Aventura

Zborul cu balonul cu aer cald – ponturi și experiențe. Unde să zbori cu balonul, în România și în lume. Cât costă să zbori cu balonul

zborul cu balonul
Zbor cu balonul în Cappadocia / Foto: 1001nights

Un zbor cu balonul cu aer cald e o experiență unică. Sunt persoane care se tem să o facă, din diverse motive: frica de înălțime, nesiguranța, faptul de a se vedea „suspendate” într-un vehicul fără motor, purtat în bătaia vântului, ș.a.m.d. Însă după ce lași la o parte toate temerile și urci într-un balon cu aer cald, ceea ce urmează îți va rămâne întipărit în amintiri pentru toată viața. În cele ce urmează vom vedea ce presupune zborul cu balonul, vom afla câteva ponturi legate de zborul cu balonul, vom vedea unde să zbori cu balonul în România și în lume, dar și cât costă să zbori cu balonul cu aer cald.

Primul zbor cu balonul cu aer cald

pilanesberg

Am trăit pentru prima oară experiența zborului cu balonul în Africa de Sud, în 2009. Eram în savana din Parcul Național Pilanesberg, unde văzusem pentru prima oară animale sălbatice în libertate, într-un spectaculos safari. A trebuit să mă trezesc foarte de dimineață, în jur de ora 4, pentru ca la 5, când soarele răsărea, să privesc procesul de umflare a baloanelor cu aerul cald, așteptând nerăbdător să urc în nacelă.

zbor cu balonul

Apoi am făcut „saltul” și, în câteva secunde, balonul s-a ridicat ușor, sub „comanda” pilotului, care supraveghea lucrurile și care, vei vedea mai jos, are un rol esențial. Balonul s-a ridicat ca un fulg și fără ca măcar să realizez, era în aer. Câteva secunde de ușoară panică, generată de senzația de zbor fără motor, după care s-a instalat liniștea. O liniște aproape nefirească, întreruptă doar de pufăitul arzătorului care trimitea intermitent flăcări cu scopul de a încălzi aerul interior din balon.

După rapida acomodare cu zborul, am avut cel mai plăcut sentiment de pace absolută. Parcă mi-aș fi dorit ca zborul cu balonul să nu se termine niciodată. Priveliștile cu savana bântuită de animalele sălbatice era o încântare totală, chiar dacă unele scene – precum scheletul unei antilope devorate pe jumătate de lei – păreau dure pentru sufletele sensibile. Zborul a durat circa o oră, după care pilotul a aterizat balonul în apropierea jeep-urilor ce așteptau cuminți. O experiență fabuloasă.

Unde zbori cu balonul în România. Cât costă un zbor cu balonul?

Dacă ești un călător fervent, în mod cert te-ai „lovit” în drumurile tale de posibilitatea de a zbura cu balonul cu aer cald, în cele mai diverse locuri de pe planetă. Poate cea mai apropiată și cea mai căutate activitate de acest gen este cea din regiunea Cappadocia din Turcia, acolo unde zeci de baloane colorează cerul în zilele senine. Dar… unde se poate zbura cu balonul în România? Dacă în urmă cu 25 de ani această experiență era doar la stadiul de vis, acum există câteva locuri de pe teritoriul mioritic unde doritorii pot încerca pe propria piele senzațiile unui zbor cu balonul cu aer cald. Acestea ar fi:

Zbor cu balonul în București

john balon
Foto: JohnBalon.ro

Una dintre opțiunile privind zborul cu balonul în Bucureșri (lângă București, de fapt, pentru că nu putem zbura cu balonul printre blocuri) o oferă John Balon. Aceștia pun la dispoziție trei  pachete, prețul pentru un zbor cu balonul pornind de la 180 euro pentru Pachetul Standard, 550 euro pentru Pachetul Exclusive/VIP, respectiv 210 euro pentru Pachetul Adventure.

