chiang mai
Asia Lumea lui Eddie

Chiang Mai – Thailanda cea cuminte și devreme-acasă (1): Nirvana templelor budiste

Apăs pe butoanele scaunului de la business și revin la poziția inițială. Am plecat seara din Doha, naiba știe ce-o fi acum, dimineață sau ceva de genul. Îmi amintesc de cele 5 ore diferență între București și Chiang Mai dar nu-mi mai vine să fac alte calcule. Când trebuie să zbori mult, business class-ul de la Qatar Airways e ca o bomboană de mentă primită fix atunci când crezi că te sufoci între un indian care se descalță și un american pe care-l cheamă James John George, fiindcă e cât toți trei la un loc.

Qatar Airways, un business class de 5 stele

Am dormit puțin. Nu-ți prea vine să dormi când mergi la business class. Te întinzi ca barosanul, îți faci poze, te joci cu telecomanda de la display, cauți filme, important, zâmbești grațios la stewardeză când ți se adresează cu „Mister Tone” – da, eu sunt, mă simt minunat, nu, nu vreau șampanie dar aș vrea un Cointreau. Cum? Cu gheață, da, mulțumesc, acum lasă-mă să-mi pun căștile. Pe undeva prin spatele cefei ai perna, sub tine ai pătura, căștile-s în stânga, mixul de alune stă în dreapta, lipit de mâna ta care face drumuri compulsive către gură. Scaunul alunecă în jos, spătarul se duce pe spate, de sub picioare se ridică ceva – tantaniiis, avem un pat.

qatar airways
Business class-ul de la Qatar Airways – curcubeu pe cerul sufletului

Ne lungim, dăm drumul la un film (puah, le-am văzut pe toate, trăiască mătușa din Austria!, dar nu-i nimic, zona de indiene trebuie parcursă și ea, în onoarea Iuliei Vântur), e bine la business și, până vine mâncărica, aferentă meniului elegant tipărit, mai o alună, mai un suculeț, mai… dă-mă naibii, că mă opresc aici, trebuie să vă spun despre Chiang Mai, nu despre cât de mișto e la business class-ul Qatar Airways, unde chiar e Raiul din aer.

Mă uit pe geam și părem să aterizăm într-o dimineață alburie, oferită pe tavă de Asia sud-estică. Mi-am recuperat memoria și am conștiința faptului că e 6 A.M. și că în câteva minute voi aștepta cuminte lângă banda de bagaje a aeroportului din Chiang Mai, ca un câine care-și așteaptă stăpânul. Stăpânul albastru vine la timp, ieșim și ochii aleargă după acea persoană care te așteaptă întotdeauna, cu un bilet pe care scrie ceva ce ar trebui să te definească sau cu o privire care spune „hai nene mai repede, că n-am timp toată ziua să stau după voi”. Deși are, pentru că oricum asta va face.

Chan, ghidul nostru, îmbrăcat în tricou maro, are ochelari și un zâmbet pe care îl simți cumpărat dintr-un market cu reduceri la zeflemea. La 6 dimineața însă, după un zbor, fie el și cât se poate de comod, parcă ai nevoie de un refresh cu pastă de dinți. Așa că hotelul Stay With Nimman e cea mai bună alegere. E cel mai nou hotel de patru stele din Chiang Mai iar Nimman e un cartier cool, nu departe de Centrul Vechi sau de „tradiționalul” Chiang Mai.

Camera se împrietenește rapid cu mine iar eu prefer să fac un pic de conversație cu ea, în loc să merg să văd tigrii dintr-o rezervație. Așa că n-o să vedeți nici voi poze cu dungatele feline, răpindu-vă plăcerea de a face comentarii de genul „cât de ticălos ești să participi la abuzarea tigrilor ținuți în captivitate!”. Abuzul era că puteai să-i mângâi și să te joci cu ei, ceea ce, desigur, e odios, având în vedere că și că. Ba chiar și că.

