plus.

În aceste condiţii, având privilegiul unui ghid personal, pe Ram, strecurându-ne ştiutor pe shortcut-uri în încâlcitul Thamel, am văzut Durban Square şi piaţa de condimente.

Thamelul este partea veche, comercială a oraşului, cu străduţe înguste şi mai ales foarte aglomerate, flancate în front continuu de case cu 2-3 niveluri, cu spaţiile de la parter, întotdeauna comerciale. Afaceri mici, de familie în general, propun spre vânzare acelaşi lucru, de te întrebi cine le cumpără, mai ales când sezonul turistic este închis,  dacă toţi vând haine tradiţionale, şaluri, foarte multe şaluri de Pashmina şi Kashmir, bijuterii de argint şi alamă, pietre mai mult sau mai puţin preţioase, obiecte de cult budist şi hindus, instrumente muzicale, ceramică arsă utilitară şi decorativă, desene unicat de mandale, încălţăminte şi genţi din piele de yak, cafea, ceai, şi produse farmaceutice din gama himalaya, etc.

Dincolo de posibilitatea de a achiziţiona tot felul de lucruri de care evident nu ai nevoie, dar pe care le iei doar pentru că te fascinează cu exotismul lor, imaginile cu care te încarci sunt mult mai valoroase. Le prefer pe acestea din urmă, pentru că celelalte, obiectele în general, singulare, scoase din contextul conjunctural, îşi diluează rapid fascinaţia.

Străzile din Thamel, înguste şi obositoare prin aglomeraţie, sunt copleşitoare prin culoare şi imagine. Zecile de magazine înghesuite, înşiruite, îşi etalează marfa nu doar înăuntrul caselor, ci şi afară, scoasă pe trotuar, în vitrine improvizate sau autentice, sau expuse liber în vânt, agăţate de ferestre sau pereţi. Şiruri de manechine de plastic, îmbrăcate cu sariuri sau tunici, stau spânzurate la cotele superioare ale caselor, vizibile fiind din capătul străzii. Un registru-două mai jos, panouri verticale cu încălţăminte ieftină, din plastic în general, chinezească, alternează cu produse pentru menaj, sau cu mărgele de sticlă de toate dimensiunile şi culorile, înşirate în şiruri lungi şi bogate, paradis de imagine şi inspiraţie pentru orice artist plastic. Surpriza! Mărgelele nu sunt chinezeşti, ci aduse tocmai din Cehia!

[nggallery id=63]

În spaţiul care a mai rămas în stradă, vânzători de fructe şi legume purtate în cărucioare cu roţi mari, îngustează drumul şi aşa foarte îngust, fără trotuare, pe care se strecoară printre pietoni şi ricşe, motociclişti, biciclişti şi uneori chiar şi automobile. Toată lumea este calmă şi răbdătoare. E loc şi timp pentru toţi şi pentru toate.

Peste aglomeraţia din stradă planează încâlcit şi spânzurat păienjenişul firelor de telefonie şi internet care se întind complice de la o clădire la alta, legând hotelurile, cafenelele si restaurantele din Khatmandu, de restul lumii.

Totul, mai puţin în minimarketuri, este scos la vânzare sub semnul negocierii; cât dai tu, cât vreau eu, mai lasă tu, mai pun eu, aşa încât, niciodată nu ştii dacă ai făcut o afacere, sau eşti cel păcălit. Oricum, preţurile pentru orice occidental sunt mai mult decât acceptabile. Înşelat sau nu, pleci încântat  pentru că ţi s-a mulţumit, pentru că ţi s-a dat atenţie, pentru că ţi se dă bineţe – namaste, pentru că miroase frumos. Comercianţii îşi descântă mereu marfa şi spaţiul de vânzare, alungând duhurile rele, afumându-le cu beţişoare parfumate, într-un respect conştient faţă de sursa lor de existenţă. [sws_pullquote_right] Vânzătorul a împăturit cu grijă tunica, mângâind-o, a sărutat-o şi apoi a împachetat-o spre înstrăinare. [/sws_pullquote_right]

Am cumpărat, cum altfel decât negociind, dintr-un magazin mic, în cap de stradă, seara, înainte de închidere, o tunică brodată, ceva mai scumpă. Se pare că fusese singura vânzare din acea zi, dacă mă gândesc la gestul plin de recunoştinţă faţă de haina care le adusese un câştig necesar: vânzătorul a împăturit-o cu grijă, mângâind-o, a sărutat-o şi apoi a împachetat-o spre înstrăinare. Copleşitor gest pentru cineva ca mine, convins doar de efemeritatea şi utilitatea lucrurilor de larg consum.

