" /> " /> " />
Asia

Myanmar – o incursiune pe tărâmul de aur al Asiei

O călătorie în Asia reprezintă întotdeauna o mare provocare, mai ales atunci când urmează să ajungi într-o zonă destul de virgină din punct de vedere turistic. Iar Myanmar este o astfel de zonă. Deși una dintre cele mai sărace țări ale Asiei, Myanmar are multe de oferit din punct de vedere turistic. Aproximativ 92% din populația Myanmarului este de religie budhistă, aceasta fiind una dintre țările lumii cu cea mai mare pondere a acestei religii. De aici și numărul extrem de mare de temple – pagode și stupe, majoritatea pagodelor fiind acoperite cu foițe de aur.

Text și foto: Eugen Jurcă

Cu ajutorul Qatar Airways, singura companie care oferă zbor din țara noastră către Myanmar (cu escală, dar fără a schimba compania), am ajuns la Yangon, principala poartă de acces aerian în Myanmar și cel mai mare oraș, având o populație de aproximativ 6 milioane de locuitori. Dar Yangon nu mai e capitală din anul 2005 când s-a inaugurat noua capitală Nay Pyi Daw, mult mai accesibilă ca poziție geografică (aproximativ 300 kilometri nord de Yangon). Nu am ajuns aici, dar am auzit că e numit „Orașul fantomă” pe motiv că, fiind o metropolă nou construită și destul de aerisită, are aspectul unui oraș gol cu toate că adăpostește o populație de aproape 3 milioane de locuitori.

Meniu arăbesc

myanmar qatar

Ca o paranteză, pe parcursul zborului, înainte de a servi masa, cei de la Qatar ne-au oferit meniul, pentru a ști ce am dori să servim. Așa cum scria și pe meniu, mâncărurile au fost preparate în conformitate cu principiile islamului: carne de pui condimentată cu curry alături de o porție de orez jasmin, carne de vită în sos roșu cu cartofi, un fel de gulaș arăbesc sau carne de miel cu sos de caise. Chiar dacă este o companie dintr-o țară musulmană, qatarezii sunt destul de deschiși față de străini, oferind călătorilor și produse cu „cifră octanică”: whisky, coniac, vinuri franțuzești și bere Heineken.

Acestea apar pe meniul în limba engleză, însă pe cel în limba arabă lipsesc cu desăvârșire, semn că cei din Orientul Mijlociu nici cu gândul nu au voie să meargă către aceste ispite. Și tot ca o paranteză, în timp ce pe aeroportul Otopeni apa e contra cost, pe cel din Doha sunt cișmele cu apă de băut. Asta într-o țară unde apa este la mare preț din cauza faptului că e situată în inima deșertului.

Yangon și rugăciunile din pagodă

Am aterizat la Yangon cu o oră mai repede decât era prognozat. Foarte prompți, myanmarezii ne-au acordat viza de intrare în țară, iar de aici încolo urma să înceapă aventura birmaneză.

La ora 6.30 dimineața eram deja prezenți la primul obiectiv, cel mai cunoscut templu din Myanmar, simbolul orașului Yangon: pagoda Shwedagon. Această pagodă are o înălțime de 99 de metri și a fost construită între secolele VI și X. S-a folosit cărămidă placată cu aur, iar în vârf a fost adăugată, în anul 1870, o umbrelă în care se găsesc mii de diamante și rubine. Tot în vârf, domină un diamant de 76 de carate.

myanmar yangon

Chiar dacă am ajuns la o oră timpurie, credincioșii erau de multă vreme prezenți acolo, pentru rugăciune. Ca în orice loc sfânt din Myanmar, am fost nevoiți să lăsăm încălțările la intrare (aici nu mă refer doar la pantofi sau sandale, ci și la ciorapi). Cum să intri la Budhha acasă încălțat? Și ce dacă îți prăjești tălpile pe gresia încinsă ? E loc sfânt, și punct. Am asistat la diferite ritualuri de rugăciune.

