Foto: salzburg.info
Europa Lumea lui Eddie

Top 10 lucruri de văzut și făcut în Salzburg (2)

De regulă mergi în Austria pentru schi sau pentru alte sporturi ”albe”. Ai și de ce, desigur. Dar ce-ar fi să iei în calcul o vizită în această frumoasă țară și atunci când vine anotimpul cald? Sunt atât de multe lucruri de făcut și văzut în Austria vara încât am putea scrie pagini întregi. Noi am fost la început de vară în Salzburg, am scotocit orașul, apoi am plecat cu trenul, prin regiunea Tirol, până la spectaculosul loc de joacă pentru oameni mari, care se numește Area 47, și despre care am scris aici.

Citește prima parte a Top 10 lucruri de văzut și făcut în Salzburg (1)

5 Admiră arta contemporană la Muzeum der Moderne

Salzburg are multe muzee și, dacă ești un mare iubitor de cultură care obișnuiește să nu rateze niciun asemenea obiectiv, cu siguranță că le vei descoperi pe toate. Noi am vizitat un muzeu un pic ieșit din tipare, și anume Muzeum der Moderne, un loc apărut în urma unei idei avute de mizantropul Friedrich Welz, care a donat o mare parte a colecției sale de artă orașului Salzburg. La aceasta s-a alăturat un mare număr de lucrări aparținând expresionistului austriac Oskar Kokoschka, după care în 1983 s-a deschis Rupertinum, Muzeul de Artă Modernă și Colecții Grafice, urmat, în 2004, de organizarea și inaugurarea actualului Museum der Moderne (MdM), care adăpostește în cele două clădiri ale sale (una, cea vizitată de noi, este pe muntele Monchsberg, cealaltă e în Centrul Vechi), într-un spațiu expozițional de 3000 mp, o serie de colecții de artă din secolele 20 și 21, laolaltă cu lucrări grafice și fotografice.

Muzeul de Artă Modernă

Pe lângă colecțiile în sine, unele foarte interesante, altele, desigur, foarte greu de înțeles , MdM Monchberg se remarcă și prin restaurantul său, M32, de pe a cărui superbă terasă poți admira panorama întregului oraș Salzburg, cu tot cu cetatea Hohensalzburg. Al luat prânzul aici și recomandăm locul nu doar pentru ceea îți oferă vizual ci în special pentru excelentele preparate.

Biletul de intrare în MdM costă 12 euro (8 euro pentru copii). Se pot vizita ambele clădiri (Monchsberg și Rupertinum), pentru un preț combinat de 12 euro.

Panorama de pe terasa restaurantului M32

4 Cinează în cel mai vechi restaurant din Europa

În primul rând, să fie clar faptul că experiența gastronomică în Salzburg nu se rezumă la șnițele. Sigur, găsești șnițele peste tot și nu poți pleca din Austria fără să mănânci unul, în oricare din nenumăratele forme în care ți se prezintă (cel în stil Salzburg, parol!, e o bombă calorică). Salzburg are o mulțime de restaurante bune, cu meniuri rafinate și cu preparate savuroase. Iar dacă ești setat pe gastronomie, una dintre ideile bune este să mergi să iei cina în cel mai vechi restaurant din Europa (unii spun că ar fi chiar din lume).

St. Peter Stiftskeller, care funcționează în interiorul abației cu același nume de sfânt, pretinde că este cel mai vechi restaurant din Europa și își bazează argumentația pe un document scris de poetul Alcuin, în anul 803, în care este menționat hanul care servea masa celor care treceau prin zonă. Din acel an, Stiffskeller a funcționat (dis)continuu ca restaurant (și-a mai oprit activitatea în timpul invaziilor lui Napoleon și a altor evenimente similare) iar astăzi poți rezerva o masă într-una dintre cele unsprezece săli, complet diferite ca stil.

Cea mai bună alegere, cea pe care am experimentat-o (și nu ne-a părut rău, ba dimpotrivă) este Mozart Dinner, care se desfășoară în sala baroc. Treaba stă cam ca la nuntă, doar că într-un decor foarte elegant și doar că nu există nicio mireasă ci un cvintet de coarde (Amadeus Consort), împreună cu un tenor și o soprană, care interpretează, între felurile de mâncare, arii și duete din lucrările lui Mozart, cu carismă, umor și cu o oarecare doză de interactivitate cu mesenii. Practic, e un spectacol de bună calitate, la care asiști în timp ce mănânci, într-un decor și o atmosferă de final de secol 18 (lumânări, costume, muzică…). Meniul e bun (am mâncat o supă de pui cu lâmâie, brânză și gălușcă cu rozmarin, un clapon cu legume gratinate și un parfait de miere semi-înghețat cu două toppinguri de fructe) iar vinurile pe măsură. Biletul costă 59 euro.

3 Învață să gătești Apfelstrudel și Salzburger Nockerl

Cel mai cunoscut desert al Austriei este, fără-ndoială, ștrudelul cu mere. Nu e o prăjitură complicată dar parcă nicăieri nu e mai gustoasă ca la mama ei acasă. Așa că, dacă ești în Salzburg și vrei să înveți să prepari ștrudel cu mere – cu bonus Salzburger Nockerl, alt desert local, care seamănă cu un vulcan – caută-l pe Johann Bauer, chef-ul care și-a deschis Edelweiss Cooking Class într-o… peșteră.

