Asia Lumea lui Eddie

Chiang Mai – Thailanda cea cuminte și devreme-acasă (3): Prietenul meu, elefantul

Ziua elefanților

Elefantul e cel mai emblematic animal al Thailandei. Simpaticii cu trompițe contribuie substanțial la înflorirea turismului local și toată lumea e conștientă de acest lucru: gazdele, pentru că au creat locuri în care oaspeții să se bucure de pet-urile lor și oaspeții fiindcă sunt dispuși să dea banul pentru a se bucura de câteva momente alături de unul dintre cele mai mari animale ale planetei care, bașca, are și o reputație formidabilă.

În acest joc turistic, din ce în ce mai mult – în special în ultimii ani – s-a pus problema „cum tratăm elefanții”. Decenii întregi, omul – cea mai fiară dintre fiare – s-a purtat cu animalele în cele mai nepotrivite feluri. De aceea, lumea a devenit astăzi extrem de sensibilă la subiectul „animale”. Sau de insensibilă. De la cei cărora nu le pasă dacă forțezi un câine să joace fotbal pe post de portar, îmbrăcat în tricoul lui Messi, când el e, de fapt, atacant, până la cei care și-ar zdrobi propriile oase cu ciocanul numai să poate să ajute furnica apărută brusc în baie să aibă o viață mai bună.

În Thailanda, bunăstarea și fericirea elefanților e lăsată în grija consumatorilor și a afaceriștilor. Lucru care nu duce întotdeauna la rezultatele dorite de către iubitorii de animale. Pe scurt, în unele așa-zise centre de „ocrotire” a elefanților, aceștia sunt tratați prost. În schimb, în altele, trompișorii par s-o ducă împărătește. Și vom vedea peste câteva paragrafe mai jos, de ce.

Poo Poo Paper Park

Ziua Elefanților o începem cu, mă scuzați, un căcuță mic. Toată lumea face căcuță, nu mai da ochii peste cap, prin urmare și elefanții au dreptul la acest lucru. Iar dacă tot o fac, și dacă căcuța lor (cacofonie acceptabilă, pentru că despre asta vorbim acum) tot e de dimensiuni gigantice, niște oameni s-au gândit că ar putea fi adunată și folosită în scopuri practice.

poo poo paper

Asta ți se povestește la Poo Poo Paper Park, din Mae Rim, un parc-muzeu, eco-friendly, în aer liber. Treaba stă în felul următor: o companie adună poo-poo-ul elefanților din Chiang Mai și îl aduce aici, unde, în urma unui proces care ți se descrie în mod interactiv, acesta e prelucrat și transformat în hârtie (și produsele adiacente).

Elefanții halesc enorm de multe fibre iar lucrul acesta se vede atunci când vine vremea să meargă la băiță. Din fibre se pot face lucruri iar thailandezii au înțeles acest lucru și chiar dacă treaba e similară cu civeții indonezieni care mănâncă boabele de cafea pentru a scoate pe cealaltă parte ceea ce va deveni kopi luwak, cea mai scumpă cafea de lume, oamenii de aici se mulțumesc să facă un produs mult mai ieftin dar, după mine, mai de efect. O cafea mai bei dar un peisaj cu apusul de soare nu desenezi în fiecare zi pe o foaie din caca de elefant.

poo poo paper
Balega de elefant, strategic plasată pe aleile parcului

Vizitatorii sunt încurajați să-și suflece mânecile și să participe la procesul de producție, împreună cu ghida și cu lucrătorii din parc. Desigur, nu se încumetă nimeni – e o fantezie prea nouă, prea bruscă și prea bizară ca s-o poți digera din prima. Dar dincolo de asta, Poo Poo Paper Park e un loc foarte interesant și foarte drăguț.

Trecem peste faptul că e împânzit din loc în loc cu „bile” produse în mod natural de elefanți – am considerat că așa a vrut arhitectul locului, pentru a demonstra câte fibre pot mânca animalele acestea. Un fel de îndemn „faceți ca ei și veți avea un stomac fericit!”. Din tot procesul acesta de producție rezultă o mulțime de carnețele, foițe, hârtiuțe – colorate în culori pastelate, care generează, la rândul lor, activități specifice, pentru copii și părinții lor. În plus, ți se povestește despre istoria hârtiei – cum a apărut aceasta în China, în urmă cu 2000 de ani, cum s-a răspândit în Asia, Egipt și apoi în toată lumea și alte lucruri drăguțe și amuzante care te fac să rămâi cu impresia că nu ai pierdut o oră vizitând un loc de „rahat” ci că ai trăit o experiență inedită și foarte plăcută.

