tbilisi
Europa

Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (1): Tbilisi, capitala magiei eclectice

Se lasă seara peste Tbilisi iar luminile orașului încep să-și facă de cap. Rar am văzut un oraș mai armonios luminat noaptea, precum capitala Georgiei. De fapt, e o armonie haotică în această urbe specială, care vreme de 400 de ani s-a numit Emiratul Tbilisi și a fost un oraș-stat arab. În ciuda istoriei mârșave care a biciuit vreme de secole Georgia și capitala ei, Tbilisi se deschide azi vizitatorului ca o floare rară.

E ceva magic în acest oraș, ceva aparte și în același timp familiar. Am ajuns de câteva ore, la bordul primei curse charter București – Tbilisi, operată de Blue Air în cadrul unui program organizat de Level Tour, prin care se dorește promovarea Georgiei ca destinație turistică. Am făcut cunoștință din start cu gastronomia georgiană, despre care auzisem numai lucruri bune. Primul lucru care ți se pune pe masă e un platou cu khachapuri, plăcinta cu brânză de care te îndrăgostești pe loc și cu care te-ai putea hrăni zile-n șir, mai ales că vine în mai multe variante, în funcție de regiunea în care te afli. Dar despre mâncare vorbim ceva mai încolo, ca și despre vinuri, pentru că Georgia fără vinuri e o noțiune mult mai abstractă și o destinație ceva mai pustie.

Râul Mtkvari, care străbate capitala Tbilisi

Tbilisi la ceas de seară

Am luat apoi la pas, la ceas de seară, străzile din Tbilisiul vechi, întins pe dealul ce mărginește unul dintre malurile râului Mtkvari (Kura, cum îi spun turcii), cel care străbate orașul aproape ca un laitmotiv, dându-i un plus de personalitate și sens, peste care georgienii au construit un pod modern, luminat cu beculețe albe și roșii. Podul Păcii, o construcție din oțel și sticlă, inaugurată în 2010, operă a unui arhitect italian care a vrut să-l facă să semene cu un bizar animal marin. A ieșit o formă care i-a dat caraghiosul supranume Always, dar asta nu înseamnă că podul nu e spectaculos și nu se încadrează perfect în peisajul urban al orașului.

Tbilisi, cu ale lui 1,5 milioane de locuitori, poate părea, la prima vedere, un conglomerat eclectic de clădiri din diverse zone temporale, înghesuite una peste alta de mâna grăbită a unui urbanist cam nebun, care a fost nevoit să lucreze cu materialul clientului. Dar există multe elemente care dau localității o frumusețe incontestabilă: de undeva de deasupra Orașului Vechi, cetatea Narikala (sec.17) supervizează viața cotidiană, parcă asumându-și rolul de „buric al târgului”, locul de unde începe totul.

Practic, de sub stânca Sololaki, pe care se află cetatea, pe malul drept al râului Mtkvari, vechiul Tbilisi (Kala) se dezvăluie vizitatorului cu casele lui colorate, multe amintind de perioada în care perșii încă își făceau de cap prin zonă, cu balcoane de lemn, frumos sculptate și cu străduțele înguste și pietruite.

Centrul vechi al orașului, văzut dinspre biserica Metekhi

Orașul vechi

Am mers prin orașul vechi și am descoperit că Tbilisi e frumos ca o poveste orientală misterioasă, fără elementele musulmane, dar cu o atmosferă specifică, greu comparabilă. Georgienii au multe biserici, au un cult pentru statui (rămas din perioada sovietică) dar în același timp sunt un popor care iubesc tot ce e modern, de la arhitectură la muzică. Nu degeaba, Tbilisi e una dintre cele mai vibrante scene muzicale europene, clasându-se pe locul doi după Berlin în privința evenimentelor de muzică electronică – cu toate ramurile și subramurile ei. Ei bine, da, georgienii adoră muzica. Le place să cânte, să danseze, muzica lor populară e la mare preț și… oare mai e cazul să adaug că din Georgia (mai exact, din Kutaisi) a plecat și celebra Katie Melua, cu ale ei 9 million bicycles in Beijing?