Chef Johann Bauer

Da, nu e o glumă: chef Bauer te așteaptă într-o grotă amenajată cu toate cele necesare pentru a învăța doritorii să gătească diverse preparate austriece. Momentan, e vorba despre cele două, de mai sus. Omul e pregătit cu tot ce trebuie (ok, pentru ștrudele aluatul e gata făcut, ca să nu-ți bați capul cu ea – dar îți arată cum îl întinzi, lucru foarte important!), îți explică și îți arată în mod coerent, apoi treci la treabă. Totul durează circa o oră și jumătate și se încheie cu degustarea propriilor opere. Care au ieșit chiar bune. Ce-i drept, n-am încercat (încă) acasă.

O ”lecție” la Edelweiss Cooking Class costă 33,9 euro (44,9 cu un gulaș inclus, nu ca să înveți cum să-l prepari ci ca să-l mănânci)

2 Vizitează cetatea Salzburg

Hohensalzburg este simbolul vizual și ancestral al orașului Salzburg, fortăreața (sau cetatea, spune-i cum vrei) care veghează de pe dealul Mönchstein încă din anul 1077 (când a fost ridicată din ordinul arhiepiscopului Gebhard) asigurând un acut sentiment al protecției, chiar și în vremuri de pace totală. Grație unei extinderi ce a avut loc în jurul anului 1500, această cetate a devenit una dintre cele mai mari fortificații ale Europei, având marele merit de a nu fi fost cucerită vreodată (de altfel unicul asediu asupra ei a avut loc în 1525, în timpul unei revolte a minerilor, țăranilor și fermierilor care s-au coalizat cu o parte dintre patricieni și l-au forțat pe arhiepiscopul cardinal Lang să se baricadeze în cetate, în final totul încheindu-se cu un acord). În plus, datorită poziției și a priveliștilor pe care le oferă, Hohensalzburg a devenit rapid principala atracție a orașului.

Cetatea Hohensalzburg

Am urcat cu telefericul despre care am vorbit mai devreme și am făcut o scurtă plimbare prin curtea cetății, apăsând continuu butonul aparatului foto ațintit spre superbele panorame. În cetate se pot vizita un muzeu, apartamentele princiare și camera de aur (în care se află un stâlp de marmură care încă păstrează urma unui glonț tras în timpul revoltei despre care vorbeam mai sus). Intrarea costă 15,50 euro (copiii plătesc 8,70 euro)

1 Amuză-te cu jocurile acvatice nebune de la Palatul Hellbrunn

La începutul secolului 17 a existat în Salzburg un arhiepiscop – Markus Sittikus – care probabil că se plictisea teribil de mult și care, totodată, avea un spirit șugubăț. Între anii 1612 și 1615, cu ajutorul arhitectului Santino Solari (cel ”responsabil” și de Catedrala Salzburg), Sittikus a construit un palat superb, în stil renascentist târziu: Hellbrunn. Cu un amănunt simplu, dar important: palatul nu avea niciun dormitor, nefiind altceva decât un loc de joacă estival pentru arhiepiscop și prietenii lui.

Palatul Hellbrunn

Și asta pentru că nu palatul în sine este vedeta în cazul de față, ci grădinile lui. Construind totul deasupra unor izvoare termale, Sittikus a avut o viziune: să-și transforme proprietatea în, practic, primul parc de distracții al Europei, un fel de precursor al Disneyland-ului sau al altor parcuri… acvatice. Grădinile sunt înțesate de fântâni, statui, grote, eleștee, poteci, care au fost transformate, de fapt, în elemente-surpriză pentru vizitatori. La fiecare pas te poți trezi stropit de apa care țâșnește prin niște orificii invizibile, la acționarea unor manete secrete ce erau manevrate de arhiepiscop (în zilele noastre… de ghidul care însoțește grupurile).

Absolut remarcabil este că în toată această nebunie, nimic nu este acționat electric, totul fiind hidraulic. Există chiar și un teatru mecanic, în care circa 200 de figurine compun un orășel care se mișcă la comandă, pe fundalul unei muzici dezvoltate de o orgă ce funcționează, la rândul ei, hidraulic. Într-o încăpere, o coroană este ridicată la o înălțime de circa un metru pe un jet de apă. În altă zonă, cei care se așează pe scaunele unei mese din piatră sunt făcuți ciuciulete în doar câteva secunde. Figurine bizare se mișcă în căsuțele lor montate de-a lungul canalelor înguste care traversează grădinile. Într-una dintre grote există un mecanism, ascuns privirilor, care creează tot felul de sunete păsărești, ce se combină într-o melodie a trilurilor – acționat, evident, acvatic.

Teatrul mecanic, acționat hidraulic

Totul e un joc fantastic, care te teleportează într-o lume bizară, uluitoare dacă te gândești când a fost creeată. Peste toate astea, spectacolul a fost completat și de show-ul unei ghide extra-entuziasmate, care a stârnit hohote de râs prin plăcerea cu care era transpusă în personalitatea arhiepiscopului ce se amuza teribil acționând manetele buclucașe.

Deplasare realizată cu sprijinul Oficiului National de Turism al Austriei.

Citește prima parte a Top 10 lucruri de văzut și făcut în Salzburg (1)

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

banner animawings



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!