Asia Lumea lui Eddie

Lumea lui Eddie: Incredibila India (4)

COMERȚUL

Jaipur, orașul-roz, unul dintre primele orașe indiene care au fost construite după un plan (în cazul de față planul a aparținut în 1727 arhitectului Vidyadhar Bhattacharya) e înțesat de comercianți. Treaba cu comercianții în India e destul de bizară și am reușit să mă lămuresc pe deplin care e procentajul magazinelor ”normale” din marile orașe. Asta și poate pentru că nu am avut ocazia să străbat cartiere moderne, recent construite, care să înglobeze mall-uri sau, în tot cazul, lanțuri de magazine cunoscute. Arterele comerciale pe care le-am ”testat” erau un soi de bazaruri întinse de-a lungul străzilor, cu patroni care trag de tine să le vizitezi maghernița, fiind în stare să meargă cot la cot pe o distanță de câțiva zeci de metri pentru a-ți smulge promisiunea că ”atunci când te întorci” o să intri să vezi și marfa lui.

Personal, nu-mi place genul de comerț în care negocierea joacă rolul principal. Iar în India e cam ca în țările arabe, dacă nu mai rău. Dacă nu ai negociat, ești pierdut. Iar negocierea înseamnă că, dau un exemplu, dacă obiectul pe care ți-l dorești ”costă” inițial 2000 de rupii, va trebui să-l negociezi până pe la 200 ca să-l iei la prețul corect. Până la a tăia zeroul acela însă, trebuie să parcurgi pașii teatrului ieftin de rigoare, cu tot ce înseamnă acesta, inclusiv să ieși din magazin de două ori, să spui că te grăbești, că pierzi trenul sau că-ți naște nevasta tripleți, că ”dincolo e muuult mai ieftin” și, în general, că dacă te superi nu vei mai cumpăra niciodată de la el, tu și încă cinci generații după tine. Iar la final, vei avea zeroul tăiat și mustrarea de conștiință că ți s-a vândut mult sub preț și că nu se poate chiar așa daaaaaar ”să mai vii să cumperi de-aici și să-ți trimiți și prietenii”.

În Jaipur, zeci de magazine de pe Hawa Mahal Road și de pe bulevardul aflat în prelungirea acestuia, vând cam aceleași lucruri: bluze colorate, sari-uri, eșarfe. Modele și culori cât pentru toate fetele și femeile din univers, pe care orice vânzător e dispus să le scoată la vedere până când dugheana lui se umple și nu mai poți respira. Cu cât mai multe cumperi, cu atât vei avea parte de un preț mai bun. Doar că asta înseamnă timp. Mult timp. Și răbdare. Multă răbdare. În plus, n-am văzut prea multe lucruri bărbătești dar pesemne că bărbații nu sunt vizați neapărat ca target în această babilonie a culorilor.

Și dacă tot vorbim de comerț, am vizitat și un așa-zis centru comercial, în care în mod clar erau aduși turiștii în mod organizat, plin cu aceleași pânze mai mult sau mai puțin tradiționale, în care negocierile nu funcționează însă decât până la un anumit punct. De ce? Fiindcă aici oricum clienții apar pe bandă rulantă. Am văzut și magazine de condimente și ceaiuri (iar atunci când vine vorba de condimente și ceaiuri indienii știu cel mai bine despre ce vorbesc). Am văzut cum se fac covoare manual și am aflat că, dacă ești interesat, îți alegi covorul, îl plătești și ți se trimite direct acasă. Am trecut și printr-un magazin de unde puteai cumpăra orice fel de piatră semi-prețioasă, pe care o puteai încastra pe loc într-o bijuterie de efect – un fel de paradis al femeilor, ai căror ochi deveneau încă de la intrare mult mai mari și mai sclipitori. În fine, am bifat și atelierele în care se realizează, cu o minuțiozitate fantastică, diverse obiecte din marmură, placate și ”brodate” cu bucățele de pietre semi-prețioase, de la mese la farfurii și platouri. Indienii muncesc mult dar și poartă în ei spiritul comerciantului care, pentru supraviețuire, e nevoit să învețe să vândă aplicând diverse tehnici, majoritatea ce țin de o gherilă cumva primitivă dar, deseori, eficientă. Personal, nu mi-au plăcut magazinele din India, și nici tipul de comerț, dar, recunosc, nu sunt croit pentru așa ceva și la fel de inconfortat mă simt în orice alt loc din lume în care știu că nu trebuie să cumpăr cu prețul de la prima strigare. Însă, în același timp, recunosc că și negocierile acestea au farmecul lor și în mod cert sunt un mod prin care te poți apropia – atunci când e cazul și îți dorești – de stilul de viață local, descoperind, în limitele dialogului ad-hoc, cum se trăiește în locul respectiv.

