Cristina Ilias

Cristina Ilias – Calator prin tara lor: Thailanda (5)

ci feat de pagina thailanda Cristina Ilias - Calator prin tara lor: Thailanda (5) ci feat de pagina

[dropcap size=small]P[/dropcap]erla oraşului, motivul principal pentru care trebuie să vezi Bangkokul, este, evident, Marele Palat. În aventura asta, care a durat vreo 2-3 ore, am pornit destul de sceptică, nefiind mare fan al Versailles-ului, Petrotvoreț-ului, Shonbrunn-ului, adică a arhitecturilor regale într-un cuvânt, pe care am considerat-o întotdeauna de o opulenţă fadă, gratuită, obositoare chiar, dar ce am văzut aici m-a lăsat fără grai. Detaliul decorativ este împins la maxima extremă a perfecţiunii şi armoniei coloristice și de formă. Aproape că nu e omeneşte posibil ce se întâmplă pe fiecare suprafaţă construită, spun aproape, pentru că, iată, aici a fost posibil. Miliarde de petale de ceramică, miliarde de pietricele de sticlă colorată, transparente sau opace aplicate repetitiv exact unde le era locul, pictura decorativă perfect executată, împletituri impecabile din ipsos sugerând trupul târâtor al şarpelui acoperit cu poleială, şi suprafeţe curbate placate cu plăcuţe de sticlă acoperite cu foiţă de aur, un raport incredibil al proporţiilor, expresivitate desăvârşită a figurinelor jumătate om, jumătate pasăre sau leu – kinara şi apsonsi- poleite la rândul lor şi decorate cu pietricele semipreţioase, maimuţele “halterofil”, îmbrăcate în portul specific al luptătorilor şi care susţin greutatea unor stupe, cele şase perechi de demoni Rupyak care ar trebui să te înspăimânte şi să te îndepărteze de intenţia de a trece de ei, şi care de fapt o şi fac, căci rămâi mut de uimire, blocat în faţa impozantei lor prezenţe de aproximativ trei metri şi nu în ultimul rând unghiurile din care se percepe întreaga compoziţie arhitecturală, dovadă a ştiinţei cu care a fost construit complexul, nu pot decât să te copleşească…

Acesta nu este un loc în care să mergi doar odată. Doar odată afli că există, dar, doar de mai multe ori privind, poți să înţelegi fenomenul, pentru că ăsta este, un fenomen. Un fenomen de creativitate continuă, dezvoltat şi extins de-a lungul timpului, în patru curţi interioare, cu porţi de legătură şi cu accesele între ele păzite de demoni, grifoni şi soldaţi cu priviri fioroase sculptaţi în piatră.

[intense_gallery type=”galleria” layout=”masonry” include=”25884,25883,25882,25885,25886,25887,25888,25889,25890,25891,25892,25893″] [dropcap size=small]C[/dropcap]ea mai importantă piesă a complexului, din punct de vedere a semnificaţiei spirituale, este Templul lui Buddha de Smarald, care adăposteşte cei 66 de cm ai statuetei, de jad verde de fapt, dar care în conştiința naţională rezonează cu ideea de smarald. Buddha, aşezat în centrul templului, la o înălţime convenabilă pentru a fi privit cu respect şi adoraţie, pe o structură poleită cu aur, străluceşte focalizând privirea oricui din clipa în care, desculţ, intri în templu. Buddhişti sau nu, vizitatorii stau pe jos, îngenunchiaţi sau în poziţia de meditaţie, lotus, cu toţii ferindu-se să întindă picioarele spre statuie: ofensa adusă lui Buddha ar fi prea mare, pentru că în credința buddhistă, picioarele, ca parte a corpului, sunt cele mai nedemne. Nu ştiam acest lucru şi am comis-o, fericită că pot să stau pe jos şi să le întind relaxat, dar am fost imediat admonestată. Şi uite aşa am găsit răspuns la o nedumerire a mea, mai veche, stârnită în Nepal, fieful absolut al budismului: de ce acolo toate femeile îşi împodobesc braţele, capul, trupul, dar niciodată picioarele neîngrijite, a căror maximă bucurie poate fi o pereche de papuci de plastic gri, în total contrast cu braţările aurite de pe mâini? De ce? De aceea.

Micuţa statuetă care a adunat deja cinci secole de existenţă, a parcurs un drum lung în timp, furată, expusă, ascunsă, şi regasită se pare, în templul Angkor-wat din Cambodgia, a fost readusă în capitala Siamului unificat, actuala Thailandă. Presupun că de aceea în vecinătatea sa se află o machetă la scară mare, ternă, cenuşie, în contrast cu tot ceea ce o înconjoară, reprezentând ansamblul de unde a fost recuperată.

