" /> " /> " />
tunisia
Africa Lumea lui Eddie

Tunisia, călătorie în țara porților albastre (1): Hammamet, El Djem, Matmata și cămila Suzi

Fusesem în Tunisia în două rânduri, cu câțiva ani în urmă. Se întâmpla pe vremea președintelui dictator Ben Ali, care preluase puterea printr-o lovitură de stat, în 1987, înlăturându-l pe celebrul deschizător de drumuri tunisiene, Habib Bourguiba, pentru a se instala confortabil în scaunul de conducător.

În 2004 și în 2008, anii vizitelor mele anterioare, am găsit Tunisia o țară ca o fecioară timidă. Cu ambiții turistice, tunisienii făcuseră din cele câteva orașe mediteraneene ale lor o alternativă ieftină la mult mai prosperul Maroc. Dar oriunde te duceai, simțeai cum țara e ținută într-un frâu invizibil, care o strangulează un pic, doar cât să n-o lase să scape într-un galop incontrolabil.

Îmi amintesc de un lucru care mi se părea hilar: peste tot găseai același tip de suveniruri, de parcă cineva le producea într-o fabrică uriașă și le distribuia apoi, peste tot, unor aparent liberi comercianți cu care trebuia să negociezi minute în șir pentru un preț cât mai bun. Nu simțeai o dictatură în adevăratul simț al cuvântului. Dar te învăluia un fel frustrare nerostită. Oamenii păreau mai degrabă ciufuți, femeile nu păreau să reprezinte mare lucru pentru societate, și chiar dacă boukha (țuica tunisiană de smochine) era o alternativă interesantă la țuica noastră de prune, parcă și cămilele călcau de parcă s-ar fi înrolat în caravanele sacrificiului suprem.

tunis
Capitala Tunis, în 2019

23 de ani a stat la putere Zine El Abidine Ben Ali, timp în care câștiga alegerile cu scoruri copiate, parcă, după rezultatele lui Ceaușescu. Până într-o zi de 4 ianuarie 2011, când, în urma unui act extrem al unui vânzător stradal de 26 de ani, care și-a dat foc după ce autoritățile i-au confiscat averea, Revoluția l-a forțat pe Ben Ali să-și pupe poporul pe portofel la bordul unui avion cu care a fugit într-o lume mai sigură (pentru el), pe nume Arabia Saudită.

2011 a fost, așadar, anul descătușării pentru Tunisia bântuită de corupție, foamete și îngrădirea libertății de expresie. Opt ani mai târziu, am aterizat din nou pe aeroportul din Hammamet, la bordul unei aeronave BlueAir, într-un press trip organizat de Christian Tour, cu scopul de a redescoperi Tunisia liberă. Urmând, plus-minus, traseul pe care-l făcusem la primele două „descălecări”, am avut ocazia (și șansa) să evaluez progresele acestei micuțe țări din nordul Africii, în contextul ideii care ar putea veni oricărui călător și turist de la noi: o vacanță în Tunisia.

Hammamet, sau locul de unde începe Tunisia turistică

Hammamet e poarta de intrare turistică a Tunisiei. Un oraș care nu știe niciodată câți locuitori are, fiindcă turiștii estivali îi bulversează statisticile. Dar care știe cu siguranță că în secolul 1 se numea Pupput și era o simplă așezare romană, fiindcă, nu-i așa?, romanii erau peste tot.

12 secole mai târziu, ziduri groase au înconjurat orașul, o medina a luat naștere și Hammamet (în traducere – mai multe hammam-uri) a devenit o localitate atrăgătoare pentru spanioli. Care au încercat să-l cucerească la începutul secolului 17, fiind puși cu botul pe arme de un număr mic, dar inimos de mauri.

hammamet tunisia
Plaja din Hammamet. Cea de lângă fortăreață

Hammamet poate fi (ca în cazul nostru) cartierul general al unei expediții tunisiene. Poți să-ți asiguri cazarea într-un hotel de 3, 4 sau (recomandabil) 5 stele din Hammamet, urmând apoi a face excursii, în celelalte puncte fierbinți (la propriu și la figurat) ale Tunisiei.