Cetatea Narikala datează din secolul 4, vreme în care era citadelă persană. Am urcat până acolo cu telefericul care traversează orașul și am realizat o dată în plus, ca și în alte locuri (Funchal, de pildă, în Madeira) cât de bine din punct de vedere turistic e să ai un asemenea element care să plimbe lumea dintr-o parte într-alta, oferindu-le oamenilor priveliști de neuitat. Telefericul Mtatsamida (inaugurat în 2012) se ia din Parcul Rike (în cazul în care nu ții neapărat să urci pe jos, din Piața Meidan), plimbarea durează câteva minute, traversând râul Mtkvari, iar imaginile care ți se desfășoară în fața ochilor sunt impresionante. Văzut de sus, Tbilisi te va fascina pe loc și vei zăbovi minute în șir, precum am făcut și eu, să fotografiezi panorama spectaculoasă.

Urcând cu telefericul spre Cetatea Narikala

Poți alege apoi să te îndrepți către cea mai impunătoare statuie a orașului, Mama Georgia, ditamai femeia, având o înălțime de 20 m, care veghează deasupra capitalei Georgiei cu sabia într-o mână și cu cupa de vin în cealaltă, transmițând un mesaj simbolic – de pace și ospitalitate pentru prieteni, de mânie pentru dușmani. Kartlis Deda, cum i se spune în limba georgiană, străjuiește pe dealul Sololaki din anul 1958, când sculptorul Elguja Amashukeli a așezat-o acolo pentru a marca a 1500-a aniversare a orașului Tbilisi. O statuie de aluminiu, impunătoare și frumoasă, pe care georgenii o venerează, acordându-i importanța cuvenită.

Mama Georgia

Mergi apoi în partea opusă, pentru a ajunge la cetatea Narikala, ale cărei ziduri au fost construite în mare parte de către emirii arabi, în secolul 8. Apoi, de-a lungul vremii, georgienii, turcii și persanii au capturat și au ocupat Narikala, până când eternii „prieteni” ruși au depozitat aici o sumedenie de muniții care au explodat în 1827, punând mai totul la pământ. De la Narikala se poate coborî apoi, lejer, pe străduțele de pe deal, până în oraș. Ne-am oprit la o cafenea fermecătoare, mică și prietenoasă, unde am băut un ceai și am testat singura bere georgiană din aceste zile – Black Lion, o IPA gustoasă. A bea bere în Georgia, țara în care se face vin de 8000 de ani, e un fel de sacrilegiu, dar nu poți merge într-o țară fără să încerci berea locală.

Cetatea Narikala

Am continuat apoi plimbarea prin orașul vechi, respirând aerul unei așezări despre care legenda spune că a fost întemeiată de către regele Vakhtang Gorgasali de Kartli, în secolul 5. Se pare că regele se afla la vânătoare, urmărind o biată căprioară rănită care, în goana din calea morții, a căzut într-o groapă în care se afla un bazin de sulf. În mod miraculos, căprioara s-a însănătoșit iar regele ar fi decis să construiască aici un oraș modern. În realitate, Gorgasali a recucerit vechiul oraș din mâinile persanilor și a mutat la Tbilisi capitala Georgiei, de la Mtskheta. Una peste alta, însă, numele orașului provine de la izvoarele de ape termale pe care se află: tbili se traduce prin cald, iar semnificația este nu doar faptică ci și metaforică. Tbilisi chiar este un oraș cald și primitor. Fie și dacă ne gândim că, din punct de vedere meteorologic, iarna nu prea e deranjat de zăpadă, deși clima e asemănătoare cu cea a Bucureștiului.