Orhidee și reptilieni

Până să ajungem la adevărata distracție cu elefanți, facem un popas la ferma de orhidee Sai Nam Phung, pentru a ne scălda ochii cu ceva frumos după ce am văzut florile maronii ale pachidermelor. Sunt multe ferme de orhidee în Chiang Mai, dar dacă tot dai peste una în drum, oprește-te să vezi explozia de culoare și să te transformi într-un mic Ferdinand al florilor.

orhidee

La Sai Nam Phung era plin de orhidee, o floare pe care a lăsat-o Dumnezeu în vreo 900 de genuri și 25.000 de specii, care de regulă crește în zone tropicale și subtropicale și care poate fi crescută și ca plantă de apartament, dacă ai răbdare cu ea și știi s-o îngrijești. Le-am admirat pe toate, am înțeles că unele specii de aici sunt foarte rare și am deschis ochii de uimire precum chinezul căruia i se arată dansatoare la bară la vederea a) unor (foarte mulți) crapi koi care trăgeau o petrecere într-un eleșteu; b) unui soi de muzeu bizar în aer liber, împânzit de tot felul de device-uri antice: imprimante cu ace, telefoane fixe, mașini de scris și alte asemenea drăcii cu care nu poți decât să impresionezi generația-tabletă și c) a unei serii de mașini de epocă, prezențe misterioase, ca niște reptilieni împietriți care și-au fixat baza de recuperare taman în mijlocul grădinilor cu orhidee.

Ferma elefanților

Reverberați de magia orhideelor și psihedelizați de gustul thailandezilor pentru lucrurile vintage, l-am urmat pe Chan într-o altă lume, nu foarte lămurit dacă era paralelă, care și-a deschis porțile la Patara Elephant Farm. Pentru cei care nu cunosc limba „thailandeză”: Ferma de Elefanți Patara. Pentru că Thailanda e o fermă uriașă: de la ferma de orhidee la cea de elefanți, de la ferma de fluturi la cea de viermi de mătase, de la ferma de masaje la cea de tuk tuk-uri, welcome to the farm, farmers!

elefanti patara

La Patara te duci ca să petreci „o zi cu un elefant”. Practic, vor fi câteva ore dar nu asta e important ci faptul că în acele câteva ore vei avea elefantul tău, cu care trebuie să te împrietenești, pe care trebuie să-l hrănești, să-l cureți, să-l verifici (inclusiv să-i verifici poo-poo-ul), să te duci cu el la baltă și să-i faci băiță și alte lucruri drăguțe pe care, în principiu, ar trebui să le faci cu orice animăluț de companie ai avea.

Elefanții care ajung la Patara sunt salvați de la circuri sau de pe străzi. Și sunt domestici. Pentru că, dacă nu știai încă, elefanții pot fi domestici sau sălbatici. Precum caii: unii aleargă liberi prin păduri, alții sunt mai mămoși și stau pe lângă casa omului: dă’ și mie un Chupa-Chups de banane, conașule, că te-oi ajuta la munca câmpului de orez! Revenind, după ce-i salvează de la o viață amară, thailandezii îi țin la Patara, îi repară, fizic și psihic, ca într-un sanatoriu. Ce-i drept, fără asistente sexy dar cu programe bine puse la punct, care le fac urechile să le fluture, semnul suprem de fericire elefantină.

Turistul care să cunoască elefanții de la Patara învață în câteva ore ce ar trebui să facă dacă pachidermul ar fi un fel de caniche pe care să-l crească într-o enormă sufragerie naturală. Te îmbraci mai întâi într-un fel de costum care te va proteja de apă și murdărie (da, poți să-ți alegi culoarea), ți se explică cum stă treaba cu elefanții și mai ales cât de diferit stă ea la Patara, unde elefanții sunt un fel de bibelouri tratate ca regii bibelourilor.

Afli că în fiecare dimineață trebuie să verifici dacă bibeloul e sănătos. Asta implică mai multe lucruri. Un fel de joaca de-a doctorul, dar nu pe ideea „eu ți-o arăt pe-a mea, tu mi-o arăți pe-a ta”. Te uiți dacă le-au crescut unghiile peste măsură, le verifici căcuța, care trebuie să fie consistentă și plină de fibre (am învățat mai sus, da?), te interesezi cum au dormit și alte asemenea lucruri pe care le-ar face orice medic de gardă la tura de dimineață. După ce te-ai impresionat suficient de cât de bine sunt tratați elefanții aici (chiar sunt!), începe acțiunea. În doi pași:

1 Ți se repartizează un elefant, cam după chipul și asemănarea ta. Mie mi l-au dat pe Katoo. Nici mic, nici mare. Ușor zeflemitor, foarte mâncăcios, cam tăcut. Te împrietenești cu el. Adică, te prezinți, îi spui cine ești, cu ce te ocupi, ce-ai făcut în ultimii 30 de ani, dacă ai mai cunoscut vreo elefănțică și ce planuri ai cu el în următoarele trei ore. Ai grijă să stai în lateralul lui, pentru că dacă-i stai în față poate considera că-l ameninți și ar începe să dea prea tare din urechi, lucru pe care nu ți-l dorești. Dar, cel mai important, îi dai să mănânce. Dă-i elefantului să halească și ești prietenul lui.

