Europa

Top 10 atracții turistice în Puglia, Italia

Cu atât de multe plaje, locaţii artistice, situri UNESCO şi locuri minunate de văzut, e greu să alcătuieşti o listă care să cuprindă numai 10 atracţii turistice din Puglia. Uite, totuși, ce să faci și ce să vezi în Puglia, această regiune din Italia din ce în ce mai vizitată inclusiv de către turiștii din România.

Castel del Monte din Andria

castel del monte

Castel del Monte este unul dintre cele mai misterioase locuri din Italia, şi fără îndoială unul ce merită văzut. Construit în jurul anului 1240 de către  Federico al II-lea, castelul se află în vârful unui deal izolat din Andria, de unde se poate vedea pe o parte întreagă Vale Murgia, iar de cealaltă parte poate fi admirată minunata privelişte a Marii Adriatice. Castelul se remarcă prin forma sa neobişnuită, în opt laturi, cu turnuri octogonale şi ele, în fiecare colţ. În anul  1996, UNESCO a inclus Castel del Monte în Patrimoniul său Mondial, graţie valorii universale, frumuseţii arhitecturale, dar şi misterului care îl înconjoară.

Monopoli şi Grota Castellana

Monopoli este un  mic orăşel din Puglia, a cărui frumuseţe istorică naturală continuă să-i fascineze pe cei care vin să-l viziteze. În partea veche a oraşului se află 19 biserici medievale, răspândite pe nenumăratele sale alei cu piatră cubică. La numai câţiva kilometri distanţă de Monopoli, într-o locaţie ce se remarcă printr-un relief geologic deosebit, se află Grota Castellana, cu formaţiuni stâncoase şi stalactite unice în lume. “Grotte di Castellana” a luat naştere acum aproape 90 de milioane de ani şi este una dintre cele mai importante atracţii turistice din Puglia, având o valoare inestimabilă pentru Italia.

Bari – Oraşul vechi şi rezervaţia naturală Torre Guaceto

bari
Bari

Bari, capitala regiunii Puglia, este port şi centru universitar de renume. El se află la malul Marii Adriatice şi se mândreşte cu o arhitectură de excepţie, biserici impunătoare, o faleză încântătoare şi un centru istoric fascinant, cu străzi înguste şi şerpuite, în care se află şi un castel. Această destinaţie este mai puţin cunoscută din punct de vedere turistic, ascunzând nestemate precum rezervaţia Torre Guaceto, care se află la o oră de mers cu masina, la sud de Bari. În incinta rezervaţiei se află o linie de coastă lungă de 6 kilometri, caracterizată printr-un peisaj tipic mediteranean, din care nu lipsesc marea şi dunele de nisip, tufişurile şi mlaştinile, străjuite de plantaţii de măslini, vechi de secole.

Peninsula Salento

salento

Salento este cel mai sudic punct al regiunii Puglia, aici aflându-se oraşe încântătoare, precum Gallipoli, Otranto, Lecce sau Santa Maria di Leuca. Unele dintre cele mai frumoase plaje din Puglia şi chiar din Italia se află în peninsula Salento. Pentru a le vedea pe toate, fă o excursie de o zi în staţiunile turistice din zonă, printre care  Porto Cesareo, Torre Lapillo, plaja Alimini şi încântătoarea “Maldive del Salento”.

Promontoriul Gargano şi Vieste

Gargano

Încântătorul promontoriu Gargano este una dintre cele mai diversificate zone naturale din Puglia. Scufundându-se în Marea Adriatică în provincia Foggia, este descris adesea drept pintenul din tocul cizmei italiene. În timp ce o mare parte a uscatului din Gargano este un parc naţional pe nume Foresta Umbra, de-a lungul coastei poţi găsi plaje cu nisip auriu şi mici aşezări istorice. Vieste, una dintre cele mai populare destinaţii de vară din Puglia, este un oraş pitoresc mic, care se întinde pe dealul de deasupra mării, pe coasta de est din Gargano.

Insulele Tremiti

tremiti

San Domino, San Nicola, Capraia, Cretaccio şi Pianosa sunt cinci insule micuţe, care alcătuiesc împreună grupul Tremiti. Acesta este un arhipelag de o frumuseţe rară în Marea Adriatică şi o atracţie turistică cunoscută, graţie apelor limpezi din zonă şi frumuseţii atât de deasupra cât şi de dedesubtul lor. Insulele Tremiti sunt căutate şi de către scufundători, pentru golfurile şi grotele subacvatice. Sezonul turistic începe aici în luna mai şi se încheie în luna octombrie, deşi o parte dintre hoteluri şi restaurante sunt deschise tot timpul anului.

Alberobello – Oraşul caselor trulli

Alberobello și casele trulli, mândria regiunii Puglia
Alberobello și casele trulli, mândria regiunii Puglia

Cunoscut şi sub numele de oraşul Trulli, Alberobello a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO în anul 1996, reprezentând un exemplu strălucit al unor construcţii având la bază tehnici preistorice, care s-au păstrat intacte şi sunt încă funcţionale în lumea modernă. Un “Trullo” este o casă mică din var, din piatră uscată şi bolovani calcaroşi, la care se adaugă acoperişul conic. Construcţiile de acest fel sunt specifice pentru Alberobello, dar poţi găsi astfel de locuinţe şi în Locorotondo, Martina Franca, Cisternino sau Fasano.

Lecce – nestemată peninsulei Salento

lecce

Numită adesea „Florenţa sudului”, acest oraş încântător din Puglia este obligatoriu de vizitat. Datorită numeroaselor sale monumente în stil baroc, i se mai spune şi „oraşul baroc”. Centrul său istoric este încântător, fiind împânzit de biserici şi pieţe, printre care biserica Adoratei Fecioare Maria, Piaţa Addolorata sau Bazilica Sfintei Cruci. Ceea ce frapează în Lecce este piatra specifică acestor locuri (pietra leccese), care a fost folosită la construirea clădirilor din oraşul vechi. Tot în Lecce te poţi răsfăţa cu numeroase delicii gastronomice locale,  aşa-numitele “rustico leccese”.

Valea Itria

itria

Aflată în inima Pugliei, această vale fertilă se întinde peste provincia Bari, Brindisi şi Taranto. Valea Itria începe în Putignano în nord şi se termină în sud în Ostuni, fiind caracterizată de o vegetaţie luxuriantă şi de numeroase plantaţii de măslini, din care se obţine unul dintre cele mai bune uleiuri de măsline din Italia. Valea este renumită şi pentru trulli, fermele fortificate masserias şi podgoriile din care se obţine vin alb de cea mai bună calitate.

Ostuni – oraşul alb

ostuni

Aflat în provincia Brindisi, Ostuni mai este numit şi oraşul alb, datorită caselor joase şi străzilor înguste, construite din piatră albă. Străzile şi scările din oraşul vechi sunt încărcate de istorie dar şi împânzite de restaurante şi magazine care fac ca viața de noapte de aici să fie plină de energie. În Ostuni găseşti multe locuinţe rurale, dar şi fermele specifice sudului Italiei, aşa-numitele „masserias”. Multe dintre ele au fost abandonate în secolele 19 şi 20, dar din fericre o parte au fost păstrate, restaurate şi transformate în minunate locuri de cazare.

Citește și: Vacanță în Puglia (1) – Ostuni

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

2 Comments

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!