Cristina Ilias

Cristina Ilias – Calator prin tara lor: Capri (2)

ci capri mic  Cristina Ilias - Calator prin tara lor: Capri (2) ci capri mic

Ep. 2: Din Marina Grande până în vârf

Brusc, torsul motorului a încetat, o atmosferă uşor agitată s-a instalat printre călători, bagaje, plase, pălării. Dialectul napolitan pălise sub zarva verbală care se iscase în toate limbile. Abia atunci am remarcat exodul de turişti care se revărsau din hydrofoil urmând să asalteze insula, şi noi, trei doamne, toate trei, împreună cu ei.

Un golf micuţ, incomparabil cu cel continental din Napoli, de un pitoresc provincial pe care îl regăseşti uşor în pânzele lui Steriadi, cu bărci vopsite în alb şi albastru trase jumătate pe plaja pietroasă în aşteptarea turiştilor dispuşi să meargă cât mai curând la Grota Albastră. Câţiva metri mai sus, pe şoseaua asfaltată, o altă ofertă de transport: taxiuri decapotate, cu câte 4-6 locuri şi şoferi talentaţi care îţi oferă în acelaşi preţ (nu foarte mic) şi un pic de “o sole mio” în timp ce conduc dezinvolt pe traseul în serpentină; până atunci însă, aici jos, în portul Marina Grande, trebuie să facă uz de toată puterea de convingere pentru a-şi vedea clienţii suiţi în taxi, în condiţiile în care se poate merge şi pe jos, şi cu transportul în comun, şi cu funicularul.

Primul lucru care te preocupă, oricât de puţine bagaje ai avea, este unde te cazezi, unde îţi stabileşti cartierul general. Atunci am aflat că aveam o rezervare convenabilă încă din luna februarie, şi nu ne rămânea decât să căutăm pensiunea Il Girasole –floarea soarelui -, cum altfel decât cu un taximetrist pe care l-am făcut fericit, hotelul fiind tocmai sus în Anacapri, pe partea de vest a insulei. Napoletan, deci vorbăreţ, cu şapcă albă şi eşarfă la gât, şofa cu dexteritate cântând şi vorbind încontinuu; n-am priceput nimic, dar am înţeles tot: ori îi plăcea ce făcea, ori îşi juca rolul cu excelenţă!

Brusc ne-am oprit ” belle signorite,  mai departe, pe jos…” eram în capătul unei străduţe înguste ce urma cotit un gard năpădit de verdeaţă din care se ofereau privirii spectaculoasele flori ale fructului pasiunii; o albină grăsuţă se bucura mult mai concret decât mine, alintându-se în parfumul lor. Era prima dată când vedeam floarea asta care are ceva carnal în configuraţia ei. Neştiind ce este, pentru un moment am bănuit-o a fi carnivoră, dar albinuţa era de altă părere: pur şi simplu se iubeau, trăind fiecare din bucuria celeilalte. Peste drum, un zid de piatră, o poartă înaltă de fier forjat şi o altă floare, pictată pe o plăcuţă de ceramică de astă dată, îţi spuneau bun venit la pensiunea Il Girasole.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”20754,20753,20752,20751,20750,20749,20748,20747,20746,20764,20765,20766,20767,20768,20769,20770,20771,20772″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]

Cele câteva trepte care te duceau la un nivel intermediar nu făceau decât să amplifice surpriza întâlnirii cu un loc miraculos. Platoul înalt al muntelui devenise grădina hotelului în care se deschideau direct camerele micuţe cu băi individuale, dar cu ferestre largi, atât de largi cât să primească în fiecare seară, pe sub pergolele încărcate de bouganvillia, apusul fabulos al soarelui ce se scufunda în apa mării, ca să se răcorească. Deasupra camerelor, o terasă largă, însorită, primea soarele diurn repartizându-l uniform şezlongurilor înşirate împrejurul unei piscine tentant de albastre. Inutil, timpul prea scurt ce urma să îl petrecem pe insulă se cerea consumat în multe alte locuri.

Capri este o insulă micuţă, de 6,7 km lungime şi 2 km lăţime, asta face 10,4 kmp amprenta la apă, ca să zic aşa, dar relieful muntos dominat de Monte Solaro, de 587 m înălţime, măreşte considerabil suprafaţa de interes a insulei. Colonizată de greci în sec.VII î.H., a devenit loc de refugiu sufletesc pentru bătrâneţile şi excentricităţile lui Tiberiu împărat, care a construit aici 12 vile, câte una pentru fiecare din zeii Olimpului, acum doar ruine. Lucrare cu bătaie lungă, căci peste timp, vilele au stat la baza sursei de material de construcţie pentru localnicii nativi indiferenţi la comoara pe care stăteau, sau pentru veneticii adoptaţi, ca Axel Munte de exemplu, care şi-a făcut din a pune în valoare comoara, un ţel în viaţă.

12000 de localnici vieţuiesc tihnit în acest paradis mediteranean, probabil fericiţi de norocul pe care l-au dobândit prin naştere, şi sigur tânjind şi după binefacerile continentului, amestecându-se binevoitori, nepăsători sau blazaţi, funcţie de cum le merg afacerile, cu aproximativ o jumătate de milion de turişti anual, ce le asaltează insula odată ce au fost debarcaţi pe rând, din hydrofoil, în portul Marina Grande din partea de nord a insulei.

Funicularul leagă portul de Piaţa Umberto I – celebră după ce a jucat în “La dolce vitta”, aici filmându-se o parte din scene – si  alimenteaza fostul sătuc Capri, acum oraşul din partea de est, cu turiştii cu dare de mână pentru care străduţele înguste şi întortochiate

s-au transformat într-un minimall în aer liber, alb, pitoresc, şi luxos: Gucci, Cartier, Louis Vuitton, fac legea preţurilor ridicând şi cota de piaţă a boutique-urilor locale. Restaurante, cafenele, gelaterii cu scenografii studiate ţin rangul magazinelor de marcă, chiar dacă totul este la scară mică ca şi spaţiu. Un aer lejer, de viaţă bună, relaxată ca în reclamele de ofertă turistică promiţătoare, dacă ai cu ce. Aceasta este Via Camerelle. (va urma)

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

zoot.ro%20

answear.ro%20

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94