Zodiacul birmanez cuprinde 8 zodii dedicate celor 7 zile ale săptămânii (ziua de miercuri e împărțită în a.m. și p.m.). În interiorul templului se află mai multe fântâni amplasate în diferite puncte cardinale, în funcție de zodie. Îar în funcție de ziua în care te-ai născut, îți alegi fântâna care te reprezintă și cu ajutorul unor recipienți poți turna apă peste statuia lui Budha în timp ce îți spui o dorință.

Vizitarea pagodei Shwedagon s-a încheiat „la țanc”, deoarece ne aflam în sezonul ploios, iar la scurt timp după ce am părăsit pagoda a început o ploaie musonică. Prin urmare, ne-am retras la luxosul hotel din Yangon, al cărui lux contrastează puternic cu viața de zi cu zi a birmanezilor.

Pe dreapta pe șosea, pe dreapta cu volanul

Foarte interesant faptul că Myanmar este, probabil, singură țară din lume unde mașinile cu volanul pe dreapta circulă pe partea dreaptă a șoselei. După ce au obținut independența față de britanici, în anul 1948, în semn de dispreț față de cei care i-au colonizat, birmanezii au hotărât să schimbe sensul de mers de pe partea stângă a șoselei pe partea dreaptă a acesteia.

Dar vorba ceea: „Houston, we have a problem”. Myanmar nu produce mașini, acestea sunt importate din Japonia și sunt produse cu volanul pe partea dreaptă. Așa că în final a ieșit o struțo-cămilă din treaba cu condusul. Vorba lui nea Iancu: „Dați-mi voie! Să se revizuiască sensul de mers primesc dar să nu se schimbe nimic în problema volanului” Că nu se poate.

Și femeile din Myanmar vor să se facă frumoase și să se machieze. Dar, având tenul mai închis, cosmeticele care colorează nu prea ajută. Așa că au găsit o altă modalitate: se dau pe față cu pastă de Thanaka. Thanaka este un arbore care crește în zona centrală a Myanmarului, iar tulpinile tăiate se freacă pentru a se obține un praf alb. Din praf se prepară o pastă folosită în special de fete și femei, dar uneori și de bărbați, ca un fel de make-up natural, fiind aplicat pe obraji și pe frunte.

Cât despre dantura populației de rând, această are o culoare închisă datorită faptului că obișnuiesc să mestece tutun sau fructe de Areca, un soi de palmier răspândit în acea parte a lumii.

Foarte interesantă este ținuta bărbaților din Myanmar. Ei nu poartă pantaloni, ci un articol de vestimentație numit longyi. Longyi e ca un fel de ștergar înnodat în jurul brâului, având o dimensiune aproximativă de 2 metri pe 80 de centimetri. Probabil datorită temperaturilor ridicate din zonă, se evită astfel opărirea „jucăriei” și a podoabelor aferente.

Bagan – piețe și religie

Am continuat călătoria noastră către Bagan. De fapt către Nyaung U, pentru că acolo se află aeroportul. Aici am apelat la serviciile companiei locale Mann Yadanarpon, un fel de companie low cost, dar care oferă „royal service”, după cum auto-declară. La un zbor de o oră, am beneficiat de o masă formată din prăjitură, gogoașă și croissant, alături de două pahare de suc Cola, Fanta sau MaxPlus, ultimul, probabil o variantă locală a celebrei băuturi americane.

Am ajuns la Nyaung U iar de acolo la Bagan, orașul vecin. Bagan este cunoscut ca fiind împărțit în Old Bagan și New Bagan, adică orașul vechi și orașul nou. Începem vizita în zonă cu o incursiune în piața agroalimentară Nyaung Oo (Nyaung e numele orașului, probabil Oo înseamnă piață).

bagan market

Aici am avut ocazia să vedem, pe lângă fructele și legumele existențe și la noi, legume mai puțin cunoscute: păstăi proaspete de bame, castraveți „buboși”, cunoscuți drept castraveți amări, buni pentru cei care suferă de diabet, vinete mici și rotunde cât o minge de ping pong sau vinete verzi, încă neapărute pe piața din România. Dintre fructe se comercializau, printre altele, nuci de cocos, pepeni verzi, fructe de mango, dar și specia locală de banane, caracterizate prin faptul că sunt mai scurte și mai groase.