Cu Pachetul Standard zbori alături de alți maxim 4 participanți, cu decolare dimineața sau seara. Zborul propriu-zis durează o oră (dar toată acțiunea de pregătire se întinde pe durata a  3-4 ore) locul de decolare fiind în localitatea Gorneni, pe DN6, București-Alexandria. În Pachetul VIP beneficiezi de „intimitate”, în sensul că dacă-l cumperi, poți, de exemplu, să-ți ceri de soție prietena, la înălțime, și fără alte persoane în jur (în afară de pilot, desigur). Iar cu Pachetul Adventure beneficiezi de un zbor în Depresiunea Brașovului, cu priveliști ale Munților Bucegi și Piatra Craiului. Copiii între 5-14 ani au parte de o reducere de 50%.

Un alt organizator de zboruri cu balonul din București (care susține, însă, că poate organiza în orice loc, la cerere) este balonro.ro. Aici prețurile pornesc de la 250 euro / persoană pentru zborurile exclusiviste și scad treptat până la 120 euro, în funcție de numărul de persoane.

Zbor cu balonul în Cluj Napoca

Wonderland Cluj Resort organizează zboruri cu balonul cu aer cald, în balonul lor putând zbura 4 pasageri, plus pilotul. Există mai multe tipuri de zboruri, de la cel ancorat (când doar se ridică balonul, care rămâne însă ancorat la sol) și până la cele de agrement sau publicitare. Prețul pentru un zbor cu balonul de agrement, care poate dura între 30 și 60 de minute (în funcție de condițiile meteo) este de 390 euro pentru 1-3 persoane sau 520 euro pentru 4 persoane. Prețul pentru un zbor ancorat este de 65 lei / persoană.

Zbor cu balonul în Brașov

În Depresiunea Brașovului efectuează zboruri… Balonescu. Un loc în care zborurile cu balonul beneficiază de condiții bune pe tot parcursul anului, fiind operate (în funcție de condițiile meteo) atât vara cât și iarna. Zborul durează până la o oră (cu totul – sunt 3 ore pe care trebuie să le rezervi pentru această activitate) iar prețurile pornesc de la 175 euro / persoană.

Zbor cu balonul în Harghita

Prin Dreambox poți efectua zboruri cu balonul în județul Harghita, mai exact la Odorheiul Secuiesc. Zborul durează o oră, iar întreaga activitate, 3-4 ore și se desfășoară doar în condiții meteo foarte bune. Maxim 4 pasageri, prețurile pornesc de la 1800 lei.

Zbor cu balonul în Timișoara

În zona de vest a țării, Balloony organiza zboruri cu balonul, cu durata de circa o oră, atunci când condițiile meteo sunt acceptabile. Pagina lor de Facebook nu a mai fost actualizată din anul 2020, așa că nu ne-am lămurit dacă firma activează în continuare, deși pe site se pot face rezervări.

Zbor cu balonul în Sibiu

Clubul Sportiv Benzoi efectuează zboruri cu balonul cu aer cald. Zborul standard durează o oră („formalitățile”, cu totul – 3 ore), capacitatea nacelei fiind de 5 persoane (plus pilotul). Locul de îmbarcare diferă în funcție de cum bate vântul – Măgura Cisnădie sau zona Ocna Sibiului, acesta urmând a fi comunicat cu două zile înainte de efectuare. Orele de zbor sunt la răsăritul și apusul soarelui, iar un zbor se efectuează atunci când s-au înscris 5 pasageri și condițiile meteo sunt foarte bune. Verifică mai întâi pe site dacă și când se efectuează aceste zboruri.