Orașul nou

Așa că primul impact thailandez adevărat e prânzul de la hotel, care-mi amintește cât de bune sunt supele thailandeze, cât de mișto e mâncarea thailandeză și îmi dă un plus de optimism pentru cât de bine vom mânca în zilele următoare. Mai ales că, parol, Mister Chan ne-a dus la cele mai cool restaurante din Chiang Mai și chiar dacă nu el a fost cel care le-a ales, îi dau o bilă albă în acest sens. Deși, nu aplaudați, o asortez de la bun început cu una neagră, fiindcă micul ticălos spunea mereu bucătarilor să nu ne facă mâncarea picantă. Pe bune, Chan? Credeai că venim din Dulcineea și că ne uităm la chilipepperi ca la niște T-rex-i fioroși?

chiang mai
În ccentrul vechi din… Orașul Nou

Chiang Mai înseamnă „Orașul Nou” și a fost numit așa fiindcă atunci când l-au fondat, în 1296, l-au și numit capitală a regatului Lanna, înlocuindu-l pe vecinul Chiang Rai, care, săracul, nu fusese fondat mult mai devreme (1262). Regatul Lanna, ca să știm despre ce vorbim, a fost întemeiat în urmă cu peste 700 de ani de către regele Mungrai, un șmecher al vremurilor demult apuse, în timpul căruia (și după) s-au întâmplat lucruri mărețe.

În sensul că, pe la sfârșitul secolului 13, Regatul Lanna se întindea pe aproape întreg nordul Thailandei de azi, acoperind și părți din Myanmar, China și Laos. Lanna se traducea prin „regatul celor un milion de câmpuri de orez” și chiar dacă acestea poate nu erau chiar un milion, în mod cert locuitorii lui erau veșnic constipați, la propriu. Însă dincolo de orez, pe care thailandezii știu să-l gătească perfect, din Lanna au rămas câteva lucruri pe care le poți vedea și în ziua de azi, cu ochiul format al turistului experimentat, care cască urechile la ceea ce trebuie să audă.

Dacă ajungi în Chiang Mai e imposibil să nu vezi fete sau copii îmbrăcați în rochii colorate, cu un soi de turbane pe cap, ținând cu ei umbrele de hârtie pictate manual în culori vii. Aceștia poartă îmbrăcăminte tradițională Lanna. Apoi, multe preparate care ți se servesc prin diverse locuri își trag sorgintea din gastronomia Lanna, ca să nu mai vorbim de temple, de ritualuri, de casele din lemn și de alte lucruri pe lângă care treci.

Așa că dacă auzi vorbindu-se de Lanna în Chiang Mai, să nu crezi că e o doamnă cochetă pe care o vor toți Chan-ii, ci e regatul istoric care a avut destul de mult de pătimit. Inclusiv faptul a fost acaparat de Burma, de care a scăpat în 1774, pentru ca în 1892 să dea peste Siam. Sau Siamul peste el. După care a fost dizolvat, încet-încet, ca o aspirină efervescentă , fiind din ce în ce mai comasat în jurul Chiang Mai-ului, până când s-a contopit cu această regiune iar Chiang Mai-ul a devenit provincie a Siamului iar Siamul, așa cum bine știm (și dacă nu știm, învățăm), a devenit oficial Thailanda, în 1949. Și gata, băi TukTuk cu istoriile thailandeze, că ne-ai plictisit! Valea la temple!

Templul de argint sau nu chiar atât de argint

Cuvântul de bază pe care-l auzisem despre Chiang Mai înainte de a ajunge acolo a fost „templu”. O scurtă căutare pe Google despre „atracțiile turistice din Chiang Mai” îți aruncă în ochi mii de temple, de parcă tot ce ți-ai dori e să pleci într-o călătorie spirituală pentru a-l întâlni pe Buddha și a te împrieteni cu el la cataramă.

Ca atunci când înveți alfabetul începând cu litera A, și noi am început „Chiang Mai”-ul cu litera de lege care se numește „templu”. Am început cu Wat Sri Supan, templul de argint, aflat pe o stradă comercială, în apropierea Pieței de Noapte. Wat înseamnă templu, așa că a spune Templul Wat… e un fel de pleonasm, însă dacă-mi mai scapă, aș vrea să fie scuzabil: nici thailandezii nu vorbesc o română prea bună – pun pariu că și ei ar spune Wat Templul Soarelui de pe Eminescu.

Ca încălzire, înainte de Sri Suphan am intrat într-un templu vecin, care nu e fabulos, dar te introduce suav în lumea lui Buddha. Mai întâi ne-am descălțat cu pioșenie, așa cum aveam s-o facem în toate lăcașurile sfinte și nu numai. Ca paranteză, dacă te ia valul turismului ecumenic prin Thailanda și vrei să vizitezi fiecare templu care-ți sare-n față, fii inspirat și încalță-te-n papuci: vei câștiga timp prețios din viață și nu va trebui de fiecare dată să-ți apropii nasul de turmele de încălțări lepădate cu ură odoristică la fiecare intrare.

templu chiang mai

O mulțime de statuete aurite, Buddha în toate mărimile, inclusiv unul din smarald, sfori atârnând din tavan, un călugăr înglodat în calcule contabilicești și mmmmmm, hop!, la vecinul de argint.