elefant patara
Împrietenirea
cos banane
Coșul cu mâncărică

Ai la dispoziție un coș plin cu un amestec de banane pitice și nasoale (pentru om) și coceni,  pe care trebuie să-l golești în gura elefantului. Nu, nu pe tot odată, bietul animal nu e o remorcă, ci banană cu banană, cocean cu cocean. Iei banana, o duci spre gura amicului, el o halește mulțumit și așteaptă următoarea livrare. He-lo-o! Pizza delivery! Sau așa ar trebui să se întâmple, doar că al meu Katoo ori s-a născut lihnit ori îl ținuseră nemâncat de trei zile, pe principiul „ia nu mai mânca atât, că o să vină unul din România să te hrănească bine. Ce impresie-și va face dacă n-o să papi tot?”.

Prin urmare, Katoo nu mai aștepta să-i bag banana la ghiozdănel. Îmi localiza mâna cu trompa, apăsa pe butonul de ON al aspiratorului și… gulp!, mi-o lua din mână nerăbdător. Dă-o-ncoa’, barosane, lasă că mă descurc și singur, sunt băiat mare, am făcut armata, am luptat în Vietnam, am construit juma’ din templele Chiang Mai-ului. Nu stau io acum să-mi dai bănănuța în guriță, ca la puradei, da?

După ce vorbești cu el și se presupune că i-ai câștigat încrederea, poți trece la lucruri mai serioase. Dacă te place, elefantul te va ține minte toată viața. Parol: la trei luni după ce ne-am împrietenit, încă ne dăm mailuri: eu îi fac selfie-uri cu mine iar Katoo îmi răspunde: te știu, tu ești Idi ăla, care mi-a dat să mănânc pe 6 martie 2018, la ora 11.23. Cum, nu te chema Idi? Băi, iar mi-au pus ăștia ceva în banane, sper să nu fac Alzheimer.

2 Începeți să vă „jucați”. Mai întâi îl cureți. Vei remarca de la început că elefantul e murdărel pe spate. Ce să-i faci? Au și ei un defect: le place să se tăvălească în noroi. Apoi să vină turiștii și să-i bată pe spate cu un snop de paie, pentru a le da noroiul jos. Cred că, de fapt, e o plăcere perversă a elefanților care nu știu să pună întrebarea directă pe care orice om normal ar pune-o: „Mă scarpini și pe mine un pic pe spate”?

elefant
Operațiunea „curățarea”

OK, l-am scărpinat pe Katoo (vorbind serios, această activitate se numește „skin care” și e obligatorie în fiecare zi, pentru a avea grijă de pielea elefantului) după care s-a dat startul părții finale: la baieeeeeee!

Încolonarea, ca în Cartea Junglei, și fuguța la sala de baie, care e albia unui râu binecuvântat cu o cascadă. Drumul de jumătate de oră se face prin pădure și îl poți face în spinarea pachidermului sau pe lângă el. L-am scutit pe Katoo să devenim prea intimi (nu de alta, dar după atâta mâncare thailandeză simțeam că mă îngraș și îmi era teamă să nu mă țină minte peste veacuri drept „nemernicul ăla supraponderal pe care a trebuit să-l car în spate, deși eram balonat”) și ne-am dat întâlnire la „dușuri”.

Locul de îmbăiere

Îmbăierea elefanților e un spectacol în sine. Animalele participă la el cu bucurie și, dacă ai suficientă energie încât să li te alături în apă, te vei distra transformând totul într-o experiență de neuitat.  Pentru că elefantul e un animal incredibil. Și, dincolo de frumusețea și inteligența lui, el reprezintă unul dintre cele mai mari argumente pentru ideea că trebuie să fim mult mai responsabili cu natura și cu reprezentanții ei, fiindcă altfel riscăm să rămânem singurele „animale” de pe Terra.

L-am pupat pe trompiță pe Katoo, ne-am luat la revedere și am plecat de la Patara cu sentimentul unei zile divine. Care se cerea încheiată cu o altă cină thailandeză de excepție, de această dată la restaurantul Huen Phen, acolo unde mango sticky rice-ul era la fel de delicios ca oriunde. (va urma)

Deplasare realizată în parteneriat cu Qatar Airways. Qatar Airways operează 4 zboruri săptămânale pe ruta București – Chiang Mai, cu escală în Doha.

Citește: Chiang Mai – Thailanda cea cuminte și devreme-acasă (1): Nirvana templelor budiste

Citește: Chiang Mai – Thailanda cea cuminte și devreme-acasă (2): Bazarul bizar și dansuri cu unghiuțe

Citește: Chiang Mai – Thailanda cea cuminte și devreme acasă (4): Hai să te plimb la cascade și să-ți gătesc un padthai!

Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

De la1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Perioada disponibila: Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

De la940 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

De la830 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: Martie - Octombrie
0
1 2

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!




Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94