De la piață, ne-am îndreptat spre pagoda Shwezigon, un fel de soră mai mică a celebrei Shwedagon din Yangon. Aflăm de ce multe dintre pagode încep cu „Shwe”: shwe înseamnă „aur” sau „de aur”, iar majoritatea pagodelor sunt aurite. Localnicii își donează bijuteriile de aur considerând că valorile materiale nu au importanță, spre deosebire de cele spirituale. Din bijuteriile donate se fabrică foițe de aur cu care urmează să fie acoperite pagodele, dar și statuile dedicate lui Budha.

shwezigon

Însă punctul forte în Bagan nu îl reprezintă acest templu, ci ansamblul format din sute de pagode și stupe construite în secolele XI-XIII, adevărate bijuterii arhitectonice, dispersate pe o suprafață de aproximativ 100 de kilometri pătrați. Stupele sunt în marea lor majoritate morminte ale unor călugări, dar numai ale celor care au atins nirvana.

Pe nedrept, UNESCO a refuzat includerea acestui ansamblu în patrimoniul său, motivând că un investitor a construit în cadrul acestui sit turnul Nann Myint, înalt de 60 de metri, de la al cărui ultim nivel ai parte de o panoramă superbă asupra sitului.

Fiind vorba tot de temple, și intrarea în pagode se face tot în tălpile goale, deci accesoriul de încălțăminte cel mai util în acest caz ar fi șlapii, pentru o descălțare cât mai ușoară. În prezent, stupele și pagodele de la Bagan nu se află într-un sit arheologic amenajat, acestea fiind înconjurate de culturi agricole, localnicii desfășurându-și liniștiți activitățile agricole.

Gonit de câine

Trebuie menționat că pe parcursul călătoriei noastre în Myanmar nu am văzut niciun supermarket. Și nici vorbă de lanțuri comerciale internaționale. Câteva tarabe ofereau diferite sortimente de băuturi: apă plată, sucuri (gama Coca Cola) și bere: berile locale Myanmar (cum altfel puteau să se cheme), Ananda (botezată după celebrul templu din Bagan) iar în Mandalay – berea cu același nume.

La Bagan am avut ocazia să facem o croazieră pe râul Irrawaddy, de pe care am putut admira stupele și pagodele aflate pe mal. Cea mai bine păstrată pagodă este Ananda. Templul a fost construit în anul 1105 și botezat după Ananda, verișoara lui Buddha. Templul, cunoscut și ca „Abația Westminster de Burma”, are o structură cruciformă, pe fiecare dintre cele patru laturi existând statui ale lui Buddha, destul de asemănătoare ca structură.

Acest templu a găzduit populația din zonă în vremuri de război. Am mai vrut să vizitez o pagodă, am respectat regula „descălțare la intrare”, dar un câine situat în apropiere m-a observat cu coada ochiului și a mârâit ușor, dorind să îmi spună probabil că accesul este interzis străinilor. Așa că m-am retras diplomatic.

ananda
Templul Ananda

Pe drum spre Mandalay

În Bagan am avut parte de un resort luxos, cu piscină, moment de relaxare bine meritat după călătoria istovitoare prin canicula birmaneza.

Călătoria noastră a continuat pe cale rutieră timp de aproximativ 5 ore până la Mandalay, al doilea oraș ca mărime din Myanmar. Nu erau mulți kilometri, aproximativ 180, dar drumul așa-zis național ar putea concura cu drumurile comunale de la noi: covorul asfaltic era denivelat, șoseaua avea aspectul unui drum pe care cineva a trântit în grabă câteva lopeți de asfalt.