Sri Suphan e o mică bijuterie. Fanele argintului l-ar smulge pe loc din solul thailandez și și l-ar înfige pe-un deget, privindu-l admirativ ca pe tezaurul furat de ruși. Sau l-ar face pandantiv și l-ar purta toată viața, ignorând faptul că, în mod real, femeile nu au voie să intre în el. Nu au voie și pace! Pentru că există credința că, dacă intră, deteriorează relicvele. Cel puțin așa se deduce din textul de la intrare: „În limitele spațiului monahal principal, multe lucruri prețioase, incantații, amulete și alte obiecte sfinte au fost îngropate în urmă cu peste 500 de ani. Intrarea în această zonă ar putea deteriora locul sau chiar doamna însăși ar putea suferi”. Sexism thailandez? Na, că (și) d-aia l-ar pune pe deget!

sri suphan
Templul de argint Sri Suphan

Faza cu argintul vine de la faptul că în acest cartier au fost relocați în secolul 16 refugiații shan care au migrat din Kentung, un sătuc aflat în estul Myanmarului, și care erau niște mari meseriași în privința prelucrării acestui metal prețios. Cum-necum, prin urmașii lor sau nu, în zonă se prelucrează mult argint. Dar dacă te uiți la poze și te gândești că toată minunăția asta de construcție e făcută din argint pur, o să te dezamăgesc: doar unele panouri și lambriuri sunt din metal prețios, restul fiind aluminiu și Buddha mai știe ce – în tot cazul, arată superb.

Sri Suphan e unul dintre cele mai vechi temple din Chiang Mai. Inițial a fost construit între 1495-1515, dar pe urmă l-au tot pus la pământ și l-au refăcut de mai multe ori, așa că nu trebuie să-ți bați capul cu vechimea: și dacă l-au făcut săptămâna trecută, tot mișto e. E bine de știut însă că în interiorul complexului se află o tabletă de piatră veche de peste 500 de ani, inscripționată în dialectul Faak Khaam, care se preda în Lanna. Și încă ceva: argintul simbolizează energia Yin. OK, știu, e confuz: atunci de ce nu-s lăsate femeile în templu?

Întregul complex e o bijuterie, fără a face referire la metale prețioase. O sumedenie de elemente, condensate într-un spațiu mic, fiecare găsindu-și locul și rostul. Templul în sine e mic iar odată ce urci scările de un albastru intens, te trezești într-un spațiu fermecător, cu Buddha tronând pe peretele din fața intrării, cu puzzle-uri dharma, istorii budiste și o mulțime de briz-brizuri care-ți fură privirea. N-am identificat vreun obiect pe care l-ar putea deteriora o femeie și nici vreunul care ar putea provoca leziuni majore unei purtătoare de fustă și am ieșit nepricepând bizareria dar mulțumind în gând că panoul de la intrare nu-mi era adresat.

sri suthep
Interiorul templului

Doi Suthep, un templu la puterea a zecea

Ne-am urcat în cele două microbuze cu șoferi zâmbăreți, gata oricând să-ți ofere un șervețel umed și o sticluță cu apă, și am pornit către Tatăl Templelor (nu, nu se numește așa), cocoțat pe dealul Doi Suthep și intitulat cu fast Wat Phra That Doi Suthep.

Doi nu înseamnă că e Suthep al Doilea, ci termenul se referă la munte. Pentru că, pentru a ajunge la acest templu cu care viața budhistă din Chiang Mai se identifică, trebuie să urci niște serpentine care provoacă o anumită stare celor mai slabi de îngerul bunului rău de mașină. Dar să ne lămurim un pic: în anul 1981, numiții Doi Suthep, Doi Pui și Doi Buakha, împreună cu alți 161 km pătrați de pădure au format cel de-al 24-lea Parc Național al Thailandei, la care un an mai târziu s-au mai adăugat, așa, că stăteau și ei p-acolo, încă 100 km pătrați. Ei bine, în acest univers montan despre a cărui frumusețe naturală vom vorbi și ceva mai târziu, se găsește Tatăl Templelor.

doi suthep
Templul Doi Suthep

Wat Phra That Doi Suthep e o destinație importantă de pelerinaj, în special în timpul sărbătorilor buddhiste Makha Bucha și Visakha Bucha (nu rețineți numele, când aveți nevoie le găsiți aici).

