Europa

In Bruges, printre stradute pietruite si canale medievale

Portretul realizat orasului Bruges in comedia neagra din anul 2008, “In Bruges”, infatisa un oras de poveste, dar atat de nebunesc, incat personajul interpretat de Colin Farrell aproape o ia razna. “Poate asa arata Iadul: tot restul eternitatii petrecut in Bruges,” este concluzia trasa in ultima scena din film. In realitate, fermecatoarea capitala a Flandrei de Vest  este un oras linistit, cu lebede ce plutesc pe canale medievale si stradute pietruite, impanzite de magazine si cafenele elegante.

bruges1
Nu e Venetia, e Bruges!

Dar Bruges are mult mai multe de oferit. Restaurante de top sunt conduse de foarte tineri si talentati bucatari, iar magazinele ce comercializeaza ciocolata  ofera produse delicioase. Noile muzee, dar si cele recent restaurate, isi deschid portile pentru toti cei ce vin aici, iar dupa lasarea intunericului, berariile locale ofera clientilor o selectie uluitoare de licori pe baza de hamei, originare dintr-o zona cu vechi traditii in ce priveste producerea ei. Iad? Nu s-ar zice.

Vineri – 15.30 – O plimbare de poveste

Multe zone din centrul orasului arata cu adevarat desprinse din povesti, cu poduri de piatra peste canale pitoresti si stradute inguste, cu piatra cubica, ce serpuiesc printre conacele cu foisoare. Daca vrei sa vezi cele mai frumoase zone ale acestei minuni medievale, fa o plimbare de-a lungul canalului Dijver, care strabate orasul, avand grija ca plimbarea ta sa se incheie in Markt, principala piata din Bruges, dominata de clopotnita ce dateaza din secolul 13. Cei care se simt in stare pot urca cele 366 de trepte care duc pana in varf, pentru a admira orasul de sus, dar mai intai testeaza-ti camera foto la nivelul solului: aici ai tribunalul in stil neo-gotic, clopotnita in sine si  cladirile vechi, dar pline de farmec ce inconjoara piata.

Piata Markt
Piata Markt

17.00 – Degustare de ciocolata

Cu atat de marea aglomeratie de ciocolaterii din oras, la prima vedere pare ca pralinele si trufele isi fac aparitia in fiecare vitrina pe langa care treci. Daca nu rezisti tentatiei, cauta cele mai exclusiviste locatii de gen din Bruges, precum Chocolate Line al lui Dominique Persoone (Simon Stevinplein 19; 32-50-34-10-90; thechocolateline.be), unde gasesti combinatii excentrice dar pline de savoare, precum ciocolata cu vodca, fructul pasiunii si lime. La BbyB (Sint-Amandsstraat 39; 32-50-70-57-60; bbyb.be), degustarile sunt la ordinea zilei. Deschis in octombrie 2010, in acest magazin gasesti ciocolata fina belgiana, ambalata in cutii exclusiviste cu numere; incearca numarul 15, cu ciocolata cu lapte, alune si babelutte (o caramea traditionala) sau numarul 50 cu ciocolata neagra, boabe de tonka si lamaie.

Yummy: Chocolate Line!
Yummy: Chocolate Line!

20.00 – Stralucesc trei stele

Atractia gastronomiei belgiene nu este nici ciocolata, nici berea, ci mai degraba elegantul restaurant Hertog Jan (Torhoutsesteenweg 479; 32-50-67-34-46; hertog-jan.com). Acesta a primit de curand cee de-a treia stea Michelin, devenind astfel al treilea restaurant din tara care primeste acesta onoare. Daca prinzi o masa aici, asteapta-te la o parada de platouri incantatoare, creatie a bucatarului Gert De Mangeleer, de la scoici cu maduva de vita si anghinare, pana la icre de hering si miel caramelizat cu napi si lamaie. Un meniu cu cinci feluri costa 115 euro, fara bauturi.

Pentru gurmanzii pretentiosi: Hertog Jan
Pentru gurmanzii pretentiosi: Hertog Jan

Sambata – 9.00 – Dintr-o piata in alta piata  

Incepe-ti ziua asa cum o fac toti localnicii, la targul stradal din piata ‘t Zand. Treci de vanzatorii antichitati si indreapta-te catre nord pentru a cumpara branza belgiana, heringi afumati si paine proaspat scoasa din cuptor cu stafide si nuci. Apui cumpara niste vafe dulci cu unt de la standul din apropierea strazii Hauwerstraat si mananca-le in drum catre piata producatorilor din Beursplein.

Piata t'Zand
Piata t’Zand

10.00 –  Turul muzeelor

Inainte sa inceapa aglomeratia, fa un tur al muzeelor si admira picturile “Vechilor flamanzi”, un grup de artisti influenti, care au creat aici in secolul 15. Incepe la Muzeul Memling in Sint-jan Hospitaal, (Mariastraat 38; 32-50-44-87-71; museabrugge.be), unde sase opere incantatoare ale lui Hans Memling impodobesc o mica capela. Apoi traverseaza canalul pentru a ajunge la Muzeul Groeninge (Dijver 12; 32-50-44-87-51), redeschis in anul 2011, dupa lucrari majore de renovare. Aici este expus tabloul lui Jan van Eyck “Madonna With Canon Joris van der Paele”, iar pretul de intrare este de 8 euro.

