Cristina Ilias

Cristina Ilias – Calator prin tara lor: Tenerife (2)

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

ci tenerife  Cristina Ilias - Calator prin tara lor: Tenerife (2) ci tenerife

Ep. 2: Perlele Sudului

Aflasem de existenta muzeului perlelor din partea de sud a insulei, dintr-un pliant turistic, dar asta nu inseamna ca desi aproape toata populatia lucreaza in turism, sunt toba de informatii de gen. Eram in Las Americas si incercam sa aflam unde este situat. Enigma totala! Trecand peste amanuntele intamplarii, la un chiosc de ziare am aflat ca pentru ziua si ora respectiva, momentul era ratat, ultimul autobuz care mergea intracolo, (undeva in afara statiunii) plecase de ceva timp; pentru mine, maine insemna prea tarziu, insemna o ultima privire aruncata asupra insulei, prin hubloul avionului. Deci, ce facem? si atunci a aparut el, un englez de vreo 35 de ani, tenerefizat prin naturalizare cu vreo 11 ani in urma, venit in excursie si nemaiplecat niciodata de aici; intre el si insula fusese dragoste la prima vedere. Acum, lucra pentru muzeul de perle, TENERIFE PEARL, venise cu masina in statiune, sa faca niste comisioane, era la chioscul de ziare, si avea doua locuri in furgoneta, la pachet cu foarte multa bunavointa si bunadispozitie.

Vazut, pupat, placut, si in douazeci de minute deja ne prezenta managerului de la muzeu, la fel de amabil si dispus sa ne ajute sa profitam cat mai mult din cat mai ramasese din orele de vizitare din acea zi, deci ghid personal de limba engleza, pentru un tur complet si indicatia expresa ca autobuzul sa nu plece inapoi cu grupul, decat dupa ce ne-am revenit si noi din uimire la cele vazute.

Asa am intrat in universul perlelor salbatice, daca se poate spune asa, si a celor de cultura, din ape mai calde sau mai reci, mici mici mici, mari sau uriase, albe, galbene, aurii, gri, albastre, argintii, negre, speciale, rare sau extrem de rare, mai mult sau mai putin perfecte ca forma, accesibile ca pret sau exorbitante, montate in cele mai sofisticate bijuterii sau insirate cuminti in siruri nefinisate asteptandu-si anoul sau inchizatoarea. Pe masura ce aflai despre ele, istoria unei lumi paralele, caci este o lume a lor, in stralucirea convexa a fiecareia gaseai puterea teleportarii in cele mai exotice locuri de pe pamant… Tahiti, Japonia, Australia, Filipine.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”19464,19465,19466,19467,19468,19469,19470,19471,19472″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]

Evident, turul complet se termina in magazinul de perle, unde te napadea dilema: sa-mi iau, sa nu, daca da, pe care, da’ cu ce, montata sau nu, si asta pana in fata unei fantani decorative din a carei apa se ridica un abur misterios, lasand sa se vada in “adancurile ei” cateva scoici vii, facatoare de perle. Contra a 25 de euro, cu un cleste metalic si norocul personal al fiecarui doritor de a-si pescui propria perla, puteai sa te lauzi in final ca ai practicat acest sport. Garantat, sub muschiul fiecarei vietati inchise in carapacea calcaroasa, se afla o mica comoara; erau scoici de cultura carora li se inserase in prealabil, intr-un moment al existentei lor, grauntele de nisip pe care fiinta tacuta de sub ape incerca sa il izoleze in comoara ravnita. Scoicile fusesera scanate candva, de unde si garantia ca exista o perla in fiecare, dar care era produsul in momentul pescuirii, insemna surpriza la schimb cu cei 25 de euro. Puteai sa fii in pierdere sau in castig, din punct de vedere material, dar bucuria de a tine in palma mica placere vinovata, a ta, unica prin unicitatea ei, perfecta sau nu in sine, dar perfecta pentru tine, te facea sa uiti ca pentru sentimentul asta, a murit o fiinta, chiar daca inferioara pe lantul evolutiv. Scoica era desfacuta pe loc, si perla rasfrangea in lumina prima ei sclipire. Aurie. Asa a fost a noastra, rostogolindu-se vioaie in causul uneia din cele doua jumatati de cochilie placata cu sidef argintiu, la fel de pretioasa in stralucirea ei, ca si perla insasi. Mai dai 15 euro, o iei montata intr-un firicel de aur, daca nu, ii poti simti bucuria trezirii la viata cand se zbenguie intre cele doua jumatati sidefate ale carapacei, pe care le primesti odata cu comoara. Bineinteles, are si un act de nastere prin dovada de autentificare certificata de un evaluator autorizat, de la care afli cam cati bani face.

Muzeul perlelor fusese doar cireasa (perla) de pe tort, pentru ziua aceea, in care pornisem foarte de dimineata din Santa Cruz de Tenerife, partea de NE a insulei, dupa o noapte de-a dreptul furtunoasa udata de o ploaie dezarmanta, rea, spre sudul cald, aproape vesnic insorit. Zgribulite de somnul agitat si brusc intrerupt de taraitul ceasului, am urcat in autocarul de Los Cristianos, unde trebuia sa ajungem pana la ora 9 a diminetii, si nu oriunde ci pe un cheu anume, de unde urma sa ne imbarcam pe o mica goeleta cu panze ce ne promitea, intr-o croaziera de 4 ore, intalnirea in larg cu balenele si delfinii, dar si o alta perspectiva a insulei, cea din afara ei.

Ne-am trezit cu adevarat, incet, odata cu insula, sub lumina insistenta a zilei care impingea, nu fara efort, norii negri dincolo de orizontul marin. Motorul autocarului torcea monoton alimentand ultimile urme de somn care inca isi cereau drepturile. Percepeam caldurica din autocar ca pe o promisiune pentru ziua insorita pe care ne-o doream in mica noastra aventura din sud. Soseaua buna, foarte buna, functiona ca un fermoar; urmarind constant tarmul jos al insulei, unind cele doua parti ale unui intreg:  pamantul sterp, golas cu puternice note selenare al insulei vulcanice, si apele Oceanului Atlantic din care tasnise la un moment dat, scuipat de framantarile fierbinti ale Terrei.

Deoparte, in stanga, apa incredibil de linistita dupa noaptea care fusese, schimba luciri si straluciri dupa cum geana de lumina a zilei castiga sau pierdea teren in fata norilor de noapte. In dreapta, pamantul bolovanos urca precipitat spre un platou arid, acoperit de urme usoare de vegetatie arsa de soare. Din loc in loc, rare si mici enclave in relieful muntos adaposteau ca niste golfuri terestre aglomerari terasate de case cu acoperisuri plate si privirile intoarse spre mare, colorate dar impersonale asa cum se vedeau de la distanta, sau mici plantatii de bananieri pitici ascunsi protector sub folii de polietilena, ferite de invaziile de insecte africane. In rest, relief selenar, nelocuit si straniu, locatia ideala pentru un parc eolian populat de o padure de mori de vant moderne, triste in singuratatea lor lipsita de un Don Quihote,  obosite dar eficiente in invartirea lor continua, sursa suplimentara de energie pe insula.

In spatele lor, in plan indepartat, printre scaieti si tufe desfrunzite, imaginea deja cunoscuta a varfului Teide inzapezit, vizibil din aproape orice punct al insulei, nu te mai surprindea cu nimic; era deja o prezenta obligatorie, un mic Fujiyama cu varf. (va urma)

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

zoot.ro%20

answear.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94