CITY PALACE

După cele 40 de grade de la Observatorul Astronomic, care aproape că mi-au topit aparatul foto, Mavi, ghidul nostru de ispravă, ne îndreaptă spre Palatul Orașului – City Palace, locul în care domneau pe vremuri maharajahii Indiei. City Palace a fost construit între 1729 și 1732 de același Sawai Jai Singh al II-lea, care a domnit în Amer dar care avea viziuni largi. Mai ales atunci când în Amer au apărut probleme legate de creșterea numărului de locuitori și, implicit, de apă. Sawai l-a însărcinat pe arhitectul orașului să facă planurile pentru a ridica un palat în Jaipur iar acesta s-a executat, având în minte stilurile arhitectonice Mughal și Rajput, cu ușoare accente europene, fiindcă, deh, aveau și europenii virtuțile lor, fie și arhitectonice.

A rezultat o bijuterie, un complex de clădiri, grădini și curți interioare, plasat în mijlocul orașului vechi și crescut ca o gogoașă de-a lungul vremii, fiecare maharajah adăugând construcții, ultimele datând de la începutul secolului 20. Poate de aceea, Palatul dă o ușoară impresie de brambureală stilistică și trebuie să-l savurezi mai degrabă pe porțiuni decât pe de-a-ntregul. Cu adevărat impresionante sunt cele patru porți principale (Udai Pol, Virendra Pol, Jaleb Chowk și Tripolia, aceasta fiind rezervată exclusiv familiei regale), bogat decorate, împodobite, pline de briz-brizuri. O parte din City Palace e transformată în muzeu iar unul dintre cele mai cool obiecte pe care le vezi aici este setul de haine pe care le purta ”micuțul” maharajah Sawai Madho Singh I, care cântărea ”numai” 250 de kilograme. O altă parte a Palatului este rezidențială, aici locuind descendenți ai foștilor conducători ai Jaipurului. La o plimbare prin curțile Palatului e imposibil să nu remarci un uriaș vas de argint, care a fost înregistrat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mare vas de argint din lume, având o înălțime de 1,5 m și cântărind 340 kg. Și, probabil cea mai impresionantă curte este cea numită Pitam Niwas Chowk, care are patru porți (simboluri ale celor 4 anotimpuri), una dintre ele fiind ornată fabulos și denumită, în consecință, Poarta Păunului. Simbol al toamnei, Poarta Păunului are un design viu, bogat și face trimitere, totodată, către una dintre celebrele zeități hinduse: Vishnu.

City Palace te încarcă de energie după ce te poartă prin istoria indiană a ultimilor 300 de ani, punctată inclusiv de tot felul de colecții de arme, de la puști la tunuri, blajin păzite de gardieni cu figuri pitorești, colorați și plictisiți. E amuzant să pândești figurile mustăcioase ale gardienilor, polițiștilor și jandarmilor indieni pentru a surprinde cu aparatul foto o privire aparte. Scuze, a fost o plăcere vinovată și o puteți regăsi prin fotografiile din această călătorie.

