Dacă te macină vreodată curiozitatea să afli ce mari personalități s-au născut în Madeira, nu te strădui să cauți. Gândește-te la Cristiano Ronaldo și gata! Sigur, ar mai putea fi vorba de monarhul Charles I al Austriei, de navigatorul Antonio de Abreu sau de poetul Herberto Helder.
Dar cui îi pasă? Ronaldo s-a născut ca să ducă faima Madeirei mai departe și, d efapt, ar trebui să-și adauge Madeira în nume, după cum insula ar trebui să-și adauge CR7 pe pista aeroportului, pe taxiuri și pe cel mai înalt vârf muntos, în stil Hollywood, vizibil din America, din Africa și din Australia (dacă e vremea bună).
CR7, cel mai bun produs de export
Cristiano e pur și simplu divinizat în Madeira. Nu vorbi de Messi în prezența locuitorilor din Madeira dacă ești beat sau dacă nu ești sigur că ați copilărit împreună și ați fost buni prieteni timp de 30 de ani. Cristiano e cel mai bun și punct. De aceea, începând cu 2014, el are o statuie, pe faleza din Funchal.
Una de care s-a făcut multă vâlvă, din cel puțin două motive: figura nu seamănă aproape deloc cu cel impersonat iar șortul atacantului portughez e atât de… erect încât provoacă roșu în obrajii fetelor mai timide. Sandra ne spune însă că s-a luat în calcul un lifting facial, deoarece, la dezvelirea statuii, Cristiano nu ar fi fost foarte încântat de faptul că aceasta nu-l reprezintă decât prin poziția războinică. Ce-i drept, la partea de jos nu a făcut nicio referire, însă dincolo de tabloidizarea acestui aspect, e absolut remarcabil că locuitorii insulei îl cinstesc într-un asemenea mod pe cel mai bun produs de export al lor.
M-am declarat întotdeauna un fan al lui Ronaldo, încă de când a făcut istorie la Manchester United, așa că nu aveam cum să ratez probabil unul dintre cele mai importante obiective ale Madeirei: Muzeul CR7. Aflat în apropierea statuii, muzeul recent deschis prezintă viața triplului deținător al Balonului de Aur, ca pe o carte deschisă.
Poți admira toate medaliile și trofeele câștigate de Cristiano, încă de când activa la juniorii lui C. D. Nacional, culminând cu cele trei Baloane aurite, așezate la loc de cinste. Poți face o fotografie virtuală cu el, pe care să o regăsești apoi pe pagina de Facebook a muzeului și, ca român, poți descoperi o poză cu Ronaldo și Ladislau Boloni, antrenorul care l-a promovat, la 18 ani, la echipa de seniori a lui Sporting Lisabona. Intrarea costă 5 euro (practic, e cel mai scump muzeu de pe insulă) dar fă un ”efort” și vizitează-l! Asta dacă treci peste eventuala antipatie personală vizavi de Cristiano și admiți că e cel mai bun fotbalist din lume.
Santa Maria
Am început ziua cu Ronaldo, am continuat-o cu un prânz delicios pe malul oceanului, la restaurantul Beerhouse, savurând un pește-spadă cu banane (prilej cu care am aflat că acest pește e atât de urât deoarece preferă să stea pe fundul oceanului iar când ajunge, pescuit, la suprafață, i se bulbucă ochii din cauza diferenței de presiune), apoi am plecat pe mare, cu corabia lui Cristofor Columb.
OK, n-a fost chiar corabia lui Columb, ci o replică de-a celebrei Santa Maria, cea mai mare dintre corăbiile marelui navigator, construită între iulie 1997 și iulie 1998, în sătucul de pescari Camara de Lobos, de către olandezul Robert Wijntje, ajutat de opt meșteșugari locali. Corabia a reprezentat apoi insula la Madeira Wine Expo 98, ce a avut loc în Lisabona, fiind vizitată de nu mai puțin de 97.016 oameni, pe parcursul a 25 de zile. De atunci, alte câteva mii au urcat la bordul ei, trăind experiența autentică a unei croaziere cu o barcă de navigator. Sau de pirat, depinde cum privești lcururile.
De altfel, Santa Maria a devenit cea mai fotografiată barcă din Madeira, apărând inclusiv în documentare de televiziune, locale sau internaționale. Am urcat pe ea în portul din Funchal, luând primul contact cu papagalul colorat care nu poate lipsi de la bordul oricărei corăbii ce se respectă. Croaziera a durat 3 ore, timp în care am mers de-a lungul coastei, admirând insula din perspectivă marină.
Vara, în mod normal, corabia oprește în dreptul stâncii Cabo Girao, unde cei care doresc pot face baie în ocean, snorkeling, etc. Dacă ai noroc, poți vedea delfini care înoată împreună cu corabia iar dacă tragi lozul cel mare, poți întâlni chiar balene. Noi nu am avut, așa că ne-am mulțumit cu ziua însorită de martie și peisajele oferite de insulă. La care s-au adăugat decorurile navei, pirate style total, cu tot cu echipaj – oameni extrem de amabili și, totuși, cu toți ochii la locurile lor.
