Cum sa Destinatii

Cum poți trimite bani online la cele mai mici costuri

Se întâmplă ca de multe ori când plecăm în vacanță să rămânem fără bani. Dacă suntem peste hotare și cash-ul s-a terminat iar cardul dă mari semne de slăbiciune, avem întotdeauna o soluție la îndemână: sunăm acasă și cerem celor dragi ajutorul. Care cu cât vine mai repede, și cu costuri cât mai mici, cu atât mai bine. De aceea, acum nu mai e nevoie să așteptăm zile întregi pentru un transfer de bani care să însemne gura de oxigen a vacanței. TransferGo este compania cu cele mai rapide transferuri online internaționale, realizate la cele mai mici costuri. Transferuri extrem de ușor de realizat, deoarece se desfășoară online.

Desigur, însă, nu e vorba numai de vacanțe. Un raport al Organizației Națiunilor Unite dezvăluie faptul că peste trei milioane de români au ales să se mute și să lucreze în străinătate, fapt care plasează România pe locul patru după numărul de emigranți din Uniunea Europeană. Avem români plecați la muncă în țări din întreaga lume iar aceștia își pot sprijini financiar familiile folosind serviciile TransferGo. Peste 40 de milioane de euro au fost trimiși în țară de către aceștia în 2017, economia costurilor de transfer fiind de 90%.

Comparativ, în timp ce băncile percep o taxă medie de transfer de 10 lire sterline, TransferGo are o taxă fixă de transfer de 0,99 lire sterline pentru bani livrați în următoarea zi lucrătoare, de 1,99 lire pentru bani livrați în aceeași zi sau de 2,99 lire pentru bani livrați în doar 30 de minute. Destinatarul primește suma care a fost rezervată de către expeditor, indiferent de fluctuațiile valutare iar cursul valutar practicat de către TranferGo e mult mai avantajos, în comparație cu cel al băncilor.

O altă facilitate pe care o oferă TransferGo îi vizează pe cei care sunt nevoiți să transfere bani rapid în afara orelor de funcționare a băncilor. Grație opțiunii Expres, aceștia pot depune bani după program, urmând ca aceștia să fie transferați prioritar, a doua zi, la prima oră de funcționare.

TransferGo este un serviciu exclusiv online, ceea ce înseamnă că poți trimite banii din contul tău bancar sau de pe card. Practic, operațiunea se face în felul următor: creezi mai întâi un cont pe site-ul lor, te autentifici, spui ce sumă vrei să trimiți făcând o rezervare, completezi datele destinatarului, efectuezi o plată locală sau folosești cardul de debit (prin serviciul de online banking) și în momentul în care plata este efectuată, TransferGo trimite banii în contul destinatarului.

Taxele de transfer sunt fixe (depind de țara din care provine depozitul) și le găsești instant pe calculatorul de pe site (de pildă, dacă vrei să trimiți 500 de lei din România în Spania, comisionul este de 9 lei), plus 0,6%-1,5% comision pentru conversia valutară. În momentul în care rezervi o tranzacție, toate taxele sunt incluse în suma afișată. Simplu și eficient.

Serviciul TransferGo e disponibil și prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, care se poate descărca din magazinele aferente, în versiunea pentru iPhone (aici) sau pentru Android (aici). De asemenea, pentru fiecare prieten pe care-l inviți să folosească serviciul TransferGo, trimițându-i un link unic de recomandare sau făcându-i share pe o rețea de socializare, poți câștiga bani, iar prietenul care se înscrie cu linkul tău poate face primul transfer fără să plătească taxa inițială.

Booking.com

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

zoot.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94