Cele mai bune locuri din lume în care să zbori cu balonul

Plimbările cu balonul cu aer cald se pot face în multe părți ale lumii, dar acestea se transformă în experiențe și mai speciale atunci când sunt făcute în locuri de o frumusețe naturală uimitoare. Fie că plutești deasupra savanelor din Africa (așa cum am făcut-o eu) sau planezi în derivă prin munții Nepalului, o plimbare cu balonul cu aer cald este o experiență fabuloasă. Deși zborul cu balonul cu aer cald poate fi o activitate scumpă costisitor, dacă vrei ceva cu adevărat unic, atunci nu ezita să o faci. Iată cele mai bune locuri din lume în care să zbori cu balonul:

Cappadocia, Turcia

zbor cu balonul in cappadocia
Cappadocia / Foto: Nutthavood Pumpeng

Cappadocia este una dintre cele mai populare destinații de zbor cu balonul cu aer cald din lume. Peisajul unic al regiunii, cu formațiuni stâncoase asemănătoare cu cele extraterestre, face ca experiența să fie… wow!

Ce poate fi mai romantic decât să plutești ușor deasupra văii de culoarea trandafirilor la răsăritul soarelui? Zborul cu balonul cu aer cald în Cappadocia este modalitatea perfectă de a admira uimitoarele peisaje din Parcul Național Göreme, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Pe măsură ce soarele răsare sau apune, culorile peisajului se vor schimba, ceea ce va face ca experiența să fie și mai uluitoare. Întotdeauna, după aterizare, veți fi tratat cu un mic dejun delicios ce include șampanie.

O serie de companii efectuează plimbări cu balonul cu aer cald prin această regiune, care durează de obicei între 45 de minute și două ore. Există câteva opțiuni de zbor diferite, iar ceea ce alegi va depinde de buget și de cât timp dorești să petreci în aer.

Cele mai accesibile zboruri cu balonul sunt cele de grup, dar acestea au o durată mai scurtă și transportă mai multe persoane. Pentru o experiență unică, încearcă o excursie privată, care durează mai mult.

Prețul unui zbor cu balonul în Cappadocia diferă în funcție de perioadă, și încep de la 140-190 euro / persoană (în luna martie) până la 190-240 euro / persoană în lunile septembrie și octombrie. Poți consulta o listă de prețuri aici. Copiii sub 6 ani nu pot lua parte la zborul cu balonul în Cappadocia, iar cei sub 16 ani trebuie însoțiți de părinți.

Luxor, Egipt

zbor cu balonul luxor
Luxor / Foto: Deposit Photos

Să vezi Valea Regilor din Egipt din coșul unui balon cu aer cald, în timp ce soarele răsare și colorează în auriu deșertul și verdele luxuriant al Nilului, este o imagine pe care nu o vei uita niciodată. În Luxor există mai multe companii de zbor cu balonul care îți oferă șansa de a vedea mormintele și templele antice de la înălțime. Tururile încep dimineața devreme, iar direcția și durata fiecărui zbor sunt determinate de vremea și vânturile din ziua respectivă.

Bagan, Myanmar

zbor cu balonul bagan
Bagan / Foto: Apisak Kanjanapusit

Templele antice din Bagan se ridică din ceață ca un oraș pierdut al fantomelor. Timp de secole, ele au fost martorii tăcuți ai fluxului și refluxului istoriei, iar astăzi reprezintă una dintre cele mai populare destinații turistice din Myanmar. Și, probabil, cel mai bun mod de a le vedea este dintr-un balon cu aer cald. Sunt 8000 de temple și pagode pe care de la nivelul solului nu ai avea cum să le vezi pe toate.

Plimbările cu balonul cu aer cald în Bagan au loc de obicei dimineața devreme, când aerul este liniștit și condițiile de vânt sunt favorabile. După un instructaj de siguranță, vei putea ajuta la umflarea balonului înainte de a decola ușor pe cer. Priveliștile de sus sunt pur și simplu uluitoare și vei avea suficient timp să te bucuri de ele în timp ce plutești liniștit prin aer.

Reims, Franța

zbor cu balonul in Champagne
Champagne / Foto: Deposit Photos

Situat în inima regiunii Champagne, orașul Reims este renumit pentru peisajele sale pitorești. În timpul plimbării cu balonul cu aer cald, vei pluti deasupra podgoriilor și a dealurilor ondulate, absorbind peisajul idilic al Franței.

