Cristina Ilias

Cristina Iliaș – Călător prin țara lor: Thailanda (12)

ci feat de pagina  Cristina Iliaș - Călător prin țara lor: Thailanda (12) ci feat de pagina

[dropcap size=small]D[/dropcap]acă aş fi scris o cronică culinară internaţională despre felurile “pentru de dimineaţă”, aici ar fi fost locul perfect ca să adun o documentaţie completă. Dar nu o scriu, ci doar salivez şi acum şi nu neapărat la ceva anume, ci la cât de plăcut era să îţi începi dimineaţa cu o altă combinaţie pe farfurie. Liberul meu arbitru a trecut în acele zile prin mari încercări făcând slalom printre mâncăruri indiene – care îmi plac cel mai mult -, japoneze, europene şi thailandeze, nesărind peste clasica omletă îmbunătăţită cu diverse, jonglând cu brioşe şi prăjiturici, savurând fileuri afumate de peşte, scăldându-se în suc proaspăt de ananas, mango şi rodie înainte sau după o cafea, şi ascunzându-se ruşinat de tot dezmăţul ăsta, dar după ce a mai luat o gură de papaya sau pepene roşu tranşate în bucăţele mici. Totul se întâmpla în salonul de mic dejun larg deschis spre terasa de pe care se vedea peste stradă, marea. Într-un decor modern, calm şi relativ minimalist înviorat de galbenul de pe pereţi, panouri în basorelief, din ipsos alb, suprapuse uşor detaşat pe aceştia, aduceau înăuntru replica artistică a florilor de frangipan care afară, înveseleau corolele copacilor cu acelaşi nume, cu galben, roz, orange sau alb. Frangipani era tema decorativă a întregului ansamblu, naturaleţea florilor de ipsos de o expresivitate plastică desăvarşită punea în valoare piese de mobilier vechi, clasic thailandez sau picturi în aceeaşi manieră. Plante de interior, pasaje decalate, scări, mici saloane de ceai, de muzică, de conversaţie, statuete filigranate, lumini amplasate studiat, un bar decorat cu piese originale de mobilier vechi şi o muzică discretă care plutea peste toate împreună cu zâmbetul profesionist constant al personalului, erau suficiente ca ziua să fie perfectă. Acum, ce să zic, zâmbetul era pretutindeni în Thailanda, şi vesel şi binevoitor, şi îndatoritor, dar şi tâmp, mai ales când nu te puteai înţelege cu ei prin procedee lingvistice. Asta am experimentat-o mai ales în excursia pe mare, când, ce să vezi, barcagii, doi, nu vorbeau niciunul engleza. Ce convenabil pentru agenţie!, nu înţelegea nimeni plângerile de nemulţumire, precum că ai cam luat ţeapă.

Hotelul avea vreo trei restaurante cu specific diferit în care am mâncat într-o seară, într-un circuit culinar preplătit: un cocktail la bar, supa la un restaurant, aperitivul la altul – unde una am cerut, şi alta am primit, dar a meritat la cât de spectaculos era: un fel de chiftea din carne tocată dulceagă, împachetată într-o plasă delicată realizată din… omletă, trona printre decoraţii comestibile foarte bine combinate cromatic. Din păcate nu era picantă, şi nici nu i-am reţinut gustul. Felurile principale şi paharul de vin, în sistem de bufet suedez de seară, le-am ales singure dintr-o ofertă internaţională, în locatia de peste drum a restaurantului, pe malul mării, în compania unei diseuse thailandeze şi a doi instrumentişti care cântau sub copacul de frangipani roz. Da, da, aici era iar ca în Mamaia tinereţii mele.

[dropcap size=small]M[/dropcap]âncarea nu m-a marcat în mod deosebit ca şi gust, şi nici nu s-a comparat cu supa Tom Yum pe care o descoperisem într-un local la stradă, în drumul spre templu. Cinci mese pe o mică terasă acoperită, cu plita de prăjit peşte chiar la intrare, spre trotuar şi restul bucătăriei undeva în spatele meselor, fără să fie la vedere. La vedere era doar proprietarul locantei, probabil cea mai exotica surprinzătoare figură locală: imaginaţi-vă un numibian din filmele cu Cleopatra. Mare, mare, negru cel mai negru, ras în cap şi la care remarcai imediat, după ce trecea primul şoc vizual, dantura albă, puternică, încadrată de un zâmbet prietenos. Jovial, la vreo 46 de ani, gazdă perfectă, se lăsa uşor descusut despre cum a ajuns el acolo, tocmai din Guineea. Vorbea engleza, franceza -stătuse anii buni ai tinereţii în Franţa -, thailandeza şi …rusa, căci şi în Rusia stătuse vreo zece ani, ultimii înainte de a se stabili în Pattaya. Cum s-ar spune, un tip “universal valabil”, descurcăreţ şi adaptabil, îşi găsise locul, din nou la mult soare, sub palmieri -nu că s-ar fi decolorat vreun pic prin atâta climat continental temperat-, tocmai aici, la îndemâna ultimilor săi “compatrioti”, ruşii, oferind servicii de bază, food -thai food-, de bună calitate, servită cu multă artă relaţională. La el nu erai doar un client, ci un musafir cu care stătea de vorbă, la masa căruia se aşeza povestind cu glas baritonal, dar rămânând implicat în ceea ce se întampla în spate, la bucătarie: asta e şcoala franceză. Mâncare bună, atitudine bună, memorie slabă, nu reuşea să ţină minte că NOI NU SUNTEM RUSOAICE, şi ni se adresa întâi pe limba lui Putin, după care revenea amuzat la limbile Uniunii Europene.

Tare repede mai trece timpul, mai ales când te simţi bine. Ultimul prânz în Pattaya, la prietenul de mai sus, ultimul mango lassi la restaurantul indian, şi un microbuz prea grăbit să ne ducă la aeroport, şi gata. Gata un pic de Thailanda, departe de feeria exotică din pliantele turistice, ceea ce înseamnă că se mai cere un drum, de data asta în paradisul anunţat şi comentat, din zona de sud a ţării, deci, va veni şi episodul 2. Cândva… (sfârșit)

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Votes: 1014
Tenerife
Votes: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Votes: 329
La mare- Cazino Constanta...
Votes: 154
În neantul sălbatic din...
Votes: 94