Foto: Anton Ivanov, Shutterstock
Europa

Amsterdam: Top 5 idei de vacanţă pentru un city break primăvara

Primăvara e unul dintre sezoanele preferate ale turiștilor pentru vacanțele de tip city break. Iar acest lucru se datorează temperaturilor blânde, piețelor ceva mai pustii, dar și festivalurilor care împânzesc în această perioadă Europa.
În ultimii ani, puține orașe sunt la fel de cuceritoare ca Amsterdam, orașul pe care turiștii români îl aleg tot mai des pentru un city break în cuplu sau alături de gașcă. Toți cei care ajung acolo spun că distracția e pe măsură, oamenii prietenoși și că regulile ciudate pentru traficul de biciclete din centrul orașului pot fi învățate repede dacă ți le explică un localnic. Poate una dintre cele mai frumoase perioade când poți vizita orașul Amsterdam e primăvara, atunci când în Olanda înfloresc milioane de lalele, parcurile sunt verzi, iar evenimentele din capitală se țin lanț unul după altul. Pentru că se știe, în Amsterdam, ai ce face în fiecare weekend. Partea și mai bună e că pe lângă ofertele city break în Amsterdam, biletele de avion București-Amsterdam rămân constante mai tot timpul anului, așa că îți poți planifica o escapadă oricând.

Care sunt cele mai tentante evenimente și festivaluri din Amsterdam primăvara

Partea bună e că nici nu trebuie să alegi. Așa se face că în loc să te trezești în blocurile gri din București, te-ai putea trezi într-o cameră de hotel în Amsterdam cu vedere spre canalele orașului, unde localnicii dorm, la propriu, în căsuțe minuscule pe apă. Care sunt cele mai importante festivaluri ale primăverii în Amsterdam, ce concerte nu trebuie să ratezi și ce excursii opționale inedite poți face din capitala Olandei? S-ar putea să fii uimit de variantele pe care le ai la dispoziție dacă alegi să îți petreci un weekend în Amsterdam.

1. Petrece până în zori de Ziua Regelui

Amsterdam, sau cum să petreci până la epuizare de ziua Regelui amsterdam Amsterdam: Top 5 idei de vacanţă pentru un city break primăvara amsterdam1
Amsterdam, sau cum să petreci până la epuizare de ziua Regelui. Foto: defotoberg/ Shutterstock.com

În a doua jumătate a lunii aprilie poți prinde Săptămâna muzeelor în Olanda, eveniment sărbătorit în toată țara între 12-26 aprilie, dar și ziua Regelui dacă aterizezi în capitală pe 27 aprilie. Cu siguranță, nu îți poți imagina ce înseamnă Ziua Regelui dacă nu se întâmplă să fii acolo. Oamenii dansează pe străzi și sărbătoresc de dimineața până seara, ba chiar dansează și petrec nu doar pe străzile și în piețele orașului, ci și pe zeci de ambarcațiuni, deci nu prea o să ai timp să stai într-un hotel în Amsterdam. Nici nu există o piață sau un loc anume unde ar trebui să fii, pentru că întreg orașul are același puls accelerat. Ca să te amesteci cu localnicii, ia-ți un haină portocalie pe tine.
E bine de știut că ai voie să bei pe stradă, atât timp cât nu ai în mână mai mult de o sticlă de băutură. Dacă îți plac mulțimile de oameni entuziasmați, atunci alătură-te lor. În aceeași zi, au loc și două evenimente cu muzică techno și house. Festivalul Nassau se ține la Stadionul Olimpic și adună mii de oameni. Trebuie doar să te gândești pe care să-l alegi. Dacă nu te atrage un concert în aer liber, ai putea să te oprești într-o cafenea sau într-un bar din centrul orașului.

2. Festivalul lalelelor și o vizită la Grădinile Keukenhof

Și pentru că lalele sunt un simbol al Olandei, toată luna aprilie vor fi evenimente în diferite puncte ale capitalei, dar și mii se lalele pe stradă sau în fața principalelor obiective turistice din Amsterdam. Peste 800.000 lalele vor împânzi străzile capitalei, în încercarea de-a include din nou lalele în peisajul olandez urban, din care lalele au cam dispărut în ultimii ani. Așa că e imposibil ca festivalul și multitudinea de culori să nu te bucure și pe tine.
Vrei o experiență cu adevărat de neuitat? Ce-ar fi să vizitezi una dintre cele mai mari grădini din lume? La Keukenhof vor înflori peste 7 milioane de lalele, iar tu poți vedea grădina în floare până la finalul lunii mai. Pe lângă câmpurile acoperite de lalele, cea mai mare grădină din lume e un loc perfect din afara orașului unde te poți relaxa pentru câteva ore. În plus, poți observa stiluri diferite pe care le poți folosi în grădinile tale sau poți fura idei pentru buchete de flori sau aranjamente florale, fie acestea vintage sau romantice.

