" /> " /> " />
kars ani erzurum
Asia Europa

O călătorie în Turcia cu Eastern Express (2): Kars, Ani și Erzurum, bijuteriile Estului

Am ajuns în Kars undeva spre seară. Orașul m-a întâmpinat cu o ninsoare obraznică, de genul unui invitat pe care nu ți l-ai dori neapărat la cină. Numai că de această dată invitatul eram eu, iar orașul își făcea de cap, dansând cu ninsoarea în ceea ce părea un final de iarnă prelungit la nesfârșit.

Kars era învăluit în liniște. Străzile pustii și fulgii mici păreau să sugereze că oamenii îl așteptau în case pe Moș Crăciun. Dar Moșul nu vine în martie nici dacă-l plătești. Așa că, înainte de a ajunge la hotelul din Sarikamiș, am ajuns eu la „moșu’”. Și a fost unul dintre cei mai impresionanți „moși” pe care i-am cunoscut în ultima vreme: fotograful turc Özgen Beșli.

În studioul său din Kars am admirat, cu pielea de găină, capodoperele fotografice ale acestui geniu care arată lumii întregi cât de frumoasă este regiunea lui, într-un stil superb, care transmite atât de multă emoție, încât mi-aș fi dorit să cumpăr vreo 20 de tablouri cu fotografiile lui și să-mi tapetez casa cu ele. Intră pe site-ul lui Özgen Beșli și delectează-te cu ceea ce urma să mă delectez eu, pe viu, în următoarele două zile petrecute în Kars.

Özgen Beșli
Özgen Beșli, unul dintre cei mai impresionanți fotografi pe care i-am văzut în ultimii ani

Kars ar putea fi supranumit tărâmul minunilor hibernale turcești. Nu e vorba doar de orașul în sine, ci de întreaga zonă, de Sarikamiș. Ca să ne lămurim despre ce vorbim, Kars se află în extremul estic al Turciei, lângă granița cu Armenia, o regiune care în secolul 19 a fost greu încercată de războaiele ruso-turcești.

Și care acum se poate lăuda cu multe lucruri ce merită văzute, unica „durere” fiind că e prea îndepărtată și, pe nedrept, prea puțin cunoscută. De fapt, ce ar trebui să cunoști în Kars și în împrejurimi?

Ani, locul care merita să apară în Game of Thrones

A doua zi, Kars se trezește molcom în mijlocul unei zile autentice de iarnă cenușie. Când ajungi în Kars, primul lucru pe care trebuie să-l vezi este orașul antic Ani, și ruinele lui.

Plasat pe granița de est a Turciei, pe malul râului Akhurian, care desparte țara de Armenia, Ani este o întindere uriașă pe care cândva se ridica marea metropolă cunoscută sub numele de „orașul cu 1001 biserici”. Fondat în urmă cu mai bine de 1600 de ani, Ani s-a aflat pe traseul mai multor rute comerciale (cea mai importantă fiind binecunoscutul Drum al Mătăsii), motiv pentru care a înflorit din toate punctele de vedere și a ajuns să aibă, în secolul 11, o populație de peste 100.000 de suflete.

ani kars
Ani, un oraș-fantomă de senzație

Doar că istoria a fost crudă în următoarele secole, iar regiunea a fost cucerită, pe rând, de nenumărate ori, de împărații bizantini, de turcii otomani, de armeni, de kurzi nomazi, de georgieni și de ruși, fiecare dintre aceștia declarându-se stăpâni absoluți, nimicind în mod brutal populația locală.

Așa că, sub atâtea vicisitudini, începând cu secolul 13, Ani a intrat într-un declin teribil, până la începutul secolului 18 find complet abandonat. Un secol mai târziu, orașul a fost redescoperit, a mai avut un moment de sclipire, însă până la începutul Primului Război Mondial, după genocidul armenesc, a ajuns în ruine. Ruine vandalizate și lăsate pradă naturii care a uitat că Ani a rivalizat cândva cu marile orașe ale Orientului Mijlociu.

