Europa

Kotor, cel mai frumos fiord din Mediterana

Atunci când vine vorba despre fiorduri, toată lumea se gândește la Norvegia. Sau, cel puțin, la țările nordice. Prea puțini știu că Marea Mediterană are și ea fiordurile ei, unele dintre ele cu adevărat superbe, precum cele din Muntenegru, de la Kotor. Cel mai sudic fiord din Europa, Kotor, este situat în Marea Adriatică, în golful muntenegrean cu același nume, în apropierea graniței cu Croația.

Dar care e treaba cu Kotor

Kotor a fost inițial o colonie romană, parte a Dalmației. Orașul a fost fortificat în anul 535, atunci când împăratul Justinian a purtat o bătălie împotriva ostrogoților. La acea vreme, Kotor ținea atât de Bulgaria cât și de Serbia, acest lucru datând până în 1420, când a trecut sub conducerea statului Venețian. O perioadă care i-a fost extrem de propice, orașul explodând din punct de vedere cultural, în special în zona literară, mulți scriitori în vogă alegând să-și petreacă aici perioade din viețile lor: Bernardo Pima, Nicola Chierlo, Vincenzo Ceci etc. Cu excepția a mici perioade de ocupație otomană, Kotor a rămas sub tutelă venețiană până în 1797, când a fost cedat Imperiului Habsburgic. Istoria-I zbuciumată a continuat iar în 1945 orașul a devenit parte a Iugoslaviei, acolo unde a rămas până la desprinderea Muntenegrului și independența acestei țări.

Dar nu pe istoria Kotorului dorim să insistăm, ci pe ce se poate vedea în acest minunat oraș a cărei fortăreață este cunoscută a fi fost una dintre cele mai strașnice, de-a lungul timpului rezistând calamităților de tot felul, de la cutremure (1563, 1667, 1979) la epidemii de ciumă (1572).

Dacă ai fost în Veneția, vei găsi cu siguranță o mulțime de similitudini între aceste două orașe. Deși nu abundă în canale, fiordul Kotor creează o imagine similară iar străduțele pietruite, magazinele de înghețată și bisericile amintesc perfect de orașul italian, influențele venețiene din timpuri străvechi fiind evidente.

kotor 1 kotor Kotor, cel mai frumos fiord din Mediterana kotor 1

Principala atracție a orașului vechi Kotor o reprezintă fără-ndoială fortăreața aflată pe o stâncă, la o înălțime de 1200 m. Aceasta găzduiește capela Sf. Ioan, loc care oferă o panoramă superbă asupra fiordului. Parte a patrimoniului UNESCO, fortăreața se numără printre cele mai bine conservate orașe vechi de pe țărmurile Adriaticii. Îți ia circa două ore să ajungi pe jos până la porțile ei iar cel mai bun moment pentru a ajunge acolo este înainte de apusul soarelui, pentru a te bucura de spectacolul acestuia. Taxa de intrare este de 2 euro.

Insulițele Sveti Dorde și Gospa od Skrpjela sunt alte două atracții din golful Kotor. Pe prima se află mânăstirea benedictină Sf. George, ce datează din secolul 12 precum și cimitirul în care e îngropată toată nobilimea din Perast și din împrejurimile golfului. Aflat foarte aproape de granița cu Croația, Kotor e un bun punct de plecare pentru o escapadă în Dubrovnik, încântătorul oraș croat al cărui centru medieval a fost recent renovat. O cursă cu taxiul costă (dus-întors) în jur de 100 de euro.

kotor6 kotor Kotor, cel mai frumos fiord din Mediterana kotor6


Booking.com

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Arata-ne ca esti om: *

Advertisement

Zoot.ro
elefant.ro%20
Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!