3. Un tur al celor mai importante muzee din Amsterdam în Săptămâna muzeelor

Muzeele, punctul forte al capitalei Amsterdam. TonyV3112/ Shutterstock.com amsterdam Amsterdam: Top 5 idei de vacanţă pentru un city break primăvara amsterdam2
Muzeele, punctul forte al capitalei Amsterdam. TonyV3112/ Shutterstock.com

Dacă ți-ai pus de mult pe listă o vizită la muzeele din capitala Olandei, în a doua jumătate a lunii aprilie s-ar putea să fie cea mai bună perioadă pentru un city break cultural în Amsterdam. În Săptămâna muzeelor, poți vedea lucrări de Rembrandt sau Van Gogh fără să plătești intrare sau plătind doar jumătate din prețul standard, pentru că majoritatea muzeelor promovează cultura olandeză venind cu oferte speciale.
La Rijksmuseum ai putea admira lucrări de Rembrandt, dar și de Vermeer. La fel de fascinant e și Pavilionul de artă asiatică pe care l-ai putea explora în timpul aceleiași vizite. Un alt Muzeu la fel de fascinant și poate unul dintre cele mai cunoscute din capitala Olandei e Muzeul Van Gogh care adăpostește tabloul „Flori de soare”. Cu siguranță o să fii cucerit de lumina incredibilă, dar și de melancolia care se amestecă în tablourile lui Van Gogh. Sunt 200 de lucrări expuse permanent, dar nu doar tablouri, ci și scrisori sau schițe ale faimosului pictor flamand.
Dacă vrei să intri în contact cu arta contemporană, atunci trebuie să te oprești la Muzeul Stedelijk, unde sunt expuse lucrări importante de Kandinsky și Mondrian. Iar dacă istoria e punctul tău de interes, ai putea face o călătorie în trecutul mai puțin luminos al Europei descoperind Casa memorială Anne Frank.
Pentru o experiență inedită în timpul unui sejur în Amsterdam potrivită pentru doamne, poți vizita Muzeul Poșetelor din Amsterdam, fascinant pentru că adună laolaltă accesorii ale celor mai importante branduri contemporane datând de la începutul secolului XX, dar și o colecție impresionantă de genți de piele din secolul 17. Din păcate, nu poți să le cumperi, dar te poți inspira din stilul și eleganța accesoriilor din secolele trecute.
Dacă pasiunea ta e fotografia, s-ar putea să fii inspirat de Muzeul de fotografie FOAM, unde sunt expuse fotografii deja celebre în întreaga lume. Partea bună e că poți pleca și cu câteva fotografii de acolo pe care le poți adăuga în albumul tău special de suveniruri sau într-o colecție aparte cu fotografii alb-negru.

4. O excursie opțională în Volenda sau Leiden

Foto: Anton-Ivanov/ Shutterstock.com amsterdam Amsterdam: Top 5 idei de vacanţă pentru un city break primăvara amsterdam3
Foto: Anton-Ivanov/ Shutterstock.com

Dacă cea mai mare grădină din lume nu te atrage și îți e suficient să vezi piața de flori, care oricum arată ca ruptă din povești, ai putea să explorezi mai amănunțit teritoriul olandez autentic, cu mori de vânt și sate de pescari, departe de rumoarea din zona metropolitană a Amsterdamului.
Iar dacă vrei să afli istoriile neștiute, care nu sunt trecute în ghidurile turistice, se știe că trebuie să vorbești întotdeauna cu pescarii. Așa că ai putea să vizitezi un sat de pescari chiar la nord de capitală, în Volenda, la doar 30 minute distanță de centrul orașului. Poți ajunge cu autobuzul ori cu bicicleta, mijlocul de transport preferat al olandezilor.
O altă excursie pe care o poți face în unui weekend în Amsterdam e cu oprire în Leiden, un oraș cu adevărat studențesc, care nu depășește 100.000 oameni. Cei care l-au vizitat spun că e un oraș în miniatură care seamănă cu Amsterdam. Leiden e orașul natal al lui Rembrandt și un loc perfect pentru a explora Olanda pe bicicletă fără să te confrunți cu numeroasele biciclete care împânzesc centrul capitalei, unde trebuie să fii un biciclist profesionist sau să ai reflexe foarte bune ca să nu încurci traficul pe bicicletă, care e destul de aglomerat. Pe de altă parte, prețurile în orașele de lângă Amsterdam sunt ceva mai mici, așa că ai putea lua prânzul în Leiden, ca să mai pui deoparte bani pentru suveniruri și cadouri. Toată lumea aduce waffles din Olanda. Deși au ceva mai multe calorii, cele cu caramel sunt absolut delicioase.

5. O excursie în Parcul Național Hoge Veluwe

În cazul în care ai vizitat deja capitala olandeză și ești pregătit pentru o experiență diferită, ba chiar îți dorești un weekend aici care să însemne mai multă relaxare, ai putea să închiriezi o mașină și să mergi în unul dintre cele mai frumoase parcuri din Olanda.
Nu-ți imagina că te vei trezi chiar în sălbăticie. Poți să te plimbi cu bicicleta și să vezi animale în mediul lor sau să iei prânzul în numeroasele restaurante din zonă. Sau la fel de bine ai putea explora zona deșertică a parcului, care o să-ți amintească de dunele de nisip africane, deși nu e nici pe departe același lucru, ori te-ai putea plimba în pădurile verzi cu lacuri sau râuri de mici dimensiuni. Parcul e cunoscut în special pentru populația de mistreți, mufloni și căprioare. Tu ce ai vrea să vezi?
Parcul Hoge Veluwe e la o oră jumătate distanță de Amsterdam. Și poți ajunge acolo cu mașina sau cu trenul care trece prin Ultrech. Trebuie să plătești intrarea, dar poți închiria gratuit o bicicletă ca să explorezi împrejurimile. Ori le poți descoperi la pas.

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94