Europa

Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera

După ce am aprofundat Ostuni, un bun loc de pornire în vacanța din Puglia, primul loc spre care eram nerăbdători să ne îndreptăm era, firește, Alberobello. Căsuțele trulli, desprinse din poveștile cu zâne, reprezintă o atracție magnetică pentru orice călător. Și dacă tot ne îndreptam către Alberobello, de ce să nu ne aventurăm și un pic mai departe, în aceeași zi, către Matera. Matera nu este, din punct de vedere geografic, în Puglia, localitatea aflându-se în partea estică a regiunii Basilicata, din sudul Italiei. Cu toate acestea, la Matera se ajunge relativ ușor dacă ești în Alberobello și vei vedea mai jos de ce am ținut neapărat să o vedem.

ALBEROBELLO ȘI CASELE TRULLI

Din Ostuni în Alberobello sunt 40 de kilometri pe care îi parcurgi în maxim o oră, ajungând, practic, în mijlocul regiunii Puglia, traversând superba vale Itria. Peisajul e frumos, vei trece pe lângă câteva masserias, iar tentația de a vizita una este imensă, mai ales dacă ai timp la dispoziție. O masseria este o fermă fortificată sau o casă de țară, specifică regiunii Puglia, care poate avea o formă rustică sau luxoasă, și unde, de regulă, se produce ulei de măsline sau vin. Aceste ferme vechi erau fortificate pentru a rezista atacurilor otomanilor sau chiar ale piraților din secolele 16-19. Ele s-au transformat, acum câteva zeci de ani, în adevărate obiective turistice. Practic, masseria e un fel de conac care poate oferi cazare dar și multe alte lucruri, cum ar fi activități rurale, cursuri de gastronomie locală sau relaxare pură pe un șezlong, în fața unei piscine. Multe dintre ele arată fantastic iar prețurile sunt pe măsură. Te poți opri la o masseria pentru a lua masa sau pentru a face o degustare de vinuri și a lua contact cu viața rurală a Pugliei.

Valea Itria alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera itria
Valea Itria

În mod cert, Alberobello e un loc comercial și aglomerat. Nu e de mirare, pentru că, în același timp, e un loc unic în lume. Nu și-au făcut mulți case țuguiate cu care să se și mândrească și nu, casele nu sunt inspirate din celebrul film de animație cu Oblio. Povestea caselor trulli e misterioasă și nimeni nu știe cu adevărat originea lor. Cea mai plauzibilă variantă, și cea care circulă cel mai des este legată de… taxe. Se spune că în secolul 17, nobilii din Puglia au impus o politică fiscală dură în privința proprietăților permanente. Doar că țăranii localnici nu aveau cum să suporte aceste taxe și riscau să rămână fără taxe. De aceea au ”inventat” aceste construcții conice, care puteau fi foarte ușor demolate, prin extragerea pietrelor care susțineau acoperișul conic. Prin urmare erau demolabile, și nu permanente, deci nu se încadrau la categoria taxelor mari.

alberobello-11 alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera alberobello 11

O altă teorie spune că formele conice ale caselor au rămas încă din timpuri antice, atunci când, în secolul 8 î.Hr., Puglia a fost colonizată de greci, care au folosit tehnici ciudate pentru a-și construi case cu țugui, asemănătoare cu mormintele cu țugui din Micene. Care se numeau, în greaca veche, tholos (dom), nume asociat astăzi cu trulli.

În Alberobello am lăsat mașina în parcarea cu plată din oraș și am urcat apoi pe una dintre străduțele mărginite de o parte și de alta cu casele albe, din calcar și piatră. În unele se vând suveniruri și obiecte de artizanat, în altele vinuri, în altele se poate lua masa, în altele intri pentru a descoperi cine știe ce peisaj de la înălțime, care-ți dezvăluie întreaga localitate sau, în fine, părți din ea. Unele case sunt înlănțuite, chiar și câte cinci, altele sunt de sine stătătoare. În multe dintre ele, oamenii își duc traiul de fiecare zi. Unele pot fi chiar vizitate, cu acceptul proprietarilor. Probabil nu ți-ai dori să locuiești într-un asemenea spațiu, chiar dacă, surprinzător, este mai mare decât ai crede la prima vedere și, oricum, e destul de răcoros.

alberobello-12 alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera alberobello 12

Casele trulli au ziduri construite din calcar și, de regulă, au o formă circulară. Pietrele de calcar sunt îmbinate cu ”calcio”, un mortar din piatră de var, dar această tehnică nu era folosită și în trecut. Zidul caselor e gros și ajută la păstrarea căldurii pe timp de iarnă, făcându-le, totodate, răcoroase vara. Simpaticele acoperișuri conice, făcute și ele din blocuri de calcar, dar mai mici, sunt marcate cu tot felul de simboluri, cu semnificații religioase sau mistice, care aveau darul de a proteja locuitorii.

Pe străduțele din Alberobello alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera alberobello 8
Pe straăduțele din Alberobello

Alberobello e împărțit, de fapt, în două cartiere, aflate, fiecare, pe vârful câte unui deal: Rione Monti și Aia Piccola, ambele declarate monumente naționale și intrate sub patrimoniul UNESCO, în 1996. Aia Piccola e zona mai frumoasă, aici aflându-se circa 400 de case care datează din secolele 17-18, majoritatea dintre ele renovate, vopsite în alb și dichisite ca niște soldăței rechemați la vatră și transformați în povestitori pentru copii.

