Cristina Ilias

Cristina Ilias: Calator prin tara lor – Tenerife (5)

ci tenerife  Cristina Ilias: Calator prin tara lor - Tenerife (5) ci tenerife

Episodul 5: Masca Buneivestiri

10.00 am. Autobuzul de Buenavista (Bunavestire – in spaniola) del Norte porneste din autogara Santa Cruz cu putina lume la bord. Cerul diminetii este indecis. Ne dorim o zi insorita pentru calatoria zilei, si in conformitate cu dorinta, avem la noi si costumul de baie. Habar n-avem ce vom gasi si unde vom ajunge, dar avem geanta cu de toate. Am auzit de Buena Vista, un orasel pe coasta de nord-vest, am auzit de Masca, undeva sus, in munte, in interiorul insulei, si sigur stim de Los Gigantes. Intre ele, mici localitati de tranzit pentru autobuz, populatie locala care urca si coboara odata cu problemele lor, si noi, sperand sa descoperim si fata mai putin comerciala a insulei.

Buenavista, ora 12:30, capat de linie pentru autobuz, autogara de tranzitie pentru noi. Suntem singurii pasageri pe care i-a adus masina pana aici. Suntem singurele care coboara, suntem singurele care raman, autobuzul pleaca. Suntem singure. Unicul functionar al dispeceratului se retrage si el, e ora pranzului si a somnicului de dupa.  Masina noastra de Masca? intrebam, Aaa, peste 2 ore!  Eroare pe care ne-am asumat-o; citisem gresit programul! Sala de asteptare inchisa, magazinele, cate erau, trageau obloanele, vremea sucita rau; din cand in cand un pic de soare. Bine ca nu ploua. Orasul absolut pustiu. Drumul spre plaja destul de dubios, nici tipenie de om. Hotaram sa ne intoarcem, sa vizitam orasul; o strada principala care traverseaza piateta centrala prin fata bisericii, si care  se duce dezarmant de singura spre plaja trecand prin fata cimitirului. Asta e tot. Obiectiv turistic: cimitirul.

[vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”20070,20071,20072,20073,20074,20075,20076,20077,20078,20079,20080,20081″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]

As fi nedreapta cu Buenavista, daca nu as recunoaste totusi farmecul locului si ineditul situatiei. Cand am mai fi avut asa o sansa, sa putem privi o localitate fara a fi perturbate de nimic. Mic si fara pretentii, oraselul avea un centru tipic spaniol, cu piata centrala, biserica, ronduri de flori in care cresteau specii scumpe in florariile noastre, sdrelitia, poansetia, si copaci cu silueta spectaculoasa, in timp ce casele abundau in detalii traditionale de arhitectura rurala: ziduri albe, varuite grosier, olane caramizii, ferestre cu ancadramente de lemn sculptat… Desi pustiu, avea toate semnele evidente ale unei vietuiri in comunitate, a legaturii stranse dintre toti locuitorii, avea semnele unei mari familii. Aici, in zona centrala si inalta a orasului locuiau cei adormiti acum, doar pentru ora de tihna a dupa-amiezii, dar mai jos, in lungul strazii, isi gasisera odihna vesnica cei ce fusesera odata. Cimitirul chiar merita a fi vizitat, si desi nori negri se pravaleau peste oras, sufocandu-l, atmosfera nu era chiar atat de sinistra chiar daca o priveam din cimitir. Relieful muntos, lipsa pamantului moale si religia catolica nu iti permit nici sa ingropi raposatul, nici sa-l incinerezi; ce te faci? Constructii insiruite, ridicate pe trei nivele cu nise adanci cat un stat de om, albe si ornate cu flori,  ofereau  loc de depozitare si sigilare a sicrielor. Curat, civilizat, eficient, deloc macabru.

Aproape de ora sosirii masinii de Masca, s-a deschis si sala de asteptare; binevenita miscare. Geanta noastra plangea dupa inca o pereche de sosete, dupa un pulover in plus cu care sa luptam impotriva frigului care se instalse deja. Masina sosita era un microbuz, pasageri, doar noi doua. Era ca si cum am fi mers cu taxiul dar… doar pana la prima, apoi habitaclul a inceput sa devina tot mai neincapator. Microbuz de linie, localitati mici, singura legatura intre ele. Drumul, in panta de urcare, inghitea in viteza serpentina dupa serpentina sfidand povarnisul din stanga si prapastia din dreapta care isi pravalea versantul dincolo de parapetul crenelat al soselei. Printre versantii golasi ai muntelui se intuia din cand in cand spuma valurilor care pleoscaiau peste plaja napadita de verdele vegetatiei scapata din stransoarea muntelui.

[vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”20083,20084,20085,20086,20087,20088,20089,20090,20091,20092,20093,20094″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]

Soseaua, o spun din nou, foarte buna, si indemanarea incredibila a soferilor de autobuz, ne-au dus in siguranta intr-un fel de galeata geografica: MASCA. O asezare mica – cateva case, o biserica, un bar, un restaurant si un drum-poteca spre plaja, ce se pierdea printre palmieri si portocali salbateci, promitand ca intr-o ora poti calca pe nisipul umed si pustiu al unui golfulet anonim. Pasnica atmosfera, o oaza de caldura nesperata in atmosfera rece a dupa-amiezii prin care trecusem pana a ajunge aici. O enclava cu o alta clima, aproape tropicala daca te luai dupa vegetatia abundenta, plina de verde si culoare in acelasi timp; valuri de bouganvillea dar si de trandafiri rosii se revarsau peste gardul unei case, alunecand spre dalele de piatra ale potecii. Pereti albi, varuiti proaspat contrastau cu insertiile de piatra bruta care completau zidaria. Acoperisuri cu olane, in panta lina, portocale mici si salbatic de dulci, vanticelul caldut, palmierul solitar de la marginea drumului, ficusul imens din fata bisericii, in care copilul din mine nu a ezitat sa se urce, si pisica cenusie incremenita in lenea ei, ca o emblema a locului, pe marginea zidului de piatra al terasei, au facut suportabila asteptarea unui alt microbuz care sa ne plaseze din nou pe orbita turistica a insulei.

Dupa trei ore de pandit masina – vine, nu vine – o aparitie minuscula sus in munte, pe ultimul tronson vizibil al serpentinei ne incanta. Mai aveam de trait o emotie: vor fi sau nu, locuri si pentru noi sau ne petrecem noaptea impreuna cu pisica? Cu putin noroc, si ceva insistente, inghesuite printre bagaje si calatori, comentam peste doua ore yahturile din portul Los Gigantes, apoi in noapte, un alt autobuz, si drumul in sens invers spre Santa Cruze de Tenerife, care inchidea fermoarul soselei de coasta si circuitul de o zi, al insulei, altfel de zi, aterizand in asternuturile umede si ravasite ale trezirii matinale care fusese. A meritat. Pe noptiera motaia a mic dejun, o portocala mica si salbatic de dulce. Furata, recunosc. (va urma)

zoot.ro%20

answear.ro%20

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94