Prin tradiţie, Buddha de Smarald are patru ţinute vestimentare care sunt schimbate de patru ori pe an, dar NUMAI de rege, aceasta fiind una din atribuţiile sale sacre.

În jurul templului principal, nenumărate altare, incinte, temple mai mici, stupe spectaculoase ca proporţii şi decoraţii, complet aurite sau din piatră cu intarsii de culoare, palmieri, bananieri, cascade de bouganvillia cyclam, lotuşi eleganţi şi arbuşti tunşi piramidal repetând forma stupelor, toate se lasă cotropite la propriu de hoardele de turişti veniţi să surprindă imagini despre ceva incredibil, dar şi de buddhişti practicanţi veniţi să îşi onoreze lordul în altare funcţionale, ca să le zic aşa, în care Buddha este venerat activ, mai ales în zilele acelea 12-15 aprilie, zilele lui Buddha, printre statuete negre de sfinţi şi vaci, pătate de uleiuri şi lumânări aprinse, afumate de betişoare parfumate, împodobite cu ghirlandele de flori despre care v-am povestit. Pentru mine a rămas o enigmă la care încă nu am găsit răspuns: la ce foloseau, printre toate acestea, cartoane întregi de ouă care sigur se coceau-cloceau de la sine în căldura dogoritoare a soarelui?

Din 1782 când capitala este mutată de pe partea stângă a râului, pe cea dreaptă, şi până în 1925 când familia regală îşi mută reşedinţa din acest loc, complexul regal compus după modelul celui din prima capitală a Siamului, Ayutthaya, a fost mereu extins, completat, să zicem “updatat”, lucru evident din momentul în care se trece în ultima curte interioară, unde găsim Marele Palat de Reşedinţă, construit după priceperea unui arhitect european, a cărui creaţie în stil renascentist italian a preluat cu acurateţe şi imaginaţie constructivă, elemente clasice de arhitectură regală thailandeză, împodobind într-o fuziune armonioasă clădirile albe, cu acoperişuri decorate, colorate, suprapuse, tipice întregului complex.

Până în 1932, câtă vreme monarhia a fost absolută, marele complex a fost centrul religios al Thailandei, acum rămânând doar centrul de ceremonii, şi muzeu.

Spaţiul larg, grădina din faţă, elefanţii din capătul scărilor şi soldaţii din gardă, cu caschete albe, vii dar “împietriţi” în post, palide pastişe ale demonilor-paznici, rupyaki, din curtea alăturată, dar care de fapt acum fac acelaşi lucru – doar poze cu turiştii, toate te scot din mirajul poveştii prin care ai trecut, şi brusc ţi-e foame, şi mai ales sete, vraja se rupe, imaginea este tot mai anodină, soarele toropitor; noroc cu muzeul promiţător de aer condiţionat, ca revenirea să fie definitivă; definitivă, și explicativă, pentru că de abia acolo descifrezi misterul constructiv al basmului pe care tocmai l-ai traversat. Fragmente originale din elemente ale construcţiilor, din lemn (care nu au arătat întotdeauna atât de proaspete, impecabile, cum sunt acum), cu urme de pictură şi decoraţie aplicată, martor pentru ceea ce s-a refăcut ulterior, figurine originale din cele spectaculoase, deteriorate lăsând la vedere structura metalică pe care a fost modelat personajul, pietre preţioase, aur, ţesături şi bijuterii, tunuri şi ghiulele de tun, armuri, lăncii, săbii, suliţe, câte ceva din tot ceea ce a fost necesar ca să ajungă să existe de fapt ceea ce am văzut.

[intense_gallery type=”galleria” include=”25894,25895,25903,25902,25901,25900,25899,25898,25897,25896,25881″]

De admirat cu câtă grijă îşi păstrează şi îşi întreţin thailandezii, intactă, mărturia istoriei; printre miile de suflete de turişti captivate de imagine şi atmosferă, care tranzitează zilnic locul, angajaţii micuţi de statura ai copmplexului, ascunşi de soare sub echipamentul ca de apicultor, văruiau cu râvnă zidurile, soclurile, scările, păstrând albul imaculat, sau restaurau total detaşaţi de viermuiala din Marele Templu, cu spatele întors spre Buddha de Smarald,- că ăsta nu este un afront-, pictura de interior ca să ramână mereu proaspată, vie în esenţă.

La urma urmei, industria turistică este cea din care trăiesc; 400 de baht, echivalentul a 10 euro de persoană, mânecile lungi, pantalonii până la glezne şi papucii lăsaţi la intrarea în temple, sunt doar tributul firesc al turistului dornic să descopere un alt indiciu din numele nesfârşit de lung al Bangkokului –oraşul palatelor regale. (va urma)


Booking.com

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Arata-ne ca esti om: *

Advertisement

Zoot.ro
elefant.ro%20
Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!