Dar am avut și autostradă. Da, Myanmar are autostradă. Una singură, de aproximativ 600 de kilometri. Chiar dacă nu are aspectul unei autostrăzi occidentale, aceasta facilitează accesul din fosta capitală Yangon către cel de-al doilea oraș ca mărime, Mandalay. Până la acolo, însă, ne oprim în satul Shwe Pyi Tha (dacă era cu „shwe” ar fi trebuit să fie și ceva aur pe undeva, dar nu am văzut nimic în acest sens).

Shwe Pyi Tha
Satul Shwe Pyi Tha

Însă a fost foarte interesant să descoperim cum trăiesc în mod tradițional localnicii, cum arată casele lor și cum arată o zi obișnuită din viața lor. Arborii de banan sunt la ordinea zilei, e aceeași specie pe care am întâlnit-o și în Bagan: bananele sunt mai scurte și mai groase decât cele pe care le cunoaștem din magazinele românești. Întâlnim aici vaca Zebu, specifică acestei zone – e vorba de vaca cu cocoașă, mult mai bine adaptată la clima tropicală. Însă unul dintre cele mai interesante momente a fost acela în care un localnic îmbrăcat în tradiționalul longyi s-a cocoțat în palmier și a umplut o sticlă cu seva de palmier.

Acest lichid are un gust dulce, plăcut, parcă ar fi un sirop de zahăr. Și mai plăcut ar fi fost să ne servească cu tradiționalul Htan Ye sau Toddy, băutură obținută prin fermentație naturală (un fel de vin) sau prin distilare (un fel de băutură cu „cifră octanică” mai mare). Mi-am amintit aici de sucul mexican de agave și de Tequila care se prepară în mod similar. Dar vorba ‘ceea, fiecare cu ce are. Și cu cel îl doare.

Poză cu extraterestul

Am ajuns într-un final la Mandalay, străbătând acel drum așa-zis național, dar și o porțiune scurtă de autostradă. Mandalay are aproximativ 2 milioane de locuitori, aici existând peste 3000 de mânăstiri și peste 10000 de pagode. Ne-a fost imposibil să le vizităm pe toate, dar am reușit să le vizităm pe cele mai interesante.

Am început vizita noastră cu pagoda Kyauktawgyi, unde am putut admira statuia lui Buddha realizată dintr-un singur bloc de marmură adus de pe malurile râului Irrawaddy. Am continuat cu pagoda Kuthodaw, cunoscută drept „Cea mai mare carte din lume”. E impropriu spus carte, e vorba mai degrabă de un număr impresionant de stupe, vopsite în alb, fiecare dintre acestea conținând o pagină din învățămintele lui Budha. Sau, în limbaj modern, fiecare stupă avea un fel de tabletă iPad din piatră, cu învățăminte ale marelui Buddha.

pagoda Kyauktawgyi
Pagoda Kyauktawgyi

Aici am reușit să interacționez cu călugării îmbrăcați în cunoscutele robe. Călugării nu diferă mult de calugărițe, poartă același tip de robă și sunt rași în cap pentru a simboliza simplitatea și detașarea de valorile materiale. Diferența o constituie culoarea robelor: călugării au robe de culoare burgund spre brun, în timp ce călugărițele au robe de culoare roz. Le-am cerut acordul să facem o poză împreună, pentru că nu le plac paparazzi, adică acei turiști care îi pozează pe ascuns. Mare mi-a fost mirarea văzând că și ei, la rândul lor, au vrut o poză cu „extraterestrul”, de mine.

pagoda Kuthodaw
Pagoda Kuthodaw

Există în Myanmar un număr însemnat de seminarii și mânăstiri budhiste și un număr impresionant de călugări care slujesc aici. Aceștia nu au o sursă de venit, ei trăiesc doar din donațiile primite, la fel cum și mânăstirile așteaptă contribuții. În timpul zilei, poți vedea pe străzi un număr impresionant de călugări care umblă pentru a colecta donații. Sunt prezenți și în bazaruri, unde merg în șir indian printre tarabe, așteptând donații în schimbul rugăciunilor și incantațiilor pe care le recită.