E o oră de mers din Kars în Ani (sunt 56 km – există curse regulate de autobuz). Orașul-fantomă m-a întâmpinat cu un decor hibernal și primul lucru la care m-a dus gândul văzând peisajul este că Ani ar fi fost o locație excelentă pentru un episod (sau mai multe) din Game of Thrones. Pe un câmp întins, care probabil vara arată mai… optimist, devenind verde, se întind mai multe construcții antice, aflate în diverse stări de degradare.

ani kars
Imagini suprareariste din Ani

Străbați platoul cu „schelete” într-o atmosferă dominată doar de vântul care șuieră sumbru și îți imaginezi cum se desfășura viața aici, odinioară. Rând pe rând ajungi la monumente despre care nu știi cum ar fi mai bine să le vezi: restaurate (lucru care s-a făcut rar și incomplet la Ani) sau în starea lor „naturală”, mâncate de trecerea timpului. Pe undeva, parcă-mi convine mai mult a doua situație, autentică și nostalgică.

kars ani

Există, totuși, și lucrări de restaurare, începute în 2011, în ideea ca Ani să fie inclus pe lista de Patrimoniu UNESCO, însă ele par a se desfășura cu viteza luminii stinse.

Deîndată ce intri pe porțile cetății, remarci imediat că nu degeaba Ani era numit „orașul celor 1000 de biserici”. Străbătându-i teritoriul dai peste o sumedenie de biserici în ruine, reprezentante ale diverselor religii, culturi și epoci:

Biserica Sf. Grigore din Tigran Honents pare cea mai bine conservată, ridicându-se maiestuoasă pe marginea râpei sub care curge râul Akhurian, dincolo de care se află parcă nesfârșita stepă a Armeniei. A fost construită la ordinul unui comerciant bogat, în anul 1215, în vremurile în care regiunea era controlată de Regatul Georgiei.

ani kars
Biserica Sf. Grigore din Tigran Honents

Catedrala (a cărei construcție începuse în anul 989, pentru a fi finalizată în 1001 sau 1010), cu domul prăbușit în urma aprigului cutremur din 1319.

ani catedrala
Catedrala din Ani

Rămășițele bisericii Sfântului Mântuitor, o impresionantă lucrare arhitectonică, azi înjumătățită, care cuprindea 19 arcade și un dom, construite din bazalt vulcanic de culoare roșie, și care a adăpostit cândva o bucată din crucea pe care a fost răstignit Isus (după spusele prințului Ablgharib Pahlavid, patronul bisericii, care a cumpărat relicva în urma unei vizite la Curtea Bizantină din Constantinopole).

Biserica Sf. Grigore de Abughamrentsis, construită la sfârșitul secolului 10, cu a sa capelă cu 12 laturi și cu mausoleul descoperit a începutul secolului 20, în care a fost îngropat prințul Grigor Pahlavuni, patronul bisericii.

ani kars
Biserica Sf. Grigore

Minaretul islamic al moscheei Manuchihir, rămas din perioada Imperiului Seljuk, care a dominat Anatolia, alungându-i de aici pe bizantini și făcând loc pentru marele Imperiu Otoman la jumătatea secolului 11.

ani moschee
Moscheea din Ani

Pe lângă toate acestea, și multe altele (de pildă, caravanseraiul – hanul în care se vindeau și se cumpărau cămile și multe alte lucruri), zidurile orașului, construite în secolul 10 de către familia regală Bagratid, impresionează prin măreția lor, oferind o imagine reală asupra a ceea ce a însemnat cândva acest oraș antic aflat sub atât de multe influențe.

ani kars

Înghețatul lac Cildir

După mai bine de două ore de plimbat prin Ani, fascinat de peisajul dur, împănat cu zăpadă, am plecat spre un alt punct de interes al zonei: Lacul Cildir.

lac cildir
Săniile așteptau cuminți, pe lacul Cildir

Cildir e un lac imens (123 km pătrați), aflat la granița cu Armenia și Georgia, pe ale cărui maluri localnicii vin vara să se relaxeze. Iarna, principala ocupație e pescuitul la copcă și plimbatul cu sania (kızaklar se numesc aici săniile trase de cai) pe întinderile înghețate. De altfel, așa am și „cunoscut” Lacul Cildir: înghețat bocnă, învăluit în haine albe și într-un ger pătrunzător, care nu te îmbia la foarte multe lucruri.

Am mâncat la un restaurant, am privit de la distanță o partidă de pescuit la copcă, apoi m-am întors la hotelul din Sarikamiș, aflat la 60 km de Kars, pentru a pregăti ceea ce nu mai făcusem de peste 20 de ani: datul la vale pe schiuri.