Muzeul Memling
Muzeul Memling

13.00 – Pranzul cu localnicii  

Evita restaurantele din centrul vechi al orasului, unde preturile sunt mari si calitatea sub asteptari. Mergi in schimb la Tête Pressée (Koningin Astridlaan 100; 32-470-21-26-27; tetepressee.be), o locatie eleganta (unde poti comanda si la pachet), deschisa in luna iulie 2009, in cartierul rezidential Sint-Michiels. Ai grija ca meniul este numai in olandeza, dar bucatarul Pieter Lonneville se va ocupa personal de traducere. Nu poti da gres cu nimic daca alegi un meniu cu trei feluri, la pretul de 33 de euro. Printre felurile de mancare se numara tocana de fazan cu andive si dovlecei la gratar si pere clafoutis cu smochine proaspete.

17.00 – Moda flamanda

Pasionatii de moda care nu pot ajunge la Anvers, capitala modei belgiene, vor fi bucurosi sa descopere magazinul L’Héroïne (Noordzandstraat 32; 32-50-33-56-57; lheroine.be). Aici sunt oferite spre vanzare colectii apartinand unora dintre cei mai renumiti designeri belgieni, de la  Dries Van Noten si Ann Demeulemeester, pana la talente mai tinere, precum Christian Wijnants. Rafturile sunt pline de rochii din matase cu imprimeuri, jachete cu motive asimetrice, cape din lana si esarfe elegante.

Amatorii de shopping au de unde alege
Amatorii de shopping au de unde alege

19.00 – Rasfat cu cartofi prajiti

Dupa un pranz copios si un tur al orasului, e vremea cinei si momentul sa incerci o alta specialitate din partea locului: cartofii prajiti belgieni. Taiati subtiri si prajiti de doua ori, serviti cu maioneza sau sos curry, ei reprezinta un adevarat rasfat al simturilor. Una dintre cele mai noi locatii din oras este Chez Vincent (Sint-Salvatorskerkhof 1; 32-50-68-43-95; chezvincent.eu), care serveste cartofi prajiti cu salata (3.50 euro o portie mare). In plus ai si sansa sa admiri privelistea oferita de catedrala Sint-Salvator.

Trebuie sa incerci cartofii prajiti!
Trebuie sa incerci cartofii prajiti!

21.00 – Imprieteneste-te cu tripel

Orasul nu duce lipsa de pub-uri, dar berea parca nu e nicaieri mai buna ca la Bruges Beertje (Kemelstraat 5; 32-50-33-96-16; brugsbeertje.be). Aceasta berarie vestita este cu adevarat ‘gezellig’, cuvant olandez care descrie cel mai bine atmosfera unica de aici. Incepatorii care nu pot deosebi o bere Dubbel de o bere Duvel, se pot baza pe cei de la bar, care ii vor ajuta sa aleaga din sutele de sortimente din meniu. Cunoscatorii vor fi incantati de gustul  St. Bernardus Tripel, La Rulles Estivale si Orval Trappist (majoritatea berilor costa intre 3 si 3,50 euro).

Desigur... bere!
Desigur… bere!

Dumnica – 10.00 – Pentru cine bat clopotele  

Da frau liber muzicantului din tine la Sound Factory (’t Zand 34; 32-70-22-33-02; sound-factory.be), un muzeu interactiv, deschis recent  in incinta cladirii salii de concerte  Concertgebouw (taxa de intrare 6 euro). Compune o simfonie pe acoperis – inspiratia va veni cu siguranta, la vederea privelistii de sus a orasului – cu ajutorul unui touch-screen, care iti pune la dispozitie inregistrari ale clopotelor bisericii. Coboara apoi intr-un auditoriu aflat la etajul 5, unde atractia principala este un sintetizator numit “OMNI.”

Catedrala din Bruges
Catedrala din Bruges

Pranz – Ia-te la intrecere cu vantul

Atunci cand strazile incep sa se umple cu turisti, cel mai bun mijloc de a scapa de ei, este pe doua roti. Inchriaza o bicicleta de la gara (8 euro pentru patru ore) si pedaleaza catre nord-est, de-a lungul canalului care inconjoara orasul. O plimbare care dureaza 30 de minute, te va purta prin parcuri pline de verdeata, peste un pod din lemn si pe langa cele patru mori de vant care au mai ramas in oras. La intoarcere, fa un ocol pana la Begijnhof, o curte linistita in care se afla casutele vopsite in alb, in care au locuit candva calugaritele apartinand unui ordin religios al femeile singure sau vaduve, din secolul 13. In prezent, calugaritele benedictine locuiesc aici, iar in zona exista un indicator pentru pastrarea linistii, ceea ce face ca aceasta zona sa fie una dintre cele mai linistite din Bruges.

Bruges, un orasel splendid
Bruges, un orasel splendid
 
Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!