CHAND BAORI, FÂNTÂNA ÎN TREPTE

Te desparți greu de Jaipur, fiindcă aici India pare mai ”ea însăși” decât în New Delhi și știe cum să-și valorifice magnetismul colorat în așa fel încât să te facă s-o iubești. Plecăm însă spre al treilea vârf al ”triunghiului” aurit, Agra, acolo unde ne așteaptă ”vedeta” Taj Mahal. Dar până la marele palat mai avem câteva lucruri spectaculoase de savurat pe drum.

Abhaneri e un sat, aflat la 95 de kilometri de Jaipur, pe drumul dintre Jaipur și Agra. Cândva, satul acesta care azi e mai degrabă o ruină, se numea ”orașul luminii” dar azi e plasat pe harta turistică a Indiei pentru două motive: fântâna în trepte Chand Baori și templul Harshat Mata. Dincolo de acestea, trecerea prin Abhaneri te aduce aproape de viața rurală a Indiei. Țăranii indieni muncesc la fel de mult ca țăranii din orice parte a lumii. Ogoarele sunt arate, animalele arată muncite iar privirile sunt sfredelitoare, fie că aparțin copiilor care se țin scai de ține să le dai ciocolată, fie că vin dinspre localnicii despre care… nu știi niciodată ce vor cu adevărat.

Un lucru e cert, însă: locuitorii din Abhaneri au inventat baoris, fântânile în trepte, pe care le foloseau pentru a aduna apa provenită de la ploi și a o păstra pentru zilele secetoase. Un fel de rezervoare uriașe și spectaculoase ca design, cel mai cunoscut (mai mare și mai adânc) dintre acestea fiind Chand Baori.

Chand Baori a fost construită între secolele 8 și 9, fiind botezată după numele regelui Chand Raja, din clanul Gujara Pratihara, cel care a comandat-o. Are 3500 de trepte, plasate într-o simetrie perfectă, care coboară la o adâncime de 20 de metri. Cu toate că nu se cunoaște exact ideea din spatele construcției monumentale, e clar că treptele au fost făcute pentru ca oamenii locului să aibă acces la apă atunci când doreau. Azi, fântâna nu mai e funcțională iar apa verde și stătută din adâncurile ei nu face decât să-i sporească misterul. Ceea ce șochează este geometria construcției, de o frumusețe incredibilă: treptele înconjoară fântâna pe trei dintre laturile acesteia, pe a patra fiind construite câteva pavilioane, unul peste altul, în care se află nișe ce conțin sculpturi cu tematică religioasă. Există chiar și un apartament ce era destinat familiei regale, care venea aici să asiste la manifestările artistice locale. Pentru că fântâna nu era folosită doar ca sursă de apă ci era și loc de întâlnire pentru cei care făceau parte din comunitatea locului – oamenii veneau aici și se răcoreau, stăteau la discuții și puneau țara la cale, coborând treptele către baza fântânii, acolo unde temperatura este întotdeauna cu 5-6 grade mai mică decât cea de la suprafață.

Chand Baori este unul dintre cele mai impresionante locuri din lume pe care am avut norocul să le văd. Poate și pentru că este, într-o oarecare măsură, o construcție bizară și unică. Nu prin existența ei în sine, fiindcă s-a estimat că în vremurile medievale au fost construite în statele din nordul Indiei peste 3000 de fântâni în trepte (câteva sute încă există) ci prin stilul, detaliile și frumusețea ei.

Chand Baori (video):

Fântâna a fost construită în onoarea lui Harshat Mata, zeița fericirii și bucuriei, care avea mare influență prin partea locului, de vreme ce la doar câțiva metri distanță de Chand Baori se află templul care-i este, de asemenea, dedicat. Și care, în ciuda faptului că e plasat în mijlocul bălăriilor, e o altă splendidă piesă arhitectonică, ridicată undeva prin secolul 10 dar distrusă de-a lungul vremii, așa că acum arată destul de avariată. Cu toate acestea, coloanele, stâlpii, statuile ce o compun, sunt de o frumusețe remarcabilă și parcă încă se simte aura răspândită de zeița care altădată își revărsa dragostea asupra vechiului oraș Abhaneri.

