Dincolo de plajele ofertate de toate agentiile turistice, de jur imprejurul lui Teide-Echeide in cultura guanche, precum si pe versantii lui, 17 microclimate asigura conditii de viata speifice pentru 1400 de specii de plante si multe de animale si pasari care insufletesc padurile de dafin, pin, si mirt, sau vaile cu flora tropicala
Teide. Munte vulcanic. 3718m, clasat drept al treilea ca marime, si importanta in lume dupa cei din Hawaii, a fost si a ramas drept o prezenta centrala in cultura si existenta localnicilor, populatia bastinasa guanche identificand-ul cu Guayota, zeul infernului plasat chiar sub acest munte, in opozitie cu Achamon sinonim cerului, si cu Chaxiraxi, mama pamant.
Alizeele, care formeaza la inaltimi cuprinse intre 600 si 1800 m norii tipici pentru Tenerife, curata aerul de orice urma de poluare. Cam raiul pe pamant, chiar daca iadul e sub munte, dupa cum se spune!
In partea de N-E, la limita cu microclimatul mediteranean din Orotava sau Puerto de la Cruze, se afla capitala insulei, Santa Cruze de Tenerife, locul unde spaniolii au pus odata cu cucerirea definitiva a insulei, crucea crestina.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”20433,20434,20435,20436,20437,20438,20439,20440,20441,20442,20443″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]Oras eterogen ca arhitectura, ferit de tendinta megalomana a altor capitale, animat de branduri comerciale clasice pentru intreaga Europa, isi rezerva dreptul de a-si pastra spiritul relaxat al locuitorilor sai, si multe din traditile locale la nivel gastronomic, sau cultural, prezente mai ales in San Cristobal de la Laguna – mai pe scurt La Laguna – singurul oras declarat patrimoniu al umanitatii de catre UNESCO, si care acum este o continuare a capitalei, devenind aproape un cartier al acesteia. Arhitectura traditionala, fronturi continue ale unor strazi destul de largi pentru perioada cand orasul a fost construit, urmand o trama rectangulara, ofera trecatorului o alternanta de fatade plate – parter si etaj – cu intrarea direct din strada, fiecare personalizate ca decoratie, dar toate in acelasi stil, cu cate un felinar inflorat din fier forjat agatat langa usa.
Balcoane din lemn de eucalipt sau maslin, splendid lucrate, ancadramente sculptate in jurul ferestrelor, din acelasi lemn, imbogatesc estetica fatadelor originale.
La concurenta cu ele, firme lucrate manual, mai mult sau mai putin colorate, dau savoare imaginii semnaland turistului oferta de sub ele: un restaurant, un boutique, un bar sau bistro, toate aglomerate la vremea pranzului.
La Bodegon Viana am asteptat afara, ca la marile restaurante, sa se elibereze doua locuri la mesele inghesuite in spatiul intunecos al localului unde se zice ca se servesc cei mai buni papas arrugadas
(in traducere, cartofi ridati) tavaliti optional prin sosul verde si uleios aromat – mojo canario – din ardei verde, ulei si mirodenii, absolut specific canarezilor.
Indelungata asteptare, interesanta si gustoasa experienta: cinci cartofi in coaja, incretiti de caldura cuptorului, tavaliti intr-un strat gros de sare alba, eliberau cand erau intepati sau rupti cu furculita, aburi fierbinti cu iz de iarna plina de omat, lasand loc sosului verde repede absorbit de pulpa alb galbuie a cartofului. Aromele se contopeau, fierbinteala focului se tempera in gustul proaspat al ardeiului verde care cerea urgent un pahar de vin rosu sau de
bere. Sase mese de lemn, inghesuite intre tejgheaua barului si rafturile cu sticle de vin de pe ceilalti doi preti, stateau mereu in calea celor doi chelneri grabiti sa potolesca pofta de papasatas a clientilor. In capatul din spate al tejghelei, o incapere mica si
inghesuita, bucataria, incurca slalomul baietilor cu doi saci mari de plastic, rezultatul debarasarii meselor, partial rasturnati pe podea; in Romania, locul ar fi fost raiul amenzilor de la Sanepid, dar acolo, cui ii pasa?! Veselie, muzica, mancare ca la mama acasa, un vin bun… nu stiu ce le faceau cartofilor, caci mici, rotunjori, dulcegi, de fapt banali, erau senzationali.
Santa Cruz de Tenerife se inchide spre est intr-o plaja confortabila, de nisip alb, fin, saharian, a carui spulberare in vant este oprita de stanca vulcanica neagra, ce delimiteaza locul, coborand pana in apa oceanului.
Plaja larga, intinsa, care patrunde lin in apa, pleaca de sub liziera de palmieri de la poalele versantului. Deasupra lor, a palmierilor, in mici enclave montane, zone rezidentiale de case grupate, colorate, cu acoperisul in terasa, privesc peste plaja, ca peste tot pe coasta tenerifeza, spre largul marii, constientizandu-si conditia insulara.
Si complexul cultural de pe faleza, priveste in aceeasi directie intorcand catre valuri formele energice ale unei arhitecturi organice, moderne, modelate in spiritul insulei, imbracate in milioane de placute ceramice albe care isi revarsa puritatea de sidef a scoicii in contrast cu plumburiul dramatic al norilor pravaliti peste ape, din varf de munte.
Spectacolul din interior nu l-am vazut, stagiunea era inchisa, dar spectacolul din exterior, regizat de marele arhitect Calatrava, este in stagiune permanenta, spectacol poate concurat sentimental doar de imaginea unei negrese infasurata intr-o khanga aurie stand
intr-o nemiscare impasibila langa taraba incarcata cu nimicuri din targul de duminica, de pe faleza. Si ea privea tot peste ape, spre Sudan de acolo de unde venise cautand un castig mai usor.
Dintr-o calatorie te intorci cu amintiri: impresii, mirosuri, gusturi, imagini, sentimente, si daca ai noroc, prieteni.
Albumul meu de amintiri din Tenerife incepe cu un grup de turisti pensionari insiruiti pe o banca (suprema placere a varstei), continua cu gustul unui sandvis cu ton si mirosul unei portocale proaspat culese, ma copleseste cu imaginea plina de dramatism a cerului mereu plin de nori, dar sub care, culmea, se poate face plaja in orice moment al anului, imi inunda sufletul cu sentimentul trait odata cu prima atingere a perlei mele, aurii, si-mi aduce aminte ca de viata trebuie sa te bucuri doar traind-o relaxat, in fiecare clipa, uneori batand din palme ca o foca. Atunci prietenii se gasesc si se pastreaza. (Sfarsit)
Add Comment