Sarikamiș, polul schiului turcesc

Dacă vrei să schiezi în Turcia, vino în Sarikamiș, stațiunea aflată în mijlocul zonei cu același nume, care-ți pune la dispoziție un teleschi în lungime de 844 m și o pârtie care se întinde pe 1,2 km. Aici am avut vreme de două zile cartierul general pentru vizita regiunea Kars, mai exact într-un hotel destinat schiorilor, aflat fix la baza pârtiei despre care am amintit mai sus și înconjurat de un peisaj alb, absolut normal din moment ce aici sezonul ține din decembrie până în aprilie, cu un strat de zăpadă care variază între 50 și 200 cm.

sarikamis

Am pus, așadar, schiurile în picioare, după o lungă perioadă de timp, și m-am avântat cu precauție pe o pârtie lină, asistat de un instructor generos în sfaturi, după ce am împrumutat echipamentul adecvat din centrul de închirieri al hotelului.

A fost o reală plăcere: pârtia era liberă, zăpada perfectă, telescaunele funcționau în cele mai bune condiții, cu schiurile de împrumut m-am înțeles de minune… aproape că îmi venea să rămân aici pentru alte câteva zile pentru a mă perfecționa întru devenirea unui Alberto Tomba al Sarikamișului. Mai ales când am aflat că prețurile pentru un ski-pass pe o zi, care include urcări nelimitate cu telescaunul, este de numai 5 euro. Pomană curată, în comparație cu stațiunile de schi din Europa.

Cât despre hoteluri, în Sarikamiș Ski Center sunt două: Snowflake Hotel (cel în care am stat eu) și Ekinata Grand Toprak, însumând un total de 55 de camere. Se spune că schiorii profesioniști adoră să vină aici și dintr-un alt motiv: calitatea excepțională a brânzeturilor, a untului și a mierii – toate oferite cu generozitate la micul dejun. De altfel, Sarikamiș e recunoscută pentru faptul că aici se află unii dintre cei mai buni producători de produse lactate din întreaga Turcie.

După sesiunea de schi, și înainte de a părăsi zona, era necesară și o vizită în orașul Kars, cel care e punctul final de pe ruta trenului Eastern Express, și din care nu apucasem să văd decât gara, la ceas de seară.

Kars, orașul cu moscheele-biserici

După ce cu o noapte înainte am asistat în timpul cinei la un foarte frumos spectacol de dansuri căzăcești, pe parcursul cărora artiștii au făcut orice ca să impresioneze publicul, inclusiv o sesiune de aruncări cu cuțitele ce sugera o luptă cu tâlharii, a venit și momentul unei plimbări prin centrul orașului Kars. Care de această dată s-a dovedit mult mai prietenos: soarele strălucea, zăpada se topise iar castelul de pe deal parcă îmbia la o plimbare de o oră până la porțile-i vechi de aproape 900 de ani.

kars
Cetatea din Kars

Nu am urcat la cetate, dar am aflat că a fost ridicată în 1153, din ordinul sultanului Malik Izzeddin, fiind legată de zidurile orașului și având inițial 22 de turnuri (dintre care doar 7 au rămas în picioare până în ziua de azi, două dintre ele fiind chiar funcționale). Dacă în privința castelului am preferat să-l admir de la distanță, nu același lucru s-a întâmplat cu Biserica Sfinților Apostoli, cunoscută și drept Catedrala din Kars, în care am intrat pentru câteva minute.

Construită în secolul 10 de către regele Bagratid, aceasta a fost inițial biserică armenească , apoi a fost transformată în moschee în 1579, de către otomani, în secolul 19 rușii i-au dat „înțelesuri” ortodoxe, a redevenit biserică armenească, a fost muzeu între 1964 și 1978 și, ta-daaaaam, în 1993 a fost transformată în moschee, botezată oficial Kumbet. Face parte dintr-un complex islamic, fiindcă la doi pași de ea se înalță cea mai mare moschee din Kars: Evliya. Unul pe care l-am lăsat în urmă cu muezinul urlând în megafoane chemarea la rugăciune.

