WTF

10 case subterane incredibile

Oamenii au locuit încă din cele mai vechi timpuri în peșteri. Peștera a fost prima locuință a speciei umane iar astăzi, după mii de ani, continuă să fie, în unele locuri din lume. Ba mai mult, peșterile au fost transformate în hoteluri de lux unde, pentru o cameră, unii sunt în stare să plătească mii de euro pe noapte. Pe lângă peșteri, a existat dintotdeauna fascinația de a locui într-o casă subterană. Săpată în stâncă. Săpată în munți sau dealuri. Există multe astfel de locuri în lume iar noi ne propunem mai jos să prezentăm doar zece dintre ele, care mai de care mai spectaculoase.

10 Casa de piatră din Fafe (Portugalia)

fafe portugalia 2 case subterane 10 case subterane incredibile fafe portugalia 2

O casă controversată, aflată într-un sat portughez, despre care s-a spus deseori că nu ar fi reală ci că este produsul Photoshopului. Fals. Casa este cât se poate de adevărată și a fost făcută prin unirea a doi bolovani, motv pentru care e poreclită Casa Flintstones. Interiorul e simplu și, mai ales după ce a apărut în filmul portughez Moon, casa a devenit o adevărată atracție turistică a locului.

9 Complexul de case din Dietikon (Elveția)

dietikon3 case subterane 10 case subterane incredibile dietikon3

Aceste case construite în pământ conform proiectelor realizate de arhitectul Peter Vetsch sunt grupate în jurul unui lac artificial ce are intrarea ascunsă și integrată într-o latură a așezământului. Sunt nouă case, de mărimi diferite, având între 3 și 7 dormitoare. Pentru a maximiza beneficiile luminii naturale, dormitoarele sunt amplasate spre nord, în vreme ce camerele de zi sunt amplasate spre sud. Băile sunt în mijlocul casei (și au lumina naturală din tavan), iar fiecare dintre case are și o pivniță.

8 Casele din peșteri din Kandovan (Iran)

kandovan iran 1 case subterane 10 case subterane incredibile kandovan iran 1

Departe, în nord-vestul Iranului (regiunea Azerbaidjanul de Est), se află un sat, Kandovan, unde oamenii locuiesc în case moderne aflate în peșteri. Casele au însă o vechime de peste 700 de ani și, se spune, au fost create în urma invaziilor mongole, locuitorii dorind să fugă din calea acestora și să se ascundă în munți. Locuințele se numesc ”karan”, un cuvânt care, în dialectul turcesc al zonei, se traduce prin ”stupi de albine”.

7 Domus Civita, casa din Civita di Bagnoregio (Italia)

domus civita a case subterane 10 case subterane incredibile domus civita a

Civita di Bagnoregio e un deal din Toscana, complet pietonal, accesibil prin intermediul unui pod și a unei porți de intrare etrusce. Orășelul are un farmec total, având străzi pietruite și cafenele cu șarm. Aici se află Domus Civita, o casă perfectă pentru cei care vor să-și petreacă luna de miere într-un decor aparte dar și pentru familiile mai numeroase (se pot caza maxim 6 persoane). O serie de peșteri converg către o piscină, un jacuzzi, o galerie de artă și o pivniță cu vinuri, toate accesibile din această locuință ce există încă din secolul 14.

6 Locuințele berbere din Matmata (Tunisia)

matmata tunisia 2 case subterane 10 case subterane incredibile matmata tunisia 2

La poalele unui deal se află satul Matmata din Tunisia, un loc în care berberii și-au săpat casele în pământ de mai bine de 1000 de ani, pentru a trăi în locuri ceva mai răcoroase față de climatul extrem de secetos și arid. Sunt mai mult de 100 de case, existând chiar și un hotel subteran. Casele sunt construite în jurul unor cratere artificiale, la adâncimi de 5-10 metri, au uși și ferestre iar craterele sunt interconectate printr-un labirint de tuneluri. Matmata a fost una dintre locațiile în care a fost filmat Războiul Stelelor.

5 Piscina din peșteră, în Oia (Santorini, Grecia)

santorini cave pool 1 case subterane 10 case subterane incredibile santorini cave pool 1

Se știe cât de frumoasă este insula grecească Santorini și cât de multe hoteluri luxoase include, fiind un loc adoratd e către cei care vor (și își permit) să-și organizeze aici nunta. Piscina din peșteră se află în localitatea Oia și ține de un boutique hotel, Andronis Luxury Suites. Prețul pentru o noapte pleacă de la 1700 euro.

4 Casa săpată în deal din Vals (Elveția)

vals elvetia 1 case subterane 10 case subterane incredibile vals elvetia 1

O casă unică, numită Villa Vals și construită direct într-un deal aflat în localitatea elvețiană Vals de către arhitecții de la Christian Muller Architects. Casa se află la doar câteva minute distanță de celebrele ape termale de la Vals și poate fi rezervată în cazul în care-ți dorești o vacanță aici.

3 Vardzia, orașul-peșteră (Georgia)

vardezia georgia 1 case subterane 10 case subterane incredibile vardezia georgia 1

Oricine îl vizitează, se întreabă cum a fost posibilă construcția acestui oraș și a mânăstirii aferente. Ideea e că în anul 1185 pe tronul Georgiei a urcat Tamar, o femeie, lucru total neobișnuit pentru Europa secolului 12. Tamar și-a condus impecabil țara, cultura devenind înfloritoare în aceste locuri. Iar una dintre marile ei dorințe a fost să ridice o mânăstire. Exista însă o problemă: invazia mongolilor, care hărțuiau permanent Georgia. De aceea Tamar (care avea doar 25 de ani la acea vreme) a dat ordin să se construiască în secret o mânăstire în Muntele Erusheli. A urmat o minune: 13 niveluri săpate în stâncă, 6000 de peșteri naturale fiind lărgite și transformate în locuințe pentru călugări. Singura intrare era un tunel secret care a fost săpat lângă râul Mtkvari, din apropiere.

2 Grotele din Cappadocia (Turcia)

cappadocia 1 case subterane 10 case subterane incredibile cappadocia 1

Orașe, imperii și religii au cunoscut gloria și decăderea în jurul acestor locuințe unice, cândva folosite de creștini pentru a se ascunde de furia legiunilor romane și care au rămas ocupate până în ziua de azi, în Goreme, localitate din regiunea Cappadocia, din Turcia. Hoteluri luxoase au apărut în interiorul acestor grote și formațiuni stâncoase, alături de locuințe normale sau biserici, interconectate prin tuneluri.

1 Casele de hobiți din Matamata (Noua Zeelandă)

hobbit 4 case subterane 10 case subterane incredibile hobbit 4

Platoul de filmare pentru seria Lord of The Rings, aflat în localitatea Matamata, din Noua Zeelandă, a rămas deschis turiștilor, care pot vedea aici case de hobiți extrem de frumoase, organizate într-un sătuc ce are un farmec aparte și care recreează atmosfera celebrelor producții cinematografice.

 

 


Booking.com

vola.ro%20

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Arata-ne ca esti om: *

vola.ro%20
Zoot.ro
elefant.ro%20
Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

TukTuk Channel