" /> " /> " />
Trat, Chanthaburi și Koh Chang
Asia Lumea lui Eddie

Călătorie în Thailanda și Cambodgia (2): Trat, Chanthaburi și Koh Chang, perlele estului thailandez

După seara „chinezească” din Bangkok, a doua zi, plecăm spre Trat, cu un zbor intern. Trat este o provincie din sud-estul Thailandei. Colțișorul ascuns lângă granița cu Cambodgia, aflat la 315 km de Bangkok, scăldat de Golful  Thailandei și cunoscut în special pentru faptul că ascunde în adâncuri pietre prețioase, la fel ca vecinul Chanthaburi, în care vom ajunge mai târziu.

Ban Nam Chiao, satul pe ape din Trat

Trat, al cărui nume vine de la krat, o specie de copac ce împânzește zona, din care se fac mături zdravene, are o istorie marcată de tot felul de înțelegeri cu francezii care bântuiau prin aceste locuri la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Nici nu e de mirare că regiunea a funcționat ca un fel de tampon între Thailanda și Cambodgia, lucrurile culminând în 1941, când flotele thailandeze au repurtat o mică victorie împotriva celor cocoșiste. Motiv de sărbătoare anuală în zilele noastre.

Aterizăm pe micuțul aeroport din Trat, unul privat, cochet și… deschis. Operat de Bangkok Airways, aeroportul are un aer colonial și coborând din avion, apoi traversând pista pentru a ajunge la bagajele aduse și descărcate într-un țarc de doi flăcăi, mă aștept să văd cum apar și câteva cucoane cu rochii lungi, de Paris, coafate corespunzător și dând din evantaie ca niște mironosițe nemulțumite că e prea cald.

trat airport
Aeroportul privat din Trat

Dar nu trăim timpuri chiar atât de… istorice, așa că ne îndreptăm spre principalul obiectiv din Trat-ul continental: satul pe apă Ban Nam Chiao. Aici, pe malurile râului Nam Chiao (mai degrabă un mic estuar care se formează din Golful Thailandei) trăiește o comunitate care încearcă să mențină un mod de viață tradițional și ecologist. Practic, sunt câteva familii de pescari, atât musulmani cât și budiști, care trăiesc în pace de secole și par a fi extrem de fericiți în modestia lor păstrată intactă de-a lungul timpului.

Ban Nam Chiao
Satul Ban Nam Chiao

Am traversat un pod, apoi am luat-o de-a lungul pontonului, până la gospodăria unde urma să participăm la o demonstrație de agro-turism, efectuată de femei cu har și cu zâmbet permanent. Până acolo, însă, satul acesta mi-a lipit instant de inimă zicala cu veșnicia care s-a născut la țară.

Nici urmă de turist. În casele întinse una lângă alta pe ponton, oamenii își duceau traiul cotidian într-o liniște ancestrală. Încă era dimineață. Femeile își făceau de lucru prin locuințele cu uși deschise. Copiii se jucau în tihnă. Bărbații tineri, cei care nu plecaseră în zori la pescuit, își făceau de lucru la bărcile colorate și complicate. Vârstnicii se pregăteau să se adune în pâlcuri și să bârfească orice le intra în calea vizuală. Din când în când, femei de toate vârstele treceau cu scutere dintr-o parte în alta, transportând tot felul de lucruri. Pe râu, agale, câte o barcă îndrăznea să tulbure liniștea peștilor.

Mergând spre capătul satului m-am oprit la un moment dat pe ponton și m-am uitat de jur împrejur, încercând să realizez unde mă aflu. Eram într-un colț al Thailandei, undeva în Asia, și era atât de liniște, iar viața părea atât de ușoară și, în același timp, atât de plină de sens, încât, inevitabil, am început să mă întreb, într-un puseu existențial, de ce s-a inventat internetul-de ce se bat oamenii-de ce există mall-uri-de ce vrem mereu mai mult, când ne-ar ajunge atât de puțin? În acel moment a trecut pe lângă mine o femeie care-și plimba copilul pe ponton, într-un cărucior. M-au privit amândoi și au zâmbit și am înțeles, de fapt, mi-am reamintit, că lucrurile cele mai simple te fac cu adevărat fericit în viață. Chiar dacă acestea sunt efemere și chiar dacă, uneori, e nevoie de un colț de Thailandă pentru a le găsi.