Hammamet este, de fapt, împărțit cumva în două zone. Una este orașul propriu-zis, cu medina lui (mică, dar vioaie), cu kasbah-ul (cetatea) din secolul 13, care adăpostește un muzeu în care ți se povestește despre istoria orașului, cu plaje frumoase, mărginite de o Mediterană turcoaz. Cealaltă e zona exclusiv turistică, botezată Yasmine Hammamet (grație iasomiei ce crește peste tot), aflată la o distanță de numai 5-6 minute de oraș și care e doldora de resorturi turistice, înșirate de-a lungul plajelor, ca o salbă de curmale, mai gustoase sau mai uscate, după caz.

Am testat două hoteluri în Hammamet, ambele de patru stele. În Iberostar Averroes fusesem și în prima mea vizită, în urmă cu 15 ani. Aflat la câteva minute de centrul stațiunii Yasmine Hammamet, Iberostar e un hotel „viu”, care face eforturi să nu-și plictisească oaspeții, și care poate fi o opțiune foarte bună, pentru un buget mediu. Camere spațioase, plajă mică, dar cu nisip fin, servicii care nu stârnesc nemulțumiri.

Celălalt hotel, în care aveam să închei aventura tunisiană, se numește Magic Splashworld Venus Beach, se află la o distanță considerabilă de centru și e recomandabil exclusiv pentru familiile cu copii, oferind micuților multiple spații de joacă – un fel de parc acvatic desfășurat pe o suprafață întinsă. Nu-l recomand celor pentru care liniștea e o prioritate, dar o fac pentru cei care se află la „vărsta” la care copiii nu văd altceva decât un „splash” în apă.

Este de spus că hotelurile tunisiene oferă servicii de masă de tip all-inclusive, prin urmare în majoritatea ai parte de mese de tip bufet suedez. În cele mai multe situații, acesta a fost la înălțime (cu un plus evident pentru hotelul Movenpick din Sousse, 5 stele, despre care vom vorbi mai târziu): mâncare variată, pentru toate gusturile, băuturi locale incluse, restaurante spațioase, cu chelneri „pe fază”, disponibili inclusiv la nevoie (pentru cazurile când trebuie să pleci foarte de dimineață). Pe scurt, nu rămâi nemâncat în Tunisia, ba dimpotrivă. Iar dacă-ți dorești ceva mai mult, unele hoteluri au și restaurante a la carte, în care poți ridica ștacheta. Contra cost.

hammamet tunisia
Kasbah-ul (cetatea) din Hammamet

M-am plimbat prin medina din Hammamet, apoi de-a lungul zidurilor cetății, am descoperit spații absolut fabuloase, pline de culoare și șarm, am admirat culoarea mării și am privit copiii cum bat mingea de fotbal, cu fericirea pe chipuri. Tunisia se schimbase. Frâul acela nevăzut era acum înlocuit cu o bucurie a vieții pe care nu o simțisem dățile trecute. Iar Hammamet trebuie descoperit la pas, cu răbdare și înțelegere. Poate că nu degeaba, Sophia Loren are aici o casă pe plajă iar pictorul Paul Klee a dat lumii, în 1918, Hammamet și moscheea lui, o pânză ce i-a sporit celebritatea.

Spre deșert

Una dintre opțiunile de excursii în Tunisia, cea mai interesantă din punctul meu de vedere, are în vizor deșertul Sahara. Sahara este o atracție pentru orice călător, și chiar dacă nu te pune nimeni să ajungi în mijlocul deșertului și să te pierzi printre dune, călare pe-o cămilă, cu tolba de apă aproape goală și cu sufletul ca un cactus, fiindcă nu se vede nicio oază la orizont, ideea de a „gusta” deșertul e cât se poate de apetisantă.

Ei bine, Tunisia îți oferă această posibilitate. Cea mai mare parte a țării este invadată de Sahara, prin urmare poți explora deșertul din aproape orice punct aflat în jumătatea sudică. Dar adevărata poartă turistică a reprezintă orașul Douz, o localitate nu foarte dichisită, aflată în centrul țării, de unde turiștii pot da cu nasul în nisipul fin al Saharei, acestora oferindu-li-se posibilitatea de a vedea câteva locuri interesante. Printre acestea: locuințele berberilor troglodiți din Matmala și „platoul” de filmare a seriei Războiul Stelelor, episoadele din anii ’70-‘80.