tbilisi

Tbilisi e un oraș care îți place pe loc. Îi poți găsi o sumedenie de neajunsuri, îl poți compara cu Bucureștiul, îl poți compara și cu alte orașe europene (mie mi-a amintit de Salzburg într-o oarecare măsură, datorită așezării, a râului, a cetății) dar într-un final e imposibil să nu admiri forța locuitorilor săi, care l-au ridicat din întunericul anilor 90 când, după proclamarea independenței Georgiei (1991), capitala a fost bastionul opoziției regimului sovietic, trăind totodată mai bine de un deceniu de întuneric, sărăcie, lipsuri și corupție – neajunsuri susținute fără scrupule de regimul lui Eduard Șevarnadze. Revoluția Trandafirilor din 2003 avea să aducă un aer nou, complet schimbat, laolaltă cu un val de investiții și o schimbare de mentalitate care a făcut din Tbilisi urbea modernă de azi. Un oraș sigur, în care criminalitatea e la minim, în care corupția pare să fi dispărut complet, în care instituțiile statului par să-și facă datoria cum se cuvine.

O cascadă în mijlocul orașului

Și în care am avut surpriza să găsesc ceea ce nu cred să găsești în vreo altă capitală din lume: o ditamai cascada, peste care dai în Centrul Vechi, dacă mergi de-a lungul canionului Legvtakheli, care adăpostește acele izvoare termale de sulf (Abanotubani) de la care vorbeam mai sus că se trage numele orașului. Râul Tsavkisistskali (nu te strădui să pronunți denumirile georgiene – e pierdere de vreme și oricum nu vei reuși) se scurge aici dinspre Grădina Botanică, dând naștere la o cascadă pe care am descoperit-o cu uimire, la ceas de seară, imaginându-mi însă cât de frumoasă ar fi într-o călduroasă zi de vară (vizita în Georgia a fost în luna februarie).

Centrul Vechi oferă și alte locuri frumoase pe care nu ar trebui să le ratezi. Unul dintre acestea este Turnul Ceasului, o structură voit anapoda, parcă ieșită dintr-o poveste cu zâne, care se înalță lângă teatrul de păpuși Gabriadze și în capul căreia, din oră în oră, iese un înger care anunță ora exactă lovind un clopot cu un ciocan.

Ca un bun creștin ortodox (da, religia predominantă în georgia este ortodoximul – 84%), nu poți trece pe lângă Biserica Metekhi, unul dintre punctele de referință ale orașului, care te îndeamnă s-o vizitezi de pe un promontoriu deasupra podului cu același nume. „Păzită” de maiestuoasa statuie a regelui Gorgasali, călare pe calul său, biserica marchează chiar locul în care acesta și-a construit palatul atunci când a mutat capitala la Tbilisi, în secolul 5. Biserica în sine a fost inițial ridicată de un alt rege, Demetre Tavdadebuli, între 1278 și 1289, și reconstruită de mai multe ori de-a lungul timpului, după mai multe agresiuni – cea mai însemnată fiind cea a invadatorilor mongoli, în 1235. Și apropo de reconstrucții, Tbilisi a fost pus la pământ și reconstruit de nu mai puțin de 29 de ori. În 1801, după atâtea încercări, din oraș nu mai rămăseseră prea multe dar guvernatorii ruși ai acelori vremuri au decis că trebuie să facă din el, odată pentru totdeauna, o localitate care să arate bine și căreia să i se ducă vestea. Și au început cu Bulevardul Rustaveli.

Rustaveli este astăzi principala arteră a orașului. Poartă numele poetului local Shota Rustaveli și are o lungime de circa 1,5 km, de-a lungul lui aflându-se multe clădiri importante:  Parlamentul (construit între 1938 și 1953), Muzeul Georgiei, Galeria Națională, Primăria, Muzeul de Arte Frumoase, Teatrul de Operă și Balet (o splendidă clădire ridicată în secolul 19 în stil neo-maur) etc. E un fel de Magheru mai impozant, parcă și mai important prin semnificația clădirilor, cu trafic intens, magazine și pasaje subterane pe care e musai să le utilizezi pentru a trece de pe o parte pe cealaltă, chiar dacă la intrarea în ele nu vei vedea mai nimic, nefiind luminate.