ban nam chiao
Nu e nevoie de aproape nimic pentru a fi fericit

Am revenit în gospodăria unde urma să se petreacă „acțiunea”, la timp pentru a urmări o doamnă pricepută cum împletește pălării. Pălăriile numite de localnici Ngop Nam Chieo sunt un fel de obiect ancestral al locului. Renumite în toată Thailanda, ele sunt făcute din frunze de palmier nipa, din pădurile de mangrove ale regiunii. Doamna cu pricina, urcată pe o platformă, împletea de zor la o pălărie, având alte câteva exemple gata făcute lângă ea. Ghidul ne-a explicat procesul de producție. Șase tipuri de pălării, fiecare având întrebuințarea ei, pentru diverse îndeletniciri, purtate de pescari sau culegători de orez, după caz. Naiba știe cine le mai poartă, totuși, în ziua de azi, cert e că pălăriile astea arată super cool și că dacă ai acasă o cameră cu suveniruri de prin călătorii, ar sta la loc de cinste.

În timp ce tanti-pălărier presta la impresia artistică de tip fashion local, alte două-trei femei de ispravă își demonstrau talentul gastronomic. Una întindea crackeri de orez pe o plasă, alta îi „monta” cu grație, dând naștere unui preparat care nu sunt sigur că se numește khanom buang, dar sunt mari șanse să se numească. O chestie semi-dulce, un antreu pentru masa generoasă care avea să urmeze, și în care vedeta a fost supa Tom Yum, și asta pentru că e preferata mea, oricând, la orice oră, trăiască lemongrass-ul!

bam nam chiao
„Fetele” pregătesc masa

Am plecat din Ban Nam Chiao după câteva ore, când norii se adunau pentru dușul de rigoare al finalului de anotimp ploios thailandez. Nu știu dacă vei ajunge vreodată aici, dar dacă ai ocazia, fă-o. E genul ăla de loc în care lași pretențiile la ușă, te descalți și pășești zâmbind și mușcând dintr-un colț de pâine, bucuros că ești înconjurat de culori pe care nu le știai.

Koh Chang, insula scufundătorilor

Am lăsat în urmă satul tihnit, despre care am aflat ulterior că a devenit din ce în ce mai „bogat” de-a lungul ultimilor ani, datorită turismului eco-rural pe care-l practică. Deși nu am văzut turiști (pentru că nu era sezon, pesemne) am înțeles că în sat sunt câteva locuri în care te poți caza în condiții foarte bune în casele localnicilor. De reținut.

Din Ban Nam Chiao, ne teleportăm pe a doua cea mai mare insulă a Thailandei: Koh Chang. În traducere, ar fi „insula elefantului”, dar thailandezii nu au timp să se piardă în traduceri: în realitate, numele nu vine de la vreun elefant care trăiește ca un hipiot aici, ci de la forma insulei, care aduce cu cea a unui pachiderm care se-mbăiază.

Koh Chang măsoară vreo 30 de km de la nord la sud (parol că sunt tot atâția și în direcția opusă!), are alți 14 de la est la vest și adăpostește circa 5-6000 de suflete, fiind considerată un fel de perlă secretă a turismului thailandez. Asta deoarece, dacă-i vorba de insulele Regatului, turiștii preferă să dea năvală în cele mai cu marketing în moț: Phuket, Samui, Phi Phi. Mai ales că amplasarea „elefantului”, în extremitatea estică a țării, nu e foarte convenabilă din punct de vedere turistic.

koh chang
Plajele din Koh Chang

Asta nu înseamnă, însă, că lumea nu vine aici. Koh Chang – aveam să descopăr în cele aproape două zile petrecute pe insulă – e un mic paradis, în primul rând pentru scufundători (și mult mai novicii snorkeliști). De altfel, structura insulei e foarte interesantă: în mijloc are o zonă muntoasă, acoperită cu junglă, care împarte teritoriul în două regiuni distincte: coasta de vest – cu plaje largi și, automat, resorturi și hoteluri de toate felurile, și coasta de est – rezervată mai degrabă localnicilor, inclusiv celor care conduc lucrurile pe aici.

Pe Koh Chang, lucrurile au stat simplu. Am dormit o noapte într-un resort pe plajă, dotat cu tot ce are nevoie un resort de pe o plajă exotică, de la infinity pool la… plaja albă. Se numește KC Grande Resort & Spa și ți-l recomand, în caz că ajungi prin aceste locuri.