El Djem, amfiteatrul încremenit în timp

Excursia clasică în Sahara, are, însă, un stop aproape obligatoriu: amfiteatrul de la El Djem. Construit în jurul anului 238 (numit „anul celor șase împărați”, fiindcă fix atunci nu mai puțin de șase persoane erau recunoscute drept conducători ai Romei) în orașul Thysdrus din provincia romană Africa Proconsularis, El Djem avea o capacitate de 35.000 de locuri, fapt ce-l plasează, după mai multe surse, pe locul 3 în topul celor mai mari amfiteatre antice din lume (alții spun că ar fi al patrulea, așezându-l înaintea lui pe cel de la Cartagina), după Colosseum și cel din Pompeii.

el djem
Amfiteatrul El Djem

Apărut într-o perioadă în care Imperiul Roman își pierduse prosperitatea de odinioară, amfiteatrul nu a fost niciodată terminat, din lipsă de fonduri. E construit din blocuri de piatră, direct pe pământ, fără fundație, și are 149 m / 122 m (comparativ, Colosseum are 188 / 156 m). În mod cert, cele 35.000 de locuri însemnau prea mult pentru orașul Thysdrus, al cărui număr de locuitori se învârtea undeva la 20-25.000. Dar dorința de epatare a puterii era, la acele vremuri, imensă.

El Djem a fost ridicat (zice-se, la ordinul consulului Gordian al III-lea, unul dintre cei viitori șase împărați ai anului 238) pentru a găzdui lupte de gladiatori și alte asemenea evenimente sângeroase, precum sfâșierea criminalilor de către animalele sălbatice – distracții la ordinea zilei pentru populația locală. Pășind prin arena amfiteatrului, mi-am imaginat scenele din serialul Spartacus și la un moment dat parcă am simțit nevoia să mă șterg de picăturile de sânge sărite din căpățâna decapitată a unui gladiator. Ghinion: era doar cald, foarte cald.

el djem
Amfiteatrul El Djem

Ce-i drept, El Djem nu a trăit mari perioade de glorie, fiindcă a apărut un pic cam târziu pentru ceea ce defineau romanii gloria adevărată. După perioada romană, în anul 699, amfiteatrul a fost transformat în cetate și a servit ca refugiu pentru liderul berber El Kahina, care se războia cu invadatorii arabi. La sfârșitul secolului 18 și în secolul 19 a fost transformat în loc de prelucrare a salpetrului, apoi a avut diverse întrebuințări, sfârșind ca depozit de cereale.

Am traversat arena, am intrat în subteranele în care se țineau fiarele și gladiatorii ce urmau să se înfrunte, am urcat în tribunele de piatră și am admirat panorama generală a amfiteatrului. Mi-am amintit dintr-o dată că, în 1996, s-a filmat aici o celebră reclamă la Nike, Good vs. Evil, în care echipa Iadului înfrunta echipa Raiului, din care făceau parte nume sonore, precum Kluivert, Campos, Maldini, Ronaldo-dințosul. La final, marele Eric Cantona își ridica gulerul tricoului, gest celebru, înainte de a trimite o torpilă direct prin portarul demonilor, pecetluind rezultatul final cu un apostolic „Au revoir!”.

Nu poate să nu-ți placă la El Djem faptul că situl e extraordinar de bine conservat. Arheologii spun că e mult mai bine conservat decât Colosseumul, de pildă. În afara zidurilor prăbușite în urma unei bătălii între turci și Mohammed Bey, structura e, aș spune, impecabilă având în vedere câte secole au trecut de la inaugurarea ei. Îmi imaginam amfiteatrul transformat într-un stadion. Ba chiar cineva spunea pe bună dreptate că, după mici eforturi de amenajare, ar putea fi mai frumos ca stadionul Dinamo.