Am urcat la templu cu un fel de lift, stând la coadă câteva minute alături de o sumedenie de asiatici fremătători și colorați, care-ți pictau tabloul civilizației estice în 30 de secunde de zgâit de la stânga la dreapta. Poți urca și pe scări (sunt doar 306) dacă te dai sportiv, dar sfatul meu e să urci cu liftul și să cobori pe trepte, ca să-ți conservi energia și să nu fii nevoit ca atunci când ajungi sus să te răstignești și tu lângă vreun Buddha culcat.

doi suthep
Principalul element al Templului Doi Suthep

Principalul element al templului aflat la înălțime e un monument de (h)aur, un Chedi cu înălțimea de 24 m, placat cu metal prețios de sus și până jos. Sincer, când l-am văzut m-am temut să nu cumva să ajungă pe-aici conaționalii noștri care-și fac veacul pe Champs Elysee, că nu-l văd bine. După ce te învârți de câteva ori în jurul minunii galbene, care într-o zi însorită strălucește atât de puternic că trebuie să te uiți la el cu ochelarii de eclipsă, apuci să admiri și mini enclava ce-l înconjoară, bine decorată cu altare și picturi murale istorice. Am remarcat o frumoasă copie alui Buddha de Smarald, regretând că pe original l-au dus hăt, în Bangkok.

Templul datează din secolul 14 iar povestea întemeierii lui e esențială pentru mitologia thailandeză. Deci încă nu părăsi incinta, orbit de atâta aur, pentru că vei auzi o poveste interesantă. Construcția lui Doi Suthep a început în anul 1386 și, conform legendei populare, templul a fost ridicat pentru a adăposti o bucată de os din umărul lui Buddha. Nu-i așa că e cea mai tare legendă pe care ai auzit-o vreodată și că Ana lui Manole s-ar mai zidi singură încă o dată de invidie dacă ar auzi-o?

Să continuăm: unul dintre aceste oase a fost pus pe un sacru elefant alb (simbol important în Thailanda) care a urcat la acea vreme muntele Doi Suthep și s-a oprit în apropierea vârfului. După ce a urlat de trei ori, ca o trompetă uriașă ce era, elefantul s-a întins la pământ și și-a dat obștescul sfârșit. Pe locul în care s-a așezat elefantul alb s-a construit apoi templul Soi Suthep.

doi suthep temple
Elefantul, protagonist al legendei construirii templului

De altfel, după ce ieși din zona aurită (în care, apropo, se află și sfântul osișor) și începi să te plimbi prin incinta complexului – una cu adevărat frumoasă – dai peste altarul Elefantului Alb, care spune povestea întemeierii templului. Mai departe, explorând ca un pașnic Marco Polo fără cal, după ce treci de unul dintre cele mai mari gonguri din lume, ajungi pe o terasă de unde ți se așterne la picioarele ochilor un peisaj generos despre care nu voi povesti mai multe, lăsând piciorușele ochilor voștri să-l caute în pozele pe care le-am așternut la rândul meu cu drag în această pagină.

chiang mai
Chiang Mai-ul, văzut de la templul Doi Suthep

Povestea nu se termină aici, fiindcă o încântare majoră este și coborâtul celor 306 trepte pe ceea ce se numește Naga Serpent – scara șerpilor, care duce la parcare și care de o parte și de cealaltă are două balustrade luuuungi, trupuri ale unor dragoni cărora le descoperi și capetele odată cu ultima treaptă. Câte patru pe fiecare parte. Nu am găsit-o și pe Mama Dragonilor dar ne-am amuzat cu niște dragonași de copii, care făceau frumos pentru poze, îmbrăcați în straie populare Lanna și cu niște mutrițe de-ți venea să le întrebi rubedeniile ce ingrediente exotice se folosesc ca să-i concepi. (va urma)

stairs doi suthep
Scările ce urcă (sau, după caz, coboară) la templu

lanna kids

Deplasare realizată în parteneriat cu Qatar Airways. Qatar Airways operează 4 zboruri săptămânale pe ruta București – Chiang Mai, cu escală în Doha.

Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

De la1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Perioada disponibila: Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

De la940 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

De la830 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: Martie - Octombrie
0
1 2


zoot.ro%20

Booking.com

Fii prietenul nostru pe Facebook!

Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94