Stiri TukTuk

Revelion romantic în Paris, Orașul Luminilor

Una dintre cele mai sclipitoare destinații de vacanță din lume, o alegere excelentă pentru un revelion magic, este capitala Franței, Parisul îndrăgostiților și al luminilor. Important centru de afaceri, modă, divertisment, artă și cultură, „Orașul iubirii” te așteaptă să descoperi atracții turistice de top ale lumii, precum și cele mai faimoase repere ale orașului, muzee și catedrale. Europa Travel îți face o invitație de nerefuzat, de a petrece alături de cei dragi o vacanță de neuitat în Paris și de a marca trecerea în Noul An într-un mod deosebit.

Cele mai populare atracții ale Parisului

În prima parte a circuitului, vei avea ocazia să te bucuri de câteva dintre cele mai importante simboluri ale Parisului, începând cu Turnul Eiffel, imagine iconică a întregii lumi, nu doar pentru Franța. De altfel, aceasta este și una dintre cele mai fotografiate atracții turistice din lume, oferind priveliști spectaculoase, atât pe timp de zi, cât și în nopțile strălucitoare.

turnul eiffel
Tour Eiffel

Iubitorii de artă vor găsi o oportunitate excelentă de a descoperi Muzeul Luvru, care se numără de asemenea în topul celor mai vizitate muzee din lume, găzduind o colecție de peste un milion de exponate. Dintre acestea, muzeul se mândrește mai cu seamă cu una dintre cele mai renumite opere de artă, Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, precum și cu statuia grecească Venus din Milo. Admiră apartamentele extravagante ale lui Napoleon al III-lea, dar și antichități egiptene sau picturile unor maeștri precum Rembrandt, Rubens sau Michelangelo.

notre dame
Catedrala Notre Dame

Desigur, o vacanță în Paris ar fi incompletă fără vizitarea faimoasei Catedrale Notre Dame, care veghează de la o înălțime de peste 120 metri. Un exemplar fin de arhitectură gotică, această capodoperă franțuzească își încântă oaspeții cu vitralii uluitoare, sculpturi maiestuoase și picturi magnifice. În aceeași categorie intră și Basilica Sacre Coeur, o atracție remarcabilă a Parisului, situată în cel mai înalt punct al orașului, pe dealul Montmartre. Aceasta atrage prin arhitectura sa de marmură și interiorul superb, decorat cu mozaicuri de aur și vitralii atent meșteșugite.

Grădinile luxuriante și atracțiile regale ale Parisului

Capitala Parisului se remarcă nu doar prin construcții impunătoare și situri istorice sau religioase, ci și prin numeroasele parcuri și grădini, decorate cu o vegetație plină de culoare. Grădina Luxemburg este unul dintre cele mai faimoase parcuri publice din Paris, creată inițial pentru Maria de Medici, regina Franței și soția lui Henri al IV-lea. Cunoscut pentru activitățile nelimitate de distracție, de la locuri de joacă pentru copii, spectacole de păpuși, trasee de jogging, terenuri de tenis, plimbări cu ponei sau carusele, te așteaptă aici 25 hectare de voie bună.

Grădinile Luxemburg
Grădinile Luxemburg

Vizitează Palatul Versailles pentru a admira o construcție magnifică de o opulență și o bogăție demne de regii Franței. Fiind unul dintre cele mai vizitate atracții ale Parisului, palatul își atrage oaspeții prin grădinile sale superbe, dar și cu muzeul de istorie pe care îl găzduiește astăzi, după ce a încetat să mai fie o reședință regală, în timpul Revoluției Franceze. O altă atracție unică a palatului o reprezintă și Sala de Oglinzi, locul care te fascinează cu cele peste 350 de oglinzi ce decorează 17 arcuri.

Versailles
Palatul Versailles

În plus, circuitul propus de Europa Travel îți descoperă o seamă de alte obiective turistice, care îți vor completa vacanța cu amintiri memorabile. De la Universitatea Sorbona la Domul Invalizilor, unde se găsește mormântul lui Napoleon, Panteonul sau Opera, Parisul ți se arată cu cele mai frumoase elemente ale sale, într-o atmosferă de iarnă încărcată cu liniște și spiritualitate.

Află mai multe detalii despre circuitul de Revelion chiar de aici.

Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

De la1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Perioada disponibila: Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

De la940 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

De la830 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: Martie - Octombrie
0
1 2

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!




Clasament concurs ”Adu vara în TukTuk”

Fereastra Albastra, Gozo,...
Voturi: 1014
Tenerife
Voturi: 824
Apus pe plaja Otres 2 din...
Voturi: 329
La mare- Cazino Constanta...
Voturi: 154
În neantul sălbatic din...
Voturi: 94