Și dacă tot ai ajuns la El Djem, fă un mic efort și vizitează și Muzeul de Arheologie din apropiere. E un loc surprinzător de bine amenajat, care adăpostește o vastă colecție de mozaicuri. De când am pășit, am avut impresia că acest muzeu seamănă cu o vastă vilă romană și n-am fost deloc surprins să aflu că, de fapt, a fost construit pe locul unei foste vile romane, căreia îi reproduce designul arhitectonic.

el djem museum
Intrarea în Muzeul de Arheologie

Sculpturi, ceramici, obiecte excavate care odinioară au fost produse în Thysdrus, un parc arheologic, dar mai ales aceste mozaicuri în lumea cărora te poți pierde minute în șir, întrebându-te cu uimire câtă răbdare putea să aibă cineva la acea vreme, și cât har, încât să producă asemenea opere de artă? Practic, punând bucățică lângă bucățică, anticii artiști mozaicari au creat lumi întregi, pline de simboluri pe care noi, aroganții urmași de peste secole, încercăm să le descifrăm.

el djem museum
Parcul arheologic al muzeului

Cu berberii sub pământ, în Matmata

După incursiunea în trecuturile omenirii, lungul drum către deșert pare mai dulce. Un prânz turistic, într-o locație frumoasă, dar cu bucătar plictisit de viață, nu dezvăluie secretele bucătăriei tunisiene, dar te ajută să te reîncarci de energie. Pentru că următorul punct fierbinte al traseului este, pe undeva, de neînțeles.

De neînțeles cum pot trăi niște oameni sub pământ într-o regiune neprietenoasă ca o iguană trezită din somn, în care doar prezența măslinilor înveselește întrucâtva peisajul. Cam prin asta s-ar traduce Matmata, acolo unde casele troglodite ale berberilor reprezintă o minune a vieții pe pământ.

Dacă ești un fan al serialului Star Wars, îți amintești în mod cert despre locul în care se afla casa lui Luke Skywalker (cel tânăr): Hotel Sidi Driss din Matmata, ales pentru construcția subterană aparte. Acest hotel (care continuă să funcționeze) este reprezentantul (de lux, ca să zic așa) al locuințelor berbere de sub pământ din Matmata, o micuță localitate din sudul Tunisiei, ai căror locuitori își trăiesc zilele în structurile „troglodite” de sub pământ, într-un decor pe care l-aș numi mai degrabă selenar decât terestru.

Vorbim despre câteva triburi nomade care au decis să se stabilească aici (unii spun că în urmă cu 700 de ani, dar nimeni nu a știut de ei până în 1967), alegând să-și amenajeze casele într-un mod aparte: săpând o groapă circulară uriașă (cu adâncimi de 5-10 metri) în platoul stâncos, din gresie suficient de moale pentru a fi modelată cu unelte manuale. După care, în interior, se săpau alte cavități mari, care urmau a se transforma în camere subterane, mijlocul gropii funcționând drept curte interioară. Dacă privești fotografiile făcute de sus vei realiza imediat că acest mod de construcție este simplu și ingenios.

matmata tunisia
Locuință troglodită locuită de berberi în Matmata

Avantajul unei asemenea locuințe în această locație este că berberii scăpau astfel de căldura infernală a deșertului. Camerele sunt răcoroase iar construcția poate rezista mulți ani. Cu o singură condiție: să nu fie inundată, așa cum s-a întâmplat în 1967, când ploile torențiale care au căzut zile la rând au adus pentru prima oară în atenția guvernului această comunitate berberă, după ce câteva locuințe au fost distruse. În urma inundațiilor, și a ajutorului guvernamental, generat de dorința președintelui progresist Habib Bourguiba de a moderniza țara, mulți au ales să părăsească această comunitate, ajungând în orașe. Unii, însă, au rămas pe poziții.

matmata tunisia
Curtea interioară

Locuința vizitată de mine era, desigur, pregătită pentru a fi arătată turiștilor. Chiar și-așa, însă, îți poți face o imagine despre cum trăiesc oamenii acolo. De jur-împrejurul gropii sunt camerele săpate în stâncă – am intrat în bucătărie, în „living”, în dormitor. Încăperi aranjate ca la orice „țară”, cu detalii de obiecte care astăzi ne-ar aminti de viața din urmă cu 30-40 de ani.