Și, desigur, nicio excursie în regiune nu ar fi completă fără un pahar de șampanie închinat pentru aterizarea în siguranță. În plus, orașul Reims este încărcat de istorie, ceea ce îl face un loc interesant de explorat atât înainte, cât și după plimbarea cu balonul cu aer cald.

Toscana, Italia

zbor cu balonul in Toscana
Toscana / Foto: Deposit Photos

Cu peisajele sale frumoase, cu dealuri aurii și verzi, sate și castele medievale, să plutești deasupra regiunii Toscana din Italia într-un balon cu aer cald este unul dintre cele mai romantice lucruri pe care le poți face aici – și, sincer, nu ar fi deloc un loc nepotrivit, ba dimpotrivă, pentru a cere mâna cuiva de soție. Merită să te trezești foarte devreme pentru a face un zbor și a vedea cum peisajul strălucește și se luminează odată cu răsăritul soarelui. După aceea, vei fi tratat cu un mic dejun local toscan, cu produse proaspete de la fermă și pâine proaspăt coaptă.

Wadi Rum, Iordania

zbor cu balonul Wadi Rum
Wadi Rum / Foto: aqaba.jo

Plutește deasupra unui peisaj deșertic dramatic, dar arid, în Wadi Rum, Iordania, un loc parcă de pe altă planetă. Poporul beduin Zalabia a locuit în această zonă timp de milenii, ducând o viață nomadă în deșertul de nisip de cupru, presărat cu munți de gresie și formațiuni stâncoase sălbatice, inclusiv una numită după autobiografia lui E.E. Lawrence, Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii.

Dubai, Emiratele Arabe Unite

zbor cu balonul dubai
Dubai / Foto: Deposit Photos

O plimbare cu balonul cu aer cald este una dintre cele mai unice și interesante experiențe pe care le poți avea în Dubai. Te vei înălța deasupra orașului pentru a avea o priveliște de ansamblu asupra unora dintre cele mai emblematice repere, inclusiv Burj Khalifa și Palm Jumeirah.

Plimbările cu balonul cu aer cald în Dubai sunt de obicei disponibile dimineața devreme sau seara târziu, când aerul este calm și temperatura este mai scăzută. Zborul durează aproximativ o oră, iar la bord vei avea un pilot profesionist care asigură o plimbare sigură și fără probleme. Plimbările cu balonul cu aer cald sunt disponibile pe tot parcursul anului în Dubai.

Valea Loirei, Franța

zbor cu balonul valea loirei
Valea Loirei / Foto: Deposit Photos

O plimbare cu balonul cu aer cald este modul perfect pentru a vedea Valea Loirei în toată splendoarea ei. Plutind deasupra pitorescului peisaj rural, vei avea priveliști de neegalat ale castelelor franceze, ale podgoriilor și ale râului Loire.

Experiența este atât liniștită, cât și antrenantă, și cu siguranță îți va lăsa amintiri de neuitat. Plimbările cu balonul cu aer cald sunt disponibile în întreaga regiune, existând numeroase companii din care poți alege.

Serengeti, Tanzania

zbor cu balonul in Parcul Național Serengeti
Parcul Național Serengeti / Foto: Omer Serkan Bakir

Îți amintești, probabil, genericul de început al filmului Regele Leu, în care apare o priveliște din perspectiva unei păsări de savană și în care toate animalele sunt în mișcare? Poți avea această imagine în viața reală atunci când rezervi o plimbare cu balonul cu aer cald deasupra Parcului Național Serengeti din Tanzania, unul dintre cele mai frumoase parcuri naționale din Africa.

De sus, vei avea o perspectivă neobstrucționată asupra leilor, elefanților, hipopotamilor și girafelor care își văd pur și simplu de viața lor. De la o înălțime atât de mare, nu te vor observa, așa că frumusețea netulburată a animalelor sălbatice în libertate îți va aparține 100%.

