Europa Lumea lui Eddie Ski

Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (6): Gudauri, perla iernilor georgiene

SkiAmade

Am auzit români schiori care s-au săturat de Poiana Brașov (motivele sunt lesne de înțeles). Dar am auzit de schiori care s-au plictisit și de pârtiile de schi din Europa, dorind să încerce altceva. Cum să te duci să schiezi în America e cam costisitor, una dintre cele mai bune variante ar fi să încerci să o faci în Georgia. La urma-urmei, Munții Caucaz sunt la o aruncătură de băț de două ore și jumătate. Dar partea cea mai bună în ceea ce-i privește este că georgienii au înțeles în anii recenți necesitatea de a le exploata potențialul turistic.

Schi și snowboard de top în Gudauri

Pe scurt, o excelentă alternativă de schi o reprezintă stațiunile montane georgiene, în frunte cu Gudauri, care se detașează ca fiind cireașa de pe tortul acesta de un alb imaculat pe care l-am descoperit la final de februarie. Și chiar dacă nu am mâncat o felie întreagă din el, adică nu am pus schiurile în picioare pentru a coborî pe pârtiile îmbietoare, am gustat vreme de câteva ore din deliciile unei ierni caucaziene, mergând în mijlocul schiorilor, urcând cu telecabina și cu telescaunul până la 3307 m, acolo unde se află vârful Sadzele, cel mai înalt vârf în care poți ajunge din stațiune (mai este o opțiune, ceva mai joasă – Vârful Kudebi, la 3007 m).

La Sadzele, peisajul este absolut fabulos. Crestele vârfurilor caucaziene te înconjoară cu mantiile lor albe, de jur împrejur. Într-o zi senină, cum am avut norocul să avem, contrastul cu albastrul cerului este încântător. De la Sadzele se vede și vârful Kazbegi, 5047 m, al treilea cel mai înalt munte din Georgia (după Shkara – 5201 m și Janga – 5051 m) și al doilea vârf de origine vulcanică din Caucaz, după celebrul Elbrus. Am admirat nu doar frumusețea naturii ci și exuberanța schiorilor, unii dintre ei, ceva mai înfierbântați, ajungând la bustul gol spre deliciul fetelor care nu ezitau să se pozeze cu ei pentru a rămâne cu amintiri fierbinți despre această culme muntoasă pe care, odată ajuns, te simți un fel de rege al lumii.

Peisaj fabulos la Sadzele

Fără a fi un practicant al sporturilor de iarnă, am remarcat câteva lucruri certe legate de Gudauri, stațiune aflată la o altitudine de 2200 m. În primul rând, infrastructura e bine dezvoltată și pusă la punct chiar dacă – și acesta e un update – la trei săptămâni după ce am fost acolo, a avut loc un accident neplăcut în privința unei instalații de telescaune care s-a defectat și a produs emoții câtorva schiori. Din fericire nu au existat victime ci doar multe sperieturi.

Mici emoții cu instalația de telescaune în iarna lui 2018. Fără victime însă

Am urcat cu o gondolă franțuzească și cu un telescaun austriac. Sunt 70 de km de pârtii de toate gradele de dificultate, pentru shiori și snowboarderi. Acestea sunt largi, deloc aglomerate, sunt amenajate zilnic iar zăpada e fină. Se poate închiria echipament sportiv în cel puțin două locuri: în satul Gudauri și sus, lângă gondolă. Dacă ești temerar, te poți avânta off-piste, pe pantele neamenajate ale munților. Dacă ai bani, poți face heli schi (500 euro / persoană / 3 desanturi). Dacă te gâdilă adrenalina, poți să faci paragliding. Dacă-ți place viteza, poți închiria un snowmobil. Posibilitățile de distracție sunt multe și variate. Și, probabil, apres schiul e pe măsură, fiindcă am văzut câteva baruri interesante la baza pârtiei.

