Europa

Legoland Danemarca: viata in piese mici

Cel mai fericit loc din lume? Disneyland ar putea pretinde ceva in sensul asta, dar multt sunt de parere ca Legoland din Danemarca, desi este mai mic, merita din plin titlul suprem.

Legoland este in fapt un parc tematic, care reprezinta un omagiu adus “jucariei secolului” (titlu acordat de revista ‘Fortune’), chiar in tara care l-a inventat: Danemarca, “cea mai fericita tara din lume” (potrivit unui sondaj Gallup la nivel international). Asa ca ai toate motivele sa crezi ca acesta este un loc cu totul si cu totul special.

legoland billund legoland Legoland Danemarca: viata in piese mici legoland billund

Inaugurat in anul 1968, Legoland se afla in Billund, un mic oras din partea rurala  a Danermarcei, care este locul de nastere al micilor caramizi de jucarie. Billund este la 260 de kilometri vest de Copenhaga; aeroportul care a fost construit aici de catre compania Lego, la mijlocul anilor ’60 a devenit al doilea aeroport ca marime din Danemarca. Transportul public pana la parcul de distractii are legaturi foarte bune.

Odata ajuns aici, inima ti se va umple de bucurie la vederea a nu mai putin de 59 milioane de caramizi din plastic, puse laolalta pentru a crea un adevarat paradis Lego, spre bucuria familiilor scandinave. O intrebare sta pe buzele tutuor…barbatilor – cam cate blonde ar putea incapea intr-un parc tematic?

Pentru oricine are peste cinci ani, atractia din Legoland este Miniland – 20 milioane de blocuri din plastic sunt puse la un loc pentru a crea orase in miniatura si replici ale unor simboluri la nivel mondial. Vei avea sansa sa admiri modelele liliputane fantastice ale Centrului Spatial Kennedy, ale canalelor din Amsterdam, faleza din Bergen sau un castel si un lac scotian si fara doar si poate, dupa o asemenea experienta, primul lucru pe care il vei face odata ajuns acasa, va fi sa scoti jocul Lego din dulap pentru a vedea ce minune poti sa creezi si tu.

legoland1 legoland Legoland Danemarca: viata in piese mici legoland1

In Miniland poti admira si alte simboluri ale Danemarcei, printre care: magnetul turistic al Copenhagei, Nyhavn; cel mai vechi oras din tara, Ribe sau palatul regal din Amalienborg. Copiii vor putea participa la un mini safari printr-un parc african, in care vor vedea lei, zebra si girafe, toate facute din Lego, desigur. Cei mari si cei mici deopotriva pot lua apoi o ambarcatiune care trece pe langa atractii precum Statuia Libertatii, Acropolele sau templul egiptean Abu Simbel. Reconstructiile sunt realizate la scara 1:20 sau 1:40, iar atentia acordata detaliilor este incredibila. Cea mai mare piesa din parc este o copie a celebrului munte Rushmore, cu cei patru presedinti americani, construit din nu mai putin de 1,5 milioane piese Lego. (Cea mai mica creatie? Un porumbel aflat in Miniland, construit din numai 4 caramizi).

Nu uita sa iei o harta a parcului, pentru a-l putea explora mai bine. Parcul este impartit in zone tematice, printre care orasul Legoredo, o zona ce imita Vestul Salbatic, Regatul Cavalerilor unde te asteapta chiar si un castel medieval; Tinutul Piratilor unde sunt ancorate nave si Duplo Land, unde bebelusii au la dispozitie jucarii si activitati simple, dar care ii vor amuza pe cei mici.

Lego version of Norway legoland Legoland Danemarca: viata in piese mici legoland2

Caruselurile si atractiile din Legoland se adreseaza deopotriva copiilor si celor mari. Pentru copiii mai mari exista atractii comparabile cu cele din parcul de distractii Tivoli din Copenhaga, precum X-treme Racers, un roller coaster care ajunge la o viteza de pana la 60km/h, sau Power Builder, unde poti incerca sa infrunti gravitatia cu ajutorul unui brat robotic gen Terminator.

In timpul liber poti merge la Atlantis, un acvariu imens construit in jurul unor modele Lego ce infatiseaza scafandrii si submarine. Pentru cei care vor liniste, exista numeroase atractii care nu ridica deloc tensiunea, printre care si o plimbare linistita cu trenuletul. Odata ce platesti taxa de intrare, toate aceste caruseluri si masinarii sunt gratuite.

Mai multe informatii despre locatie gasesti pe site-ul www.legoland.dk

Parcul este deschis din luna aprilie pana in octombrie, dar verifica mai intai pe site, deoarece sunt cateva zile in care este inchis, in lunile aprilie, septembrie si octombrie.

Taxa de intrare este de aproximativ 40 de euro pentru adulti si 37 de euro pentru copiii intre 3 si 12 ani.

In Legoland se afla numeroase restaurante, outlet-uri, o banca, ATM-uri, dulapuri cu cheie, camere pentru schimbat copiii, posibilitati de inchiriere de carucioare si cam tot ceea ce ti-ar trece prin cap. Mai e nevoie sa iti spunem ca exista si un magazin Lego de dimensiuni impresionante?

Pentru cazare, Hotelul Legoland (www.hotellegoland.dk) se afla chiar langa parc si respecta si el aceeasi tematica, cu figurine fantastice din Lego si camere cu tematici diverse: pirati, printese sau cavaleri.

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

3 Comments

Click here to post a comment

zoot.ro%20

answear.ro%20

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94