Vilnius, Lituania

zbor cu balonul in vilnius
Vilnius / Foto: Aleh Varanishcha

O experiență de neuitat în Lituania? Ce spui de o plimbare cu balonul cu aer cald deasupra centrului vechi din Vilnius? Plutești în liniște deasupra orașului medieval, având o vedere de ansamblu asupra acestui fascinant sit ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe măsură ce soarele răsare, lumina se va reflecta pe pietrele vechi, creând o experiență magică.

Ce este și cum funcționează un balon cu aer cald

primul zbor cu balonul
Primul zbor cu balonul – 19 September 1783, la Versailles, frații Montgolfier / Foto: chateauversailles.fr

Un balon cu aer cald este un aparat de zbor unic, care se ridică grație aerul cald pompat în interiorul său. Există două tipuri principale de baloane cu aer cald. Ambele au fost dezvoltate la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Europa și sunt folosite și astăzi.  Dovezi recente sugerează că indigenii din America de Sud și chinezii ar fi încercat stiluri similare de zbor. Practic, baloanele cu aer cald sunt cea mai veche formă de zbor cu echipaj uman.

Balonul cu aer cald modern folosește focul pentru a încălzi aerul din interiorul balonului și a obține portanță. Un alt tip este balonul cu gaz pur, care nu folosește aer cald, iar prin aruncarea balastului sau prin aerisirea gazului se poate controla doar altitudinea. Costurile pentru acest al doilea tip de baloane se ridică la 11.000 – 18.000 de dolari pentru a umple fiecare zbor, care poate dura până la o săptămână, dacă vremea permite.

Așadar, aerul din interiorul balonului este încălzit cu ajutorul unui arzător, acesta devenind mai ușor decât aerul mai rece din exterior. Acest lucru face ca balonul să plutească în sus, ca și cum ar fi în apă. Evident, dacă aerul este lăsat să se răcească, balonul începe să coboare încet. Piloții controlează astfel altitudinea balonului, pe care o monitorizează cu ajutorul diferitelor instrumente. Aceștia își dezvoltă în timp abilități de anticipare și pot controla adesea ridicarea și coborârea balonului la câțiva centimetri.

Baloanele nu pot fi însă pilotate în sensul normal al cuvântului, așa că se deplasează în direcția vântului, care variază la diferite altitudini. Piloții folosesc cu îndemânare acest lucru ca o modalitate de a schimba direcția prin ardere pentru a urca, sau permițând aerului să se răcească pentru a coborî, și a prinde curenții de aer la diferite înălțimi.

De asemenea, piloții pot folosi gurile de aerisire rotative din partea laterală a balonului pentru a-l roti la 360 de grade, astfel încât pasagerii să aibă o vedere panoramică completă și pentru a face preparativele de aterizare.

Ponturi legate de zborul cu balonul

umflat balon cu aer cald
Momentul de început al oricărei experiențe de zbor cu balonul / Foto: Jeanne Emmel

Un zbor cu balonul este, precum spuneam la început, o experiență fascinantă. Cu toate acestea, înainte de a lua decizia de a zbura, ar trebui să cunoști câteva lucruri legate de această activitate:

Intri în atmosfera zborului cu balonul în mod treptat

Lucrurile se întâmplă atât de treptat, încât s-ar putea să nu-ți dai seama că ai început să plutești deasupra peisajului până când nu vezi umbra balonului mișcându-se dedesubt. Plutești liniștit în derivă și te bucuri de priveliștile lumii de dedesubt, precum păsările. Liniștea este întreruptă doar atunci când pilotul aprinde arzătorul și trimite mai mult aer cald în balon.