În Biserica Sf. Antonio din Alberobello alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera alberobello 14
În Biserica Sf. Antonio

În timp ce defilezi pe străduțele înguste, nu uita să cauți și să vizitezi și biserica San Antonio, exemplu unic de monument religios în formă trullo, construită în anii 20 ai secolului trecut, după planurile arhitectului Martino De Leonardis și renovată complet în anul 2004. Alte puncte de interes ale orașului sunt Trullo Sovrano – exemplu de casa trullo construită pe două niveluri, ridicată în prima jumătate a secolului 18 (intrarea se plătește) și Casa d’Amore – prima casă a primului primar din Alberobello, ales pe 22 iunie 1797 și, de asemenea, prima casă trullo la construcția căreia s-a folosit mortar (numită astfel după proprietarul Francesco d’Amore).

Un minut în TukTuk, în Alberobello (video):

Oprește-te apoi la o terasă pentru a savura un cappucino sau o înghețată și pornește mai departe cu satisfacția că ai vizitat unul dintre cele mai interesante locuri din lume.

MATERA, ORAȘUL DIN PEȘTERI

Am luat apoi drumul către Matera (sunt 70 de km, deci tot cam o oră-o oră și ceva) care, așa cum spuneam, se află în provincia Basilicata (a cărei capitală a fost, din 1663 în 1806), cumva la graniță cu Puglia. Nu am vrut să ratăm Matera pentru simplul motiv că este una dintre cele mai interesante și mai neobișnuite destinații din Italia, în special datorită peșterilor din stânci, care se numesc sassi.

matera-1 alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera matera 1

Așadar, dacă ajungi în Matera, caută Sassi și bisericile rupestre, un complex de locuințe, mânăstiri și biserici construite în peșterile naturale din Murgia, o zonă troglodită ce acoperă peste 1000 de hectare (poți lua un tur ghidat cu tuk tuk-ul, dacă dorești) – cca 40 euro), care a fost ocupată încă de perioada paleolitică, evidențiind urme de locuire permanentă de-a lungul secolelor. Până în prezent, când este integrată uimitor într-un ecosistem armonios.

matera-3 alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera matera 3

Și aici poți lăsa mașina într-o parcare de la marginea orașului vechi (atenție să nu te poarte drumul către orașul nou, care nu e interesant), pentru a descoperi apoi la pas zona sassi. Una care, până la începutul secolului 20 era locuită de către cea mai săracă populație a regiunii, oamenii trăind înghesuiți în peșterile antice, măcinați de mizerie și molime, precum malaria. Până în momentul în care peșterile considerate un focar de infecție, fiind evacuate și rezidenții mutați deasupra platoului. Din 1980 însă, locul nu a mai fost privit ca unul periculos, el transformându-se într-o adevărată atracție turistică. Unii oameni s-au mutat înapoi, zona a fost curățată și amenajată iar din 1993 a intrat în patrimoniul UNESCO drept ”cel mai bun exemplu intact de așezare troglodită din regiune mediteraneeană, perfect adaptată terenului și ecosistemului”.

matera-10 alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera matera 10

Tot mai multe case din peșteri au fost renovate, fiind transformate în locuințe confortabile, au apărut hoteluri, restaurante, muzee iar o simplă vizită la pas printre ele îți va arăta un oraș încântător, un loc istoric care l-a inspirat pe însuși Mel Gibson, care a filmat aici scene din filmul său, The Passion of the Christ (s-au filmat însă și multe alte filme, de la Omen la Ben Hur 2016, de la The Tree of Guernica la Anno Uno). Sassi e cumva împărțită în două zone – Sasso Barisano (mai interesantă) și Sasso Caveoso. Dar nu te lăsa influențat de nicio denumire și pierde-te printre casele, care așteaptă parcă un pictor misterios care să aștearnă culoare peste ele, bucurându-te de liniștea și pacea care se revarsă dinspre acestea. Surprinzător, Matera nu ni s-a părut deloc aglomerată, așa că nu vei fi deranjat de hoarde de turiști ci vei putea să meditezi în tihnă, imaginându-ți cum a evoluat locul de-a lungul miilor de ani.

Interesant este și centrul orașului, aflat deasupra peșterilor, pe platoul stâncos care veghează zona sassi. Aici vei vedea catedrala orașului (terminată în anul 1270) și Palazzo Lanfranchi (construit între 1668-1672) și vei găsi un oraș vechi tipic italienesc, cu restaurante bune și atmosferă caldă.

Am plecat din Matera cu unicul regret că nu am apucat să vedem orașul noaptea. De aceea, recomandăm tuturor celor care străbat Italia în lung și-n lat pentru a-i descoperi minunile, să găsească timp pentru a petrece măcar o noapte în această localitate frumoasă și parcă prea puțin cunoscută.

Citește și Vacanță în Puglia (1) – Ostuni

ostuni-matera alberobello Vacanță în Puglia (2): Alberobello și Matera ostuni matera

 

About the author

Eddie Tone

Add Comment

Click here to post a comment

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94