Bulevardul Rustaveli

Târgul de vechituri

Dacă vrei să faci trecerea de la glam-ul centrului la o zonă ceva mai puțin strălucitoare dar de un farmec incontestabil, mergi la piața de vechituri, deschisă zilnic între 10 și 17 (dacă e vreme bună), lângă Podul Saarbruken, de-a lungul malului râului Mtkhvari. E un loc care pe de o parte te transportă înapoi în timp, fiindcă aici se adună locuitorii orașului care scot la vânzare obiecte vechi. E un bazar fabulos în care, dacă ai răbdare și timp, poți descoperi lucruri de o valoare certă, pentru care poți negocia, plecând de la un preț ridicat, dacă ești străin.

Târgul de vechituri

Totul este întins pe trotuar, ca în târgurile Bucureștiului post-revoluționar: baterii vechi de 20 de ani, patefoane, bijuterii de argint, pastă de dinți de pe vremea lui Brejnev, aparate foto antice, porțelanuri, tromboane uriașe, piei de urs… absolut orice găsești în această piață nebună care pe laturile interioare (piața se întinde în jurul unui parc) își schimbă brusc orientarea. Pentru că aici se află artiștii orașului. Pictori, desenatori și sculptori își etalează creațiile, îmbiindu-te să le cumperi și să le etalezi în propria-ți casă. Și multe dintre ele sunt cu adevărat frumoase.

Artiști locali talentați expun în Târgul de vechituri

Mi-a plăcut maxim Tbilisi. Ai un mix de senzații în capitala Georgiei, de la cea că ești, cumva, acasă (lucru întărit și de multele benzinării Rompetrol, existente din vremea în care Dinu Patriciu bătea constant drumurile Georgiei) până la aceea că te afli într-o capitală modernă, pe care ai localiza-o în Europa și nu prea. În fond, georgienii sunt un popor unic, fie și dacă ne gândim că limba georgiană are propriul alfabet (unul dintre cele mai vechi din lume – se spune că a fost adaptat din aramaică și că datează din secolul 3 î.Hr.), cu 33 de litere și o scriere unică, parcă desenată. Doar 4 milioane de oameni vorbesc georgiana în lume, o limbă care nu are nicio „soră” prin alte zone de pe Terra. Și sunt multe lucruri interesante legate de ea. De pildă, salutul general în georgiană (Salut!) este Gamarjoba și se traduce prin Victorie!, reflectând trecutul istoric plin de evenimente războinice. De asemenea, Bună dimineața / Bună seara – Dila / Saghamo mshvidobisa se traduce prin Dimineața / seara de pace.

Georgienii au trei tipuri de DA (diakh – formal, ki – informal și ho – colocvial), în limba lor persoana a treia nu are gen iar dacă un cuvânt se termină cu o consoană, îi este adăugată litera i la final, chiar dacă e vorba de un nume străin sau un prenume. Adică dacă te numești Constantin, georgienii îți vor spune Constantini. Revenind însă la Tbilisi, am rămas cu sentimentul unui oraș ospitalier, în care se poate trăi bine. Asta dacă nu cumva, într-o zi, vecinii ruși nu găsesc de cuviință să găsească un nou motiv de gâlceavă.

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (2): Mâncarea georgiană

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (3): Muzeul lui Stalin din Gori

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (4): Uplistsikhe, orașul din peșteri

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (5): Vechea capitală Mtskheta, Catedrala Svetitskhoveli, Mânăstirea Jvari și castelul Ananuri

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (6): Gudauri, perla iernilor georgiene

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (7): Kakheti, regiunea viticolă a Georgiei. Excelentele vinuri georgiene.

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (8): Telavi, mânăstirea Alaverdi, cetatea Gremi, casa lui Chavchavadze și ceața din Sighnaghi, orașul iubirii

 

Booking.com


zoot.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94