La scurtă distanță de buricul târgului, moscheea Fethiye se laudă cu o istorie la fel de zbuciumată. A fost construită de ruși la începutul secolului 11, ca biserică ortodoxă, dar ceva mai târziu a fost transformată în moschee, motiv pentru care e unica moschee din Turcia cu acest aspect arhitectonic ciudat, care a presupus faptul că pe organismul unei biserici ortodoxe s-au cocoțat cele două minarete care te îmbie să-i treci pragul pentru a-i admira interiorul simplu. În apropiere, busturile foștilor mari conducători otomani parcă te atenționează să uiți de ruși și să-ți amintești că te afli în grija lui Allah.

Și nu puteam pleca din Kars fără a vedea un muzeu. Nu a fost clasicul Muzeu Kars, ci modernul Kaskas Cephesi Harp, care povestește despre luptele aprige duse împotriva invaziei rusești din secolul 19 și cele de-a lungul războiului otomano-rus. După o scurtă lecție de istorie, am părăsit Kars pentru ultimul stop al călătoriei mele în Turcia de est: orașul Erzurum.

Erzurum, orașul din care iarna nu pleacă niciodată

Din Erzurum urma să iau avionul înapoi către Istanbul, așa că se impunea o vizită rapidă a acestui oraș important din partea de est a Anatoliei, practic, capitala provinciei Erzurum, cu o populație undeva la 360.000 de locuitori.

Dacă, la prima vedere, Erzurum mi s-a părut banal, după o jumătate de oră s-a dovedit a fi absolut încântător, în special după ce am descoperit că orașul e încadrat de un peisaj fabulos, care punea în prim-plan (sau, ca să fie ad-litteram, în plan îndepărtat) munții înzăpeziți. Se spune, de altfel, că în Erzurum poate fi zăpadă tot timpul anului. Iar munții din depărtare păreau să confirme.

erzurum
Erzurum și peisajele din jur

Am aflat ceva mai târziu că Erzurum are o istorie de mii de ani, care pornește undeva prin 4000 î.Hr. și, mai aproape de zilele noastre, și-a trăit zbuciumul ca multe altele din această parte a Turciei, fiind capturat și condus de multe nații, de la persani la romani, de la sciți la bizantini, de la arabi la mongoli, de la sasanizi la, desigur, otomani, ultimii punând mâna pe el în 1514 și nedându-i drumul până la fondarea Turciei moderne de către Kemal Ataturk, în 1923.

Și Erzurum are o cetate, ce-i drept, aflată în restaurare și nu foarte prietenoasă din punct de vedere turistic, însă ce mi-a plăcut cel mai tare a fost casa tradițională transformată în cafenea, în care am mâncat cea mai bună baclava din ultima sută de ani, asortând-o la clasicul ceai turcesc pe care, când vremea e mai încruntată, l-ai da pe gât păhărel după păhărel.

Iar dacă ajungi în Erzurum, nu uita să vizitezi Medresa Turnurilor Gemene (Çifte Minareli Medrese), construită în 1271 de către Khudavand Khatun, fiica sultanului Kayqubad Întâiul, cu ale ei minarete asemănătoare, și nici Üç Kümbetler – o serie de trei mausolee care datează (cel puțin, două dintre ele) din secolul 14, cel mare, octogonal, fiind, probabil, mormântul emirului Saltuk, care a domnit în secolul 11.

erzurum
Vedere de la cetatea Erzurum

Am încheiat călătoria în Turcia cu un zbor la fel de plăcut, la business class-ul aeronavei Turkish Airlines, fiind printre ultimii călători care s-au bucurat de plăcerile oferite de lounge-ul aeroportului Ataturk, din Istanbul, peste numai câteva zile turcii având să inaugureze noul aeroport din orașul de pe Bosfor.

Deplasare realizată sub egida Turkish Airlines

Citește O călătorie în Turcia cu Eastern Express (1): Farmecul Cappadociei și trenul care te poartă spre povești antice

Booking.com Tururile TukTuk

Safari și plajă în Kenya

From1,780 Euro
11 zile / 10 nopți
Availability : Oricând (tur cu plecare fixă: 20 - 31 august 2018)
0

Descoperă Chiang Mai, frumoasa regiune din nordul Thailandei!

From940 Euro
8 zile / 7 nopți
Availability : oricând (tur fix: 3-10 noiembrie 2018)
0

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

From830 Euro
8 zile / 7 nopți
Availability : Martie - Octombrie
0
1 2

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!