Am urcat în autocar după ce am trecut pe lângă câțiva copii în căutare de dulciuri, două-trei mame cu priviri lungi și o cămilă slabă ca un ogar, folosită pe post de măgar la o căruță. Am lăsat în urmă Abhaneri, un sat ce nu trebuie ocolit atunci când ajungi în Triunghiul de Aur și ne-am îndreptat către Agra, cel de-a treilea oraș de referință al călătoriei în India. Dar până la Agra, aveam să ne oprim într-un loc pe care l-am catalogat drept ușor… bizar.

(Video Harshat Mata Temple):

HOTELUL DE NICĂIERI

Undeva, în India, în apropierea unei autostrăzi, de fapt, in the middle of nowhere. Autocarul parchează lângă o clădire mare, colonială. Un hotel. Un tip trist stă în poziție de drepți lângă o cămilă. ”Ne plimbăm și cu cămila”. În fața hotelului, trei muzicieni bătrâni și desculți, cu zâmbete stranii, încep să cânte de mama focului, ca la comandă, invitând fetele la dans. Pe fundal, un indian încruntat, în ținută militară, bate într-o tobă imensă, albă, cu floricele pictate. Moșarii cântă de zor, în straiele lor colorate, șalvari albi, turbane asortate. Dau impresia că ar putea cânta la infinit sau până la sfârșitul lumii. O fac până apare boss-ul, care ne face cunoștință cu băiatul lui, cel care se ocupă de această minunată și uriașă proprietate și care ne va conduce pentru a ne-o prezenta. Începem cu fântânile arteziene și cu întinsa grădină în care se află tot felul de plante, fiecare atent descrisă. E un fel de grădină botanică privată, o ”arcă a lui Noe”, doar că în loc de animale se află plante. În apropiere, o piscină arătoasă și pustie își așteaptă clienții. E cald și liniște, o liniște apăsătoare care domnește asupra acestei proprietăți care-mi amintește, habar n-am din ce cauză, de hotelul din Shining, celebrul roman horror al lui Stephen King.

Vizităm apoi hotelul, la fel de gol și bizar. O recepție părăsită, coridoare largi și camere cu mobilă minimalistă și rece, având uși închise cu lacăte. Parcă totul a fost ”montat” atunci, cu o oră înainte de sosirea oaspeților. Fiul patronului nu schițează niciun zâmbet: prezintă totul cu profesionalism, de parcă și-ar prezenta viitoarea zestre. Dar vizita nu poate fi completă fără încă un tur: cel din spatele hotelului. Pentru că în spate se întinde pe mai multe hectare restul proprietății: culturi diverse, animale care bântuie pe câmpurile vaste, oameni care muncesc și, culmea!, locuiesc acolo. Patronașul ne împarte în trei grupuri: unul va fi condus de cămila de la intrare, altul de un fel de tractor cu remorcă – un hârb manevrat cu meșteșug de doi țărani și al treilea (norocoșii!) la el în jeep. Nimeresc în grupul din tractor și după zece minute am creierii omletă, de la hurducături. Nu e nimic spectaculos în a merge pe câmp, fie și cu cămila (proastă alegere) dar trebuie să apreciem plantația, înainte de a lua un prânz delicios în sala de mese a fantomaticului hotel, care are de toate, inclusiv magazin de suveniruri, în care ne poftește, elegant, prietena (și viitoarea soție) a elegantului fiu de ”maharajah”. (va urma)

Deplasare realizată de Agetur, cu sprijinul Turkish Airlines.

Citește Incredibila India (partea 1)

Citește Incredibila India (partea 2)

Citește Incredibila India (partea 3)

Booking.com

zoot.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94