Călugării au în brațe un bol pe care îl umplu cu orezul și mâncarea primită ca donație. În cadrul templelor, mâncarea trebuie consumată în aceeași zi, obicei provenit probabil de pe vremea când nu existau frigidere. Mâncarea care rămâne este donată săracilor sau câinilor străzii, aceștia din urmă fiind foarte iubiți în această țară. Fiecare templu are „afiliați” proprii – câini comunitari.

Mandalay și împrejurimile

Un alt de templu impresionant în Mandalay este mânăstirea Shwenanda, construită în stil clasic birmanez din lemn de tec, având sculpturi deosebite. Ultimul obiectiv important  din Mandalay pe care am ajuns să îl vizităm este pagoda Mahamuni, unde se află una dintre cele mai venerate statui ale lui Buddha.

shwenanda
Mânăstirea Shwenanda

Pe mai multe ecrane se transmitea live ce se întâmpla în camera în care se afla statuia lui Buddha acoperită cu foițe de aur. Accesul în fața camerei era permis doar bărbaților, în camera propriu-zisă, însă, puteau intra doar persoanele ce suferiseră în trecut diverse accidente. Aceste persoane lipeau în permanență foițe de aur pe statuie, împodobind-o. Există locuri pe statuia lui Budha unde stratul de aur atingea și 13 centimetri – cel puțin așa se spune! Lipirea foițelor de aur pe statuia lui Budha se face în semn de ofrandă și respect.

Ziua următoare a fost dedicată explorării împrejurimilor orașului Mandalay: am ajuns la Sagaing, fosta capitală a regatului cu același nume, unde am vizitat mai multe temple, printre care U Min Thone Sae, construit în același bine-cunoscut stil birmanez și unde predomina culoarea aurie.

Sagaing
Sagaing

Apoi am traversat cu barca răul Irrawaddy spre fosta capitală imperială Ava, sau Inwa, iar de pe celălalt mal am fost preluați de un car tradițional, tras de cai. Am trăit o autentică atmosferă asiatică călătorind cu carul tradițional până la mănăstirea Bagaya, construită din lemn de tec, având pe pereți și pe uși sculpturi care înfățișează flori de lotus și păuni. Tot drumul am fost urmați și urmăriți de vânzătorii de suveniruri care încercau să ne convingă să cumpărăm produse tradiționale. În continoare, carul tras de cai ne-a purtat printre zidurile fostei cetăți, pentru a ajunge la mănăstirea MaiNu. În jurul mănăstirii se găsește un număr impresionant de stupe, construcții tradiționale omniprezente în Myanmar.

ava
Ava

Ultima oprire a fost la Amarapura, nume care se traduce prin „Orașul Nemuririi”. Întemeiat în secolul XVIII, acest oraș a fost pentru puțin timp capitala, regatului dar a devenit un important centru budhist. Aici am avut ocazia să vedem locuințele călugărilor, dar și cantina în care călugări voluntari pregăteau mâncarea. Călugării budhiști servesc două mese pe zi: o primă masă mai „light” și o a doua cu un meniu mai copios. Un călugăr tăia ouă fierte cu macetă, altul pregătea tăițeii „vermicelli” din făină de orez.

La Amarapura am avut ocazia să vedem unul dintre simbolurile localității, dar și un obiectiv important pentru Myanmar: cel mai vechi și, în același timp, cel mai lung pod din lemn de tec din lume: U Bein. Având o lungime de 1,2 kilometri, acest pod a fost construit în jurul anului 1850 și traversează lacul Taung Tha Mân.

amarapura
Amarapura și lungul pod de tec

Pe acest pod trebuie să circuli cu atenție, fiindcă podul nu are balustradă. În România sigur s-ar fi întâmplat accidente iar autoritățile l-ar fi închis de mult pentru că nu respectă normele ISU. În Myanmar, însă, nu s-a întâmplat niciun accident, podul funcționează foarte bine și e tranzitat de mii de turiști și localnici.