Două femei desculțe au pregătit o pâine tradițională, din grâu măcinat la piatră, servită cu miere, împreună cu câteva păhărele cu ceai. Simplu și de efect. Nu am văzut nicio încăpere care să servească drept baie. Deasupra gropii am remarcat un puț adânc, sursă de apă pentru locuitorii casei.

matmata tunisia
Pe acest platou sunt ascunde locuințele subterane. În prim-plan, puțul cu apă

Mi s-a părut ciudat că una dintre camere era săpată la o oarecare înălțime de curtea interioară, de marginea deschiderii fiind atârnată o sfoară. Îmi imaginez că aceea era o cameră a copiilor, care puteau să se cațăre mult mai rapid, fără a fi nevoie să se construiască o scară. Pe pereți, desene cu peștele și mâna, simboluri berbere: degetele mâinii reprezintă cei cinci stâlpi ai Islamului, numiți khomsa (cuvântul arăbesc pentru cinci) iar peștele e considerat aducător de noroc. Ambele simboluri sunt folosite pentru a se asigura protecția divină a locuinței.

Călare pe Suzi

Atunci când simți deșertul din ce în ce mai aproape, ce-ți poți dori mai mult decât să ajungi în mijlocul dunelor, să găsești o cămilă și să-ți beduinizezi măcar o oră din viață, zgâlțâit în toate direcțiile pe cocoașa bietului dromader? O plimbare cu cămila devine aproape obligatorie, iar ritualul se desfășoară pe bandă rulantă în Douz, poarta Tunisiei către deșert.

Aflat la o distanță de 475 km de capitala Tunis, Douz nu e un oraș care să impresioneze, cu cei 40.000 de locuitori ai lui. Dar a devenit în ultimii 20 de ani una dintre cele mai populare destinații turistice din nordul Africii, grație faptului că Sahara-și așterne pătura cam de prin zona lui, dar și că se află în vecinătatea unei oaze de palmieri. Din punct de vedere istoric, Douz se afla pe ruta caravanelor trans-sahariene. Din cel actual, el e cap-compas pe ruta „caravanelor” de turiști care vor să vadă pe propria piele cu ce se mănâncă noțiunea de deșert.

Așadar, înainte de a petrece o noapte în Douz, am trecut prin „ritualul dromaderului”. Îl mai făcusem, în urmă cu 11 ani, când îmi amintesc că, după o călărire în urma căreia m-am ales destul de zdruncinat în anumite părți concupiscente, mi-au dat o diplomă care certifica faptul că pot „conduce” o cămilă în deșert.

Nu la fel avea să se întâmple și acum (probabil criza print-ului a ajuns și la berberi), dar de această dată aveam să mă descurc mai bine. Nu-i vorbă, am avut parte și de o Suzi (nu știu de ce, dar îmi vine să botez toate cămilele Suzi, după prietena pinguinului Apolodor, din poveștile lui Gellu Naum) foarte cuminte și foarte blândă, care părea să nu-și dorească să provoace vreun deranj, nici măcar atunci când era lovită insistent cu fundul de vecina ei mai nărăvașă.

camile tunisia
Eu și Suzi

Unica problemă cu tunisienii este că, fiind extrem de insistenți în dorința să te facă să le dai bani pentru orice, îți strică mojo-ul atunci când îți dorești mai puțin. Urcat pe cocoașa dromaderului, ca un Lawrence al Arabiei, fie el și fake, te trezești interpelat de tot felul de indivizi. Unul îți desface o sticlă de Pepsi în față și ți-o întinde de parcă vrea să te salveze de la moarte, altul vine cu o creatură a deșertului, un pui de vulpe (sau ceva similar) pe care ți-l aruncă în brațe, confundându-te cu șeful unei organizații de salvare a animalelor, și tot așa.

douz camile

Scăpat de acești indivizi mai insistenți ca moartea și impozitele, ai timp să hâța-hâța printre dune, bucurându-te de soarele care apune și gândindu-te cum vei scăpa de mirosul de cămilă impregnat în pantaloni. Până la urmă, rău nu e, iar câtă vreme Suzi n-o ia la goană sau nu te scuipă, considerându-te prea antipatic pentru gustul ei, vei avea parte de o experiență plăcută. (v. episoadele următoare)


Christian Tour oferă circuite în Tunisia, 7 zile, cu avionul (cursă charter), full board, la prețuri începând de la 275 euro / persoană.

Citește și: Tunisia, călătorie în țara porților albastre (2): Oaza Chebika, întâlnirea cu Fata Morgana și Kairouan

Citește și: Tunisia, călătorie în țara porților albastre (3): medina din Sousse, „spa”-ul de la Cartagina și „santorinesque”-ul Sidi Bou Said

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

answear.ro







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!