Dacă optezi pentru o croazieră cu Santa Maria, recomand o pilulă împotriva răului de mare, asta ca să nu transformi cele trei ore într-un coșmar. Și nu te gândi că nu ai avut niciodată rău de mare: nu e o garanție!
Corabia Santa Maria
Plecări: în fiecare zi, de la 10.30 și de la 15.00
Prețuri: adulți – 30 euro, copii (sub 12 ani) – 15 euro. Prețurile includ un păhărel de vin de Madeira și o prăjitură tradițională cu miere.
În lunile de vară e bine să faci rezervarea din timp.
Camara de Lobos, sătucul colorat
Există un termen des întâlnit în călătoriile prin locurile scăldate de apele mărilor și oceanelor: sătuc de pescari. Vezi sătucuri de pescari peste tot prin lume, unele super-simpatice, altele de-a dreptul jegoase iar altele ajunse deja vedete internaționale (precum Portofino). Madeira are și ea (ca insulă) propriul sătuc de pescari care face furori printre vizitatori: Camara de Lobos. În traducere liberă: camera lupilor.
N-am văzut niciun lup în această localitate de 35.000 de suflete (motiv pentru care numai sătuc nu se mai poate numi – practic, e al doilea oraș al Madeirei, după Funchal) dar am apucat cât de puțin să-i testez farmecul. Dealtfel, Camara de Lobos este, se pare, locul în care a pus pentru prima oară piciorul navigatorul portughez Joao Goncalves Zarco, descoperitorul insulei.
Iar lobos nu se referă la lupi ci e un termen din limba portugheză care definește o specie de lei de mare, animale care l-au întâmpinat pe Zarco (probabil aplaudându-l furtunos). Secole mai târziu, după ce, între timp, leii de mare s-au restrâns pe insulele Desertas, din apropiere, localitatea l-a inspirat inclusiv pe Winston Churchill, cel care obișnuia să-și petreacă vacanțele în Madeira și care a reprodus pe pânză micuțul golf plin cu bărcuțe colorate.
Da, bărcuțele colorate fac toți banii în acest loc. Cu pești puși la uscat pe sfori, cu pescari arși de soare bombănind printre ele, cu bărbați strânși la o tablă sau la o bârfă în fața magazinașelor aflate în imediata apropiere, cu brinquinhos agățate pe pereți – tradiționalul instrument muzical al Madeirei.
Camara de Lobos este, totodată, locul în care s-a făcut pentru prima oară poncha, băutura din rom de trestie de zahăr, lămâie și miere, despre care povesteam în episodul anterior și, fiind înconjurat de vii, e orașul care ”dă” unele dintre cele mai bune vinuri de Madeira. Și tot Camara de Lobos e punctul de plecare către Cabo Girao și Ribeira Brava, două dintre locurile pe care le-am numit, simplu, ”mamele panoramelor din Madeira”.
La înălțime: Cabo Girao
Cabo Girao e o stâncă marină. Înaltă. Foarte înaltă. Portughezii spun că e cea mai înaltă stâncă din Europa, și a doua din lume, cu cei 589 de metri. În realitate, lucrurile par să stea altfel, și Cabo Girao să ocupe abia locul 6 pe bătrânul continent. Însă, la urma-urmei, asta are mai puțină importanță. Legenda contează!
Și dacă există o legendă, atunci îi dăm credit și mergem la cea mai înaltă stâncă din Europa, aflată la doar doi kilometri de Camara de Lobos. Stânca a făcut parte pe vremuri din trupul unui vulcan iar prăbușirea bruscă a rocilor în mare a creat acest perete vertical pe care se văd urmele săpate de lava scursă în ocean.
Portughezii au știut să facă din Cabo Girao o atracție turistică, amenajând recent locul într-un mod spectaculos. Turiștii sunt scoși ușor în exteriorul stâncii, plimbându-se pe o terasa de sticlă, în josul căreia se cască hăul. Ușor angoasant pentru cei cu rău de înălțime, de-a dreptul fascinant pentru ceilalți.
Un lucru e cert: odată ajuns acolo, nu știi din ce unghi să fotografiezi mai bine și mai mult oceanul, stâncile, terasele de dedesubt sau sătucul Camara de Lobos, care se întinde la poale. Am înțeles că vara locul e destul de aglomerat, valurile de turiști făcând, ca oriunde în aceste cazuri, experiența ceva mai puțin plăcută.
De la Cabo Girao, următorul popas este, în mod logic, Ribeira Brava, un orășel de pe coasta de sud-vest a insulei, care-și trage numele de la un râu ce se presupune a fi foarte sălbatic. La vremea vizitei mele, era doar secat. Ribeira Brava a fost unul dintre primele localități ale insulei iar în prezent se remarcă prin faptul că e unul dintre popasurile turistice ale locului: străduțe cu restaurante și magazine dar, mai ales, un loc ”pentru poze”, panoramele care se deschid cu larghețe obiectivului foto fiind, din nou, extrem de spectaculoase, în orice parte ai privi: către ocean sau către interiorul insulei. (va urma)
Citește și:
Lumea lui Eddie: Madeira, insula magică (1)
Lumea lui Eddie: Madeira, insula magică (2)
Lumea lui Eddie: Madeira, insula magică (3)
Lumea lui Eddie: Madeira, insula magică (4)
Add Comment