Heho și lemnul de tec

Am continuat călătoria noastră spre Heho, beneficiind de un zbor al companiei naționale Myanmar Național Airlines. Acesta a devenit pentru mine cel mai scurt zbor de care am avut parte, o distanță de 135 de kilometri parcursă în ceva mai mult de 30 de minute, cu tot cu procedurile de decolare și aterizare. Ținând cont că infrastructura rutieră din Myanmar e destul de precară, s-a optat pentru zboruri în loc de călătoria cu autobuzul.

Ajunși în Heho am avut ocazia să vizităm un atelier unde se fabrică hârtia shan, utilizată la producerea tradiționalelor umbrele de hârtie. Tot în Heho am avut ocazia să vizităm o altă mânăstire din lemn de tec, Shweyanpyay. Se pare că lemnul de tec este foarte răspândit în Myanmar, atât construcțiile dar și suveniruri fiind realizate din acest tip de lemn. Sau poate doar nu există altul mai ieftin și mai bun iar arborii de tec „dau peste ei”.

Shweyanpyay
Mânăstirea din lemn de tec Shweyanpyay

Am ajuns în final în satul Nyaung Shwe, principală poartă de acces la lacul Inle. Autocarul a rămas aici, iar noi ne-am îmbarcat în bărci cu motor și am plecat spre locul de cazare, un frumos și cochet resort cu piscină – Amata Garden. Toate deplasările s-au efectuat cu barca cu motor, singurul mijloc de locomoție care putea fi utilizat aici.

Lacul Inle

Lacul Inle este o rezervație a biosferei, un loc unic unde, pe lângă vegetația luxuriantă, trăiesc specii endemice de păsări sau pești. Celebri și unici în lume sunt pescarii care se balansează vâslind cu unul dintre picioare în timp ce mâinile sunt folosite la întinderea plaselor sau la prinderea peștilor cu ajutorul unui dispozitiv tradițional de formă conică, acoperit cu plasă. Este imaginea memorabilă, epocală, specifică și tradițională pentru lacul Inle. Lacul Inle mi-a adus aminte de o altă rezervație a biosferei, Delta Dunării de la noi.

Aici, pe lacul Inle ne-am plimbat printre diferitele canale delimitate de insulițe, am putut vedea locuințele lacustre construite pe piloni unde locuitorii din zonă își duc viață de zi cu zi.

lacul inle
Lacul Inle

Ne-am oprit pentru un scurt popas la târgul de sâmbătă, o piață plutitoare, un fel de amalgam între o piață de obiecte tradiționale, piață de legume și piață de carne (afară erau aproape 40 de grade Celsius dar carnea era tranșată și ținută pe tarabă fără nicio problemă). Într-o piață nu putea lipsi zona de street food, unde erau pregătite frigărui cu aripioare, aripi și capete de pui, ținute în prealabil într-un baiț de culoare roșie, condimentat „Asian Style”. Ultimele două reprezintă pentru mine o noutate, regret că nu am avut ocazia să gust. Tot aici în piață am avut ocazia să vedem cum arată celebrele chips-uri de soia cu care eram serviți aproape la fiecare aperitiv: chipsurile erau de mărimea unei roți, trase pe sfoară.

Pe malul lacului Inle am avut ocazia să vizităm principală pagodă, Paung Daw Oo unde și aici localnicii lipeau foiță de aur pe statuile lui Budha. Trebuie menționat faptul că foarte mulți localnici și-au donat bijuteriile, în semn de respingere a valorilor materiale. Din aceste bijuterii au fost fabricate foițe de aur pentru a fi lipite pe statuile lui Budha aflate în temple. La intrare puteai cumpără un plic conținând o foiță de aur, dar procedura de lipire a foițelor era permisă, din nou, doar bărbaților.

Dar asta nu e tot: cireașa de pe tort a fost complexul budhist Inn Dein, care nu se evidențiază neapărat prin pagoda existentă ci prin zecile de stupe aflate în imediata vecinătate. Stupele sunt de diferite vârste, unele foarte vechi, aflate în stare de degradare, altele mai noi sau foarte noi, pentru restaurarea unora dintre stupe persoane din diferite colțuri ale lumii au donat sume de bani. Iar donatorii sunt consemnați la fiecare stupă în parte. Acoperite cu foiță de aur sau pur și simplu din cărămidă, aceste stupe formează un ansamblu impresionant. Cu toate că era foarte cald afară, nu am putut să trec neobservate aceste minunății și să nu mă bucur de o plimbare printre ele, reușind să imortalizez pe pelicula camerei telefonului imagini unice.