Un loc încărcat de istorie, mai veche sau mai nouă, este Durban Square. Alături de temple hinduse cu multa istorie în spate, funcţionând încă la cotă maximă, şi acest lucru nu se poate schimba atâta timp cât hinduismul este a doua religie în lume, ca număr de practicanţi, se ridică palatul regal, rămas de curând fără proprietarul legitim, în urma unei drame în familile, devenită dramă naţională. O poveste de iubire neacceptată de familie, a atras după sine o crimă multiplă, o nouă regalitate, pentru scurt timp, uşurând tranziţia spre o republică şi un regim comunist. Palatul, părăsit de rege încă din anii 30, în urma unui cutremur, astăzi muzeu, este, alături de clădirea administrativă, europeană ca înfăţişare şi stil, din perioada influenţei britanice, pata de alb a pieţei în care domină construcţiile hinduse şi budiste, din cărămidă arsă, destul de bine conservate, cu ferestre din lemn negru, de esenţă tare, deosebit de bogat decorate, fundal cromatic neutru pentru sariurile multicolore ale femeilor nepaleze şi ghirlandele portocalii din flori naturale – ofrande de bucurie pentru zeii hinduşi.

Aşezată într-un loc mai retras al pieţei, detaşată de viermuiala fireasacă a unei zile de sărbătoare, am încercat câteva minute o meditaţie a la Lobsang, observând, doar observând, în detaliu, spiritul locului: un caleidoscop de forme şi culori, ca cele care ne uimeau copilăria, când priveam prin ochean, clasica jucărie a vremurilor trecute, asezonat cu mirosul aromat înţepător al candelelor şi beţişoarelor parfumate, aprinse, vibrând pe sunetele grave sau acute ale instrumentelor tradiţionale, care acopereau din când în când zgomotul diurn al pieţei. Undeva, între palat şi clădirea administrativă, un şir nesfârşit de tarabe improvizate, oferea soarelui loc de joacă printre mărgele colorate, bijuterii de argint şi suveniruri de cult. Din templul din dreapta mea, tocmai ieşea o familie numeroasă cu copilul lor, cam de doi ani, în braţele mamei. Evident avusese loc o ceremonie, probabil de botez, căci puiuţul de nepalez era machiat puternic cu negru în jurul ochilor şi pavoazat cu panglici multicolore, flori galbene şi boneţică strălucitoare. Presupun că, de acum în colo, era hindus cu acte în regulă.

Pe treptele templului, o femeie confecţiona şi vindea farfurii din frunze cusute la propriu, din frunze de bananier; erau de unică folosinţă, urmând să poarte în ele ofranda de orez fiert adusă zeilor.

[nggallery id=64]

Lângă palat, o uşă scundă, bordată de un ancadrament de lemn negru sofisticat decorat, lăsa grupuri de turişti să pătrundă într-o mică curte interioară deasupra căreia se ridicau cei patru pereţi înalţi de cărămidă roşie ai casei, cu ferestre multiple, decorate incredibil, cu profile şi cornişe la fel de minuţios şi bine lucrate şi conservate. În afară de spectacolul desăvârşit ca realizare de arhitectură tradiţională, nu înţelegeam interesul special pentru acest loc prin care se perindau şiruri continui de turişti de toate naţiile, dar şi foarte mulţi nepalezi. Aveam să aflu: era un punct de maximă intensitate pentru tradiţia hindusă, pentru că, în spatele ferestrelor cu traforuri dese, era ascunsă vederii şi vieţii reale, o fetiţă considerată întruchiparea pe pământ a zeiţei Kali, fiind o zeiţă în viaţă, numita generic, Kumari, în traducere termenul însemnând, virgină.

Periodic preoţii hinduşi descoperă, nu ştiu prin ce metode, printre practicanţii acestei religii, o copilă care întruneşte toate calităţile necesare – 32 de virtuţii, supusă unor ritualuri tantrice de purificare, pentru a fi identificată cu zeiţa. Din acel moment, familia, care  se consideră onorată de alegere, trebuie să accepte despărţirea de fiica lor, aceasta urmând să îşi petreacă următorii ani, până la prima menstruaţie, în spatele acelor ziduri, parte integrantă a unui ritual străvechi, ferită de bucuriile copilăriei. Apariţiile ei, maxim 13 pe an, în procesiuni şi festivaluri religioase, presupun să nu atingă pământul, şi să nu se rănească, orice picătură de sânge fiind dovada faptului că spiritul zeiţei a părăsit-o. Fiind deosebit de frumoasă, este expresia norocului şi prosperităţii, apariţiile ei alungând răul. Când evoluţia ei fiziologică îi anulează puritatea, trebuie să lase locul unei noi Kumari reîntorcându-se printre oameni, dar aproape fără drept de a-şi întemeia vreodată o familie, căci ce muritor de rând ar putea să năzuiască la unirea cu o fostă zeiţă, răsfăţată?! Şi unde mai pui că, conform tradiţiei, bărbaţii care îndrăznesc să se căsătorească cu o Kumari, mor de tineri. De aceea poate, statul le dă pensie pe viată. De jos, din curtea interioară, simţeai priviri ascunse; să fi fost ale ei? O mână sprijinită de balustrada ferestrei era dovada certă a vieţii din spatele traforurilor; să fi fost a ei? (va urma)

zoot.ro%20

answear.ro%20

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94