In aer

Frica de zbor – cum scapi de ea

frica de zbor 1  Frica de zbor - cum scapi de ea frica de zbor 1

Tuturor ne place sa calatorim si sa vedem locuri noi, dar exista o parte a drumului pe care o detestam cei mai multi dintre noi: zborul cu avionul. Pentru unii zborul nu reprezinta altceva decat stres, indus de preturile piperate ale biletelor, intarzierile avioanelor si bagajele pierdute. Pentru altii, zborul este mai mult decat un inconvenient; este ceva de-a dreptul terifiant.

Frica de zbor poate fi cauzata de multi factori, printre care claustrofobia sau frica de inaltimi. Multi dintre cei care se tem sa mearga cu avionul simt o anxietate irationala legata de faptul ca avionul se va defecta sau si mai rau, se va prabusi, indiferent de cate ori statisticile au declarat zborul mult mai sigur decat mersul cu masina. Altii se tem de atacuri teroriste sau se panicheaza la ideea ca nu pot avea control asupra avionului in care se afla.

Indiferent de ce te temi de zbor, exista cativa pasi care te vor ajuta sa treci cu bine peste toate fricile.Cu toate acestea, a zbura sau nu este pana la urma o decizie personala, care nu poate fi influentata de absolut nimeni si nimic.

Inainte de calatorie

1. Sa stii la ce sa te astepti. Pentru multi dintre cei care se tem de zbor, cunoasterea notiunilor de baza legate de avioane, ii vor ajuta sa depaseasca anxietatea. De exemplu, daca stii ca avionul poate continua sa zboare si daca unul dintre motoare nu mai functioneaza, vei fi mai putin ingrijorat de defectiunile ce pot aparea. Aici gasesti explicatii pe intelesul oricui, despre cum avionul sta in aer, ce cauzeaza turbulentele si ce se afla in spatele zgomotelor infricosatoare de la decolare si aterizare.

2. Familiarizeaza-te cu avionul. Daca stii cum arata cabina unui aparat de zbor, poate nu vei mai fi la fel de temator.

3. Alege un loc la culoar. Majoritatea companiilor aeriene iti permit sa ceri un loc la culoar atunci cand iti faci rezervare. Daca esti claustrofob, alege un loc la culoar, te vei simti astfel mai putin inghesuit si te vei putea misca mult mai usor in interiorul cabinei. Tot asa poti evita si sa privesti pe fereastra, daca asta iti creeaza nervozitate.

4. Monitorizeaza atent la ce te uiti si ce citesti inainte de zbor. Evita filmele despre dezastre aeriene, stirile despre accidente aviatice sau alte imagini media infricosatoare. Nu uita ca marea majoritate a avioanelor ajung la destinatie in siguranta, dar stirile sunt alimentate de probleme aviatice. Nu lasa toate astea sa ti se intipareasca in minte.

5. Gandeste pozitiv. In zilele dinaintea zborului, e foarte usor ca anxietatea sa puna stapanire pe tine. Incearca sa te gandesti la lucruri pozitive – cum ar fi toate lucrurile distractive pe care le vei face odata ajuns la destinatie.

La aeroport

1. Nu te grabi. Aloca-ti timp suficient pentru a ajunge la aeroport cat mai devreme posbil inainte de plecarea avionului. Goana catre poarta de imbarcare si stresul ca vei pierde avionul nu vor face altceva decat sa iti sporeasca temerile.

2. Petrece timpul dinaintea decolarii in salonul aeroportului. Majoritatea companiilor aeriene au saloane private care sunt in fapt niste oaze linistite si elegante care iti permit sa stai departe de forfota si galagia din aeroport. Desi ele sunt de regula rezervate celor din categoria pasagerilor de elita, in schimbul a 50 de dolari, poti beneficia si tu de serviciile si linistea pe care acestea le ofera.

In avion

1. Fa cunostinta cu echipajul. Daca ai timp, poti afla cine este pilotul sau poti sta putin de vorba cu insotitorii de zbor. Adesea, intalnirea cu cei care au grija de tine pe timpul zborului poate transforma avionul intr-un mediu mai prietenos si iti pot spori increderea in competenta si profesionalismul echipajului.

2. Conecteaza-te. Ia-ti cu tine iPod-ul si pune muzica care sa te ajute sa te relexezi.

3. Nu uita cine detine controlul. Multi dintre cei care se tem sa zboare, sunt deranjati de faptul ca au atat de putin control pe timpul zborului, intrucat nu pot influenta in niciun fel siguranta sau performantele avionului. Incearca sa te linistesti, amintindu-ti ca tu ai luat decizia sa zbori si ca numai tu poti decide cum sa faci fata acestei experiente.

4. Respira adanc. Pe masura ce anxietatea ta creste, poti avea probleme de respiratie – dar daca respiri adanc, te poti elibera de stres. Respira incet, cat timp numeri pana la 5 sau 10.

5. Citeste sau uita-te la ceva amuzant. Ia la tine reviste sau carti, pentru a-ti abate gandurile de la zbor. Alege sa vizionezi o comedie pe ecranele din avion, sau incarca niste filme pe laptop.

6. Bea ceva. Multi dintre cei care se tem sa zboare, apeleaza la alcool. Daca o faci cu moderatie e bine, dar nu trebuie sub nicio forma sa combini alcoolul cu medicamente anti-anxietate. Alcoolul poate contribui si la deshidratare, mai ales in mediul uscat din avion, asa ca daca te rasfeti cu un cocktail, nu uita sa bei multa apa dupa aceea.

7. Evita cafeina. Aceasta si alte stimulente te pot face si mai nervos.

8. Da drumul la aer. Deschide ventilatoarele de aer de deasupra capului, odata ce ai ajuns la bordul avionului; curentul te va face sa te simti mai putin claustrofob.

Cinci modalitati pentru a invinge panica dinaintea calatoriei

1. Ia o pastila. Daca frica ta de zbor este intemeiata si ai incercat tot felul de tehnici de relaxare fara succes, intreaba doctorul daca poti sa iei medicamente anti-anxietate sau ceva care sa te ajute sa dormi.

2. Apeleaza la un profesionist. Un terapeut licentiat sau o persoana de specialitate te poate ajuta sa identifici cauzele fricii tale si cum sa ii faci fata.

3. Intra pe net. Exista cateva programe special si site-uri web care ofera ajutor pasagerilor tematori. Iata cateva dintre ele:

  • SOAR ofera gratuit sfaturi, informatii, forumuri si cursuri video, iar in schimbul unei taxe poti participa la programe extinse de consiliere.
  • Anxieties.com iti ofera un program online gratuit, care sa te ajute sa iti invingi teama de zbor.
  • Pe FearofFlyingTips.com gasesti sfaturi si informatii utile, pentru pregatirea dinaintea zborului.
  • GuidetoPsychology.com este un site complex cu informatii despre cum functioneaza avioanele si ce trebuie sa faci pentru a-ti invinge frica de zbor.

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

3 Comments

Click here to post a comment

  • In sfarsit un articol folositor pe aceasta tema!! Link-urile au fost, de asemenea, interesante si utile.
    Felicitari!

  • FricaDeZbor.ro, primul site din România care tratează Aviația din perspectiva aviofobilor, îți oferă toate instrumentele necesare depășirii anxietății care te cuprinde atunci când trebuie să călătorești cu avionul.

zoot.ro%20

answear.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94