Tribul de pe lac

Dar pe lacul Inle mai este ceva ce nu poate fi ocolit: vizitarea unei populații din tribul Kayan – e vorba de celebrele femei având gâtul înconjurat de inele. De fapt, nu e vorba de inele, este un fel de spirală care se aplică în jurul gâtului începând cu vârsta de 9 ani, când sunt 13 inele cu o greutate de 4 kilograme. La 17 ani, această spirală e înlocuită cu una nouă având 14 inele cu o greutate totală de 6 kilograme. După vârsta de 20 de ani se înlocuiește și această spirală cu una de 25 de inele având o greutate de 10 kg.

tribul kayan

Călătorind pe diferitele canale de pe lacul Inle am trecut pe lângă impresionantele grădini plutitoare. Da, acolo unde nu poți cultiva și construi pe uscat, poți cultiva și construi pe apă. Doar trebuie să vrei. Localnicii adună buruienile de pe fundul lacului, iar cu ajutorul bărcilor le transportă în zonă, unde urmează să formeze grădinile plutitoare, ancorate de tulpini de bambus. Fiind plutitoare, acestea nu sunt afectate de inundații sau de creșteri de nivel al apei iar solul este extrem de fertil. Nici problema irigatului nu se mai ridică în acest caz. Se cultivă în principal orez sau roșii, dar și alte legume. Saci de rafie plini cu roșii erau aduși cu bărcile în fiecare dimineață la mal pentru a ajunge în diferite colțuri ale țării.

indein
Complexul budist Indein

Și tot aici, pe canalele de pe lacul Inle, în zonele unde erau case erau și… „bumpere”. Adică limitatoare de viteză. Era culmea să pui radar pentru bărcile cu motor. Aceste limitatoare de viteză erau niște tulpini mai groase de bambus. La trecerea cu barca, ești nevoit să reduci viteza.

Din păcate, ce e frumos trece repede iar călătoria noastră pe lacul Inle s-a apropiat de sfârșit. La fel și incursiunea în Myanmar. Am revenit pe uscat și ne-am îndreptat spre micuțul aeroport din Heho, unde compania locală Mann Yadanarpon ne-a dus înapoi la Yangon. Aceleași „royal services”, foarte drăguți, ne-au servit cu prăjituri și suc.

Am ajuns din nou de unde am plecat. În fostă capitală a Myanmar, actualul Yangon și fostul Rangoon. Aici am avut ocazia să vizităm o pagodă mai puțin obișnuită – Kyaukhtatgyi. Este pagoda lui „Budha culcat”, iar în mijlocul ei există o statuie lungă de 65 de metri, înfățișându-l pe Budha întins, proptind capul cu brațul drept. El este alb, îmbrăcat în robă aurie, iar buzele și unghiile sunt colorate în roșu. Această combinație de culori dă statuii un farmec aparte. Pe tălpi sunt sculptate diferite simboluri.

Kyaukhtatgyi
Buddha culcat, din pagoda Kyaukhtatgyi

Cel mai interesant aspect este faptul că acest templu a fost amenajat într-o clădire construită inițial de britanici pentru a deveni gara din Yangon. Dar cum socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, după plecarea britanicilor gară a devenit templu.

Bazarul de final

O vizită în Orient nu se putea termina fără o escală la un bazar, așa că ultimele cumpărături le-am făcut la actualul bazar Bogyoke, cunoscut în perioada colonială drept Scott Market. Aici, pe lângă articole de vestimentație, există o varietate mare de suveniruri, cele mai apreciate fiind celebrele articole de bambus fabricate în atelierele din Bagan.