Unica problemă cu el… au fost două: prima (și asta nu e vina lui) e că am avut ghinionul să petrec o noapte în Paradis tocmai când mă chinuia o durere de măsea pe care într-un final avea s-o domolească doar Buddha care mi-a scos în calea Koh Chang-ului o farmacistă foarte dispusă să-mi dea antibiotic fără nicio problemă, scriind chiar ea rețeta cu zâmbetul pe buze. A doua problemă a fost că pe la 1 noaptea, în mijlocul chinului în care invocam fără succes Zeii Stomatologiei, o creatură din grădina hotelului (altfel, foarte frumoasă – grădina, nu creatura) făcea un zgomot infernal, care trecea fără jenă prin orice geam, perete, zid de cărămidă sau de plumb și mi se înfigea direct în nervul ostracizat. Nu m-am lămurit dacă era o broască sau un greiere, dar „cântecul” ei îmi va rămâne multă vreme în memorie, ca o chemare a nibelungilor thailandezi (în caz că au existat dintr-ăștia și prin mările Asiei), pe care aș fi fost bucuros să-i ucid, la schimb cu Zâna Măseluță.

koh chang
Apus de soare la resortul KC Grande

Însă prima impresie de dinainte de Marele Chin Nocturn a fost superbă. În program era prevăzut un tur privat a cinci insulițe care fac parte din arhipelagul al cărei mămică și tătică este Koh Chang. Am văzut că acest tur e promovat peste tot prin Koh Chang, drept Five Islands Tour, și include – just for the record, pentru că n-o să le ții minte – numitele Wai, Kham, Maak, Tayang și Kood, fiecare cu câte un Koh înainte, despre care parcă ți-am zis că înseamnă insulă.

koh chang
Insulițele din arhipelagul Koh Chang-ului sunt superbe

Fiecare dintre aceste cinci giuvaeruri e diferită și are o frumusețe aparte. Pe prima, care părea nelocuită, am văzut crabi cu cochilie și la plecare aș fi luat-o acasă.

Pe a doua, ne-a întâmpinat o capră cu o nucă de cocos într-un corn (n-am înțeles cum o chema, dar era chiar cool și sper că nu-și pusese nuca doar că veniserăm noi) și doi băieți (din cei trei care locuiau acolo) ne-au plimbat cu un fel de tractor până în celălalt capăt al ei, unde se afla alt Paradis alb, pe care, evident, mi-a venit să-l iau acasă, la rândul lui.

koh chang
Paradis

Pe a treia am mâncat yum-yum…

…pe a patra am văzut un magazin ce părea importat din Jamaica…

koh chang
Un pic de Jamaica în Thailanda

… iar pe a cincea am făcut snorkeling, făcând cunoștință cu peștișori colorați, inclusiv cu Nemo, care era fericit și m-a rugat să vă transmit salutări și invitația de a veni să-l vedeți cum se joacă cu Dory.

Mi-aș fi dorit să stau mai mult pe Koh Chang, ca să-i descopăr adevăratele virtuți. Apusurile de soare sunt fantastice, plajele sunt scoase din pliantele cu locuri exotice iar insula pare a avea un ritm aparte al ei, seducător și intim. O dată în plus, Thailanda e minunată și grație acestui loc special.

Dar cum programul e program și-n pielea goală, iar zilele nu intră niciodată în sac decât atunci când cineva îi leagă acestuia gura, am plecat din Koh Chang pentru ultimul popas pe tărâm thailandez, înainte de a lua drumul Cambodgiei: Chanthaburi.

Chantaburi, orașul pietrelor prețioase

Nu știu câți au auzit de Chanthaburi. Precum bine scrie ghidul Lonely Planet, „Chanthaburi este dovada că ceea ce strălucește nu e întotdeauna aur”. Nu cred că ar putea exista o definiție mai bună pentru această regiune aflată în estul Thailandei, la vest de Tran, cea de care vă povesteam mai sus, cu a sa „capitală” omonimă, supranumită „Orașul lunii”. Chanthaburi e o combinație ciudată între „ce naiba caut în orașul ăsta?” și „wow, ce oraș interesant!”.

chanthaburi
Chanthaburi, din camera de hotel

În principal, Chanthaburi (care numără vreo 30.000 de suflete) are un centru vechi, care merită vizitat de la un capăt la celălalt, trecând prin mjlocul unei comunități multiculturale, care-și trage rădăcinile din istoria care i-a definit existența de prin secolul 19. Atunci au început să vină vietnamezii creștini, scăpați de persecuția politică și religioasă la care erau supuși în Cochinul chinez, regiune din sudul Vietnamului. Un al doilea val de vietnamezi a urmat între 1920 și 1940, în perioada colonialiștilor francezi, iar al treilea a apărut după 1975, când comuniștii au pus labele pe sudul Vietnamului. Peste toate astea, între 1893 și 1905, francezii au ocupat Chanthaburi, în urma disputelor de la granița dintre Siam și Indochina. Iar biata populație locală… i-a adoptat pe toți.