Nu am stat decât o noapte în Gudauri dar a fost suficient cât să-mi fac o impresie despre virtuțile zonei în privința sporturilor de iarnă și a practicării acestora. Aș recomanda cuiva să vină la schi în Georgia? Din ce am văzut, cu siguranță, da. Nimeni nu e ipocrit să spună că totul e ca-n Austria sau ca-n Franța. Dar raportul calitate – preț e foarte bun, iar elementele colaterale (mâncare, vinuri, peisaje etc) își aduc și ele aportul în luarea deciziei de a veni în Georgia la schi. Măcar o dată.

Un hotel de top, cu vedere pe măsură

Am plecat din Gudauri, întorcându-ne pentru încă o noapte în Tbilisi, înainte de a pleca spre Kakheti, ținutul vinurilor georgiene, ultima parte a călătoriei în această frumoasă țară. Pe drum ne-am oprit la Rooms Hotel, din Kazbegi, unul dintre cele mai luxoase stabilimente ale Georgiei, pentru a bea o cafea în lobby-ul cu aspect de bibliotecă și cu ferestre largi către un peisaj fantastic ce are în prim-plan muntele vulcanic Kazbegi (cucerit întâia oară în 1868 și sursă de inspirație pentru mulți poeți și scriitori georgieni) spre care scrutează biserica Gergeti, construită în secolul 14. Din păcate nu am ajuns la Gergeti, fiindcă, se pare, erau probleme cu drumul, din pricina zăpezii, dar a fost suficient să o privim de la distanță ca să ne dăm seama că un asemenea amplasament nu poate decât să dea naștere unui important reper turistic și ecumenic.

Mânăstirea Kazbegi, mică, pe vârful culmii muntoase

Apropo de biserica Gergeti, pe care în mod cert mi-am propus ca data viitoare când ajung în Georgia să o vizitez în ciuda oricărei intemperii, ea are o legendă interesantă. Se spune că un erou pe nume Amirani a furat focul din mâinile zeilor pentru a-l dărui muritorilor din rândul cărora făcea parte. Ca pedeapsă, acest Prometeu local a fost atârnat de pantele periculoase ale Muntelui Kazbegi iar cărturarii au estimat că acest lucru s-a întâmplat foarte aproape de locul în care se află acum biserica, lângă peștera care se numește Bethlehem. Pe simpaticul nostru ghid, care ne-a însoțit pe parcursul săptămânii georgiene, îl cheamă Amiran și am avut tendința de a-l porecli Prometeu.

Info Gudauri

Detalii tehnice legate de schiul în Gudauri: *** 11 schi-lifturi și 3 moving carpets *** 70 km de piste, 15% cu zăpadă artificială *** Sunt piste pentru începători, intermediari, avansați și experți. *** Off-piste nelimitat *** Zonă de tubbing *** Heli schi *** Paragliding *** Bike Park Prețurile schi-pass-urilor pentru sezonul 2017-1018: 1 zi: adult 15 euro, copil 9 euro *** 5 zile: adult 68 euro, copil 44 euro *** 7 zile: adult 90 euro, copil 65 euro (valabil pentru toate stațiunile de schi) *** Tot sezonul: adult 180 euro, copil 100 euro (valabil pentru toate stațiunile de schi)

Deplasarea în Georgia a fost realizată cu sprijinul Level Tour.

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (1): Tbilisi, capitala magiei eclectice

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (2): Mâncarea georgiană

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (3): Muzeul lui Stalin din Gori

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (4): Uplistsikhe, orașul din peșteri

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (5): Vechea capitală Mtskheta, Catedrala Svetitskhoveli, Mânăstirea Jvari și castelul Ananuri

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (7): Kakheti, regiunea viticolă a Georgiei. Excelentele vinuri georgiene.

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (8): Telavi, mânăstirea Alaverdi, cetatea Gremi, casa lui Chavchavadze și ceața din Sighnaghi, orașul iubirii

Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

De la1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Perioada disponibila: Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

De la940 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

De la830 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: Martie - Octombrie
0
1 2

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!




Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94