În Parcul Kandawgyi, pe malul Lacului Regal, se află o reproducere a Barjei Regale unde funcționează un restaurant de lux. Am avut ocazia să servim masa aici, dar românul are o vorba care s-a adeverit și peste mări și țări: nu te duce la barja lăudată cu sacul! A fost frumos și elegant, dar am mâncat mai bine la localuri mai modeste, afaceri de familie ale birmanezilor.

Ca o concluzie cu privire la meniul birmanez, fie că e vorba de prânz sau cină: antreul este reprezentat de chipsuri de soia sau tempura de legume alături de un bol de soia cu ardei iute și usturoi tocat. La fiecare masă se servește un bol cu supă, nu foarte mare. Supele sunt de legume (de bulion sau de salată), unele mai picante, altele mai fade.

Felul principal e format din carne (porc sau pui) și legume la cuptor în sos de soia sau caramel, alături de o porție consistență de orez. Am servit în câteva rânduri vinete preparate „burma style”, adică nu sunt tocate și servite sub formă de salată așa cum suntem noi obișnuiți ci pur și simplu fierte sau coapte, bine condimentate dar servite așa cum le obții direct din fruct.

Desertul era reprezentat în general de fructe (mango, papaia sau pepene), dar am avut ocazia să servim și banane calde îndulcite cu sevă de palmier și zahăr. Delicioase au fost și bomboanele de tamarin, îndulcite cu zahăr obținut din tulpină de cocotier. Delicioasele preparate erau acompaniate de o bere rece: Myanmar, Ananda sau Mandalay.

Myanmar, o țară de vizitat!

myanmar

Incursiunea în Myanmar a fost peste așteptările mele, cu toate că citisem mult despre această țară înainte de plecare și eram captivat să descopăr acest tărâm încă virgin din punct de vedere turistic. Am descoperit o Asie arhaică, patriarhală, o lume unde timpul pare să se fi oprit acum câteva sute de ani.

În același timp, însă, am avut parte de cazări de nota 20, în hoteluri și resorturi de lux, cu toate condițiile secolului XXI (inclusiv mereu importantul semnal Wifi care ne-a facilitat comunicarea). Prânzurile și cinele au fost în restaurante locale, afaceri de familie, cu meniuri tradiționale, deosebit de gustoase, ceea ce consider că a fost încă un plus care ne-a făcut să simțim din plin gustul Asiei.

Fie că vorbim de pagodele mereu aurite și de stupele vechi de câteva sute ani sau de natura din rezervația biosferei Lacului Inle, toate obiectivele au fost la superlativ. Un imbold important în decizia mea de a vizita Myanmar a fost dat și de articolele Imperatorului Cezar Dumitru, care lăuda foarte mult stupele de la Bagan, comparându-le cu situl de la Angkor din Cambodgia.

Dar pe lângă obiectivele de natură religioasă, pagode și stupe, unul din punctele forte ale excursiei au fost cele 2 zile petrecute în zona lacului Inle, unde pe bărci cu motor am călătorit pe canale putând admira natura și casele lacustre sau grădinile plutitoare unde localnicii cultivau diferite plante. Tot aici am putut admira celebrii pescari care vâslesc cu piciorul, deoarece mâinile le folosesc ca unelte de prins. Un moment impresionant l-a constituit și vizitarea satului femeilor din tribul Kayan, devenite celebre datorită faptului că au gâtul înconjurat cu inele aurii.

Myanmar este unică și, parcă, neatinsă de timp! Cine știe pentru câtă vreme…

Citește despre călătoriile lui Eugen Jurcă, pe blogul lui, The World id Not Enough

Booking.com Tururile TukTuk

Descoperă Muntenegru, secretul ascuns al Europei!

From830 Euro
8 zile / 7 nopți
Availability : Martie - Octombrie
0

Bali – o vacanță pentru suflet

From1,490 Euro
11 zile / 10 nopți
Availability : oricând
0
Aprilie, cea mai bună perioadă!

Sri Lanka – descoperă Perla Orientului

From1,090 Euro
10 nopți / 11 zile
Availability : Oricand
0
1 2







Booking.com

Urmărește-ne pe Facebook!