chanthaburi

Din punct de vedere economic, Chanthaburi s-a remarcat printr-un lucru unic: comerțul cu pietre prețioase. Sute de comercianți thailandezi, dar și africani, populează orașul cu tarabe la care vând giuvaeruri de tot felul, formând o piață care e deja recunoscută pe plan internațional (dar în care n-ar fi taman bine să te avânți dacă nu ai un ghid local). Vrei un rubin, un opal, chiar ceva mai prețios? Vino în Chanthaburi. Poate chiar la hotelul la care mi-am petrecut două nopți, ai căror proprietari au și un business cu pietre prețioase. Nu degeaba ne-au dus, cu zâmbetul pe buze (sportul național în Thailanda), să vedem cum angajații pilesc la micuții „bolovani” pentru a-i face impecabili. Ce-i drept, când ai în spate o istorie în domeniu care datează, hăt, din secolul 15, acest meșteșug ți se transmite în sânge. Și apoi în degete. Se spune despre pietrele prețioase din Chathaburi nu doar că sunt frumoase, ci sunt de o calitate excepțională. Cum nu mă pricep, nu am putut să neg, ci doar să le admir.

Precum spuneam, principala zonă care ar interesa călătorul ajuns în Chanthaburi este Th Sukhaphiban – comunitatea de pe marginea apei, Chantaboon. Practic, o stradă lungă de circa un kilometru, pe care se înlănțuie case vechi, de lemn, suficient de bine conservate cât să arate ca acum 60-70 de ani, și în care se regăsesc magazine, restaurante tradiționale, chiar mici muzee.

E un traseu care începe obligatoriu, însă, cu o vizită la Catedrala Imaculatei Concepții, cea mai mare și, totodată, poate cea mai frumoasă catedrală din Thailanda. Aflată în imediata apropiere a râului Chanthaburi, practic, înainte de a intra în zona Chantaboon. Printre atâția Buddha, care mai de care mai mari, mai culcați, mai de aur sau mai de smarald, nu te-ai aștepta ca în Thailanda să dai peste o catedrală atât de frumoasă.

chanthaburi cathedral

Construită în stil gothic, în anul 1906, catedrala e decorată cu vitralii frumoase și adăpostește câteva statui interesante, între care se remarcă cea a Fecioarei Maria, acoperită cu pietre semi-prețioase, care străjuiește cu grație altarul. În mod cert, este cel mai pregnant semn lăsat de francezi în cei 10 ani de ocupație, aceștia găsind de cuviință să o ridice pe locul pe care în 1711 fusese plasată o capelă micuță.

chanthaburi cathedral

Cât am stat în catedrală, a plouat. Avea să plouă și mai târziu, după ce am luat la pas Chantaboon, minunându-mă de produsele scoase pe tarabă de comercianții plictisiți, ferindu-mă de mamele pe scutere sau admirând femei care preparau nonșalante pe stradă mâncare thailandeză. Am apucat să văd și un templu, colorat și pustiu.

Mai pe seară, după ce am admirat o ploaie ca la carte, am dat o raită prin piața de noapte din Chanthaburi, cu mâncare stradală și fructe și oameni care veneau să-și ia cina gata preparată, purtând copii mici pe șeile motoarelor, plătind câțiva bahți pentru un săculeț cu alimente și pornind înapoi spre cine știe ce locuințe pline cu pietre prețioase.

chanthaburi

Chanthaburi nu e un oraș care să-ți pompeze vise cu feți frumoși, dar înainte să adorm am rămas cu imaginea super-eroilor în mărime supra-naturală, de la capătul străzii pe care se lăfăia piața de noapte și a doua zi dimineață m-am îmbarcat în micul autocar îndreptându-mă spre granița cu Cambodgia, pentru a începe o mini-aventură într-o țară cu o istorie aparte.

Citește și Călătorie în Thailanda și Cambodgia (1): One night in Bangkok

Loading...
Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

De la1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Perioada disponibila: Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

De la940 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

De la830 Euro
8 zile / 7 nopți
Perioada disponibila: Martie - Octombrie
0
1 2

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!