Vremea trebuie să fie perfectă

Pentru o siguranță totală, piloții anulează zborurile dacă vremea nu este perfectă pentru zbor. O furtună, condiții de vânt, nori joși, ceață sau orice altceva care împiedică vizibilitatea înseamnă că zborul cu balonul va fi anulat. Atunci când cauți o companie de baloane, uite-te cu atenție peste politica lor de anulare. Îți vor reprograma doar zborul sau îți vor oferi o rambursare dacă zborul nu poate fi reprogramat?

Aventura cu balonul se desfășoară la răsărit sau la apus

Cele mai bune condiții de zbor cu balonul imediat după răsărit sau înainte de apus, deoarece vânturile în acele momente vânturile sunt mai calme. Un zbor cu balonul la răsăritul soarelui te va face să te trezești foarte devreme (precum spuneam, când am zburat în Africa de Sud cu balonul, m-am trezit la ora 4 dimineața). Vei ajunge la locul de decolare la timp pentru a urmări cum se umflă baloanele la răsăritul soarelui. Oricum, ca idee, ia-ți o rezervă de minim 3-4 ore pentru această activitate.

Nu zbura cu balonul dacă ai probleme cu sănătatea

Majoritatea companiilor de turism avertizează să nu zbori cu balonul dacă ai probleme la spate sau la gât. Nu zborul, ci aterizarea poate agrava coloana vertebrală, deoarece aceasta poate fi bruscă. Orice persoană cu antecedente de fracturi ale coloanei vertebrale sau nervi înțepeniți ar trebui să consulte medicul înainte de a rezerva un zbor.

De asemenea, atenție: femeile însărcinate nu pot zbura, iar unele companii nu permit accesul copiilor sub o anumită vârstă (8 ani, de pildă). De regulă, companiile de baloane cu aer cald de își listează restricțiile pe site-urile lor.

De asemenea, este posibil ca orice persoană care cântărește peste 120 de kilograme să fie nevoită să cumpere un al doilea bilet.

Atenție și la urcatul în balon, în caz că ești scund. De regulă te poți urca de unul singur, dar dacă ești mai mic de înălțime, ai nevoie de ajutor pentru a trece peste părțile laterale ale nacelei, care au o înălțime de circa 1,5 metri. Unele nacele sunt prevăzute cu mici ajutătoare pentru picioare, pentru a ajunge mai ușor în interiorul lor.

De asemenea, pregătește-te ca pe parcursul zborului cu balonul să stai doar în picioare. Baloanele cu aer cald comerciale transportă, de obicei, între șase și opt persoane, inclusiv pilotul. Vei sta în picioare, așadar, iar sfatul este să limitezi lucrurile pe care le iei cu tine, fiindcă în nacelă nu ai loc să așezi ceva.

Ce să porți în balon

Poartă haine confortabile, adaptate la temperatura solului. Cel mai bine funcționează straturile. De fiecare dată când pilotul activează lanterna gigantică, temperatura din nacelă crește, așa că nu va fi chiar atât de frig pe cât te-ați aștepta, având în vedere altitudinea.

Fotografiile din balon

baloane cappadocia
Bucură-te de priveliștile oferite din balon / Foto: Volodymir Goynik

Când se află în balon, multe persoane sunt atât de concentrate să facă fotografie după fotografie încât uită să se bucure cu adevărat de peisaj. În balon nu ai posibilitatea să faci fotografia perfectă pentru că nu ai loc și nu te poți învârti după cum vrei. Așa că… ai răbdare. Pe măsură ce planezi deasupra peisajului, sub tine se vor desfășura scene care îți vor tăia respirația, indiferent pe ce parte a nacelei te afli. Găsește însă răgazul de a te bucura de experiență și de a o trăi la adevărata ei valoare. Lasă aparatul foto și apreciază priveliștea liniștită și neobstrucționată în timp ce plutești deasupra locurilor superbe.

Atenție la aterizarea cu balonul!

Legile fizicii spun că… ceea ce urcă trebuie să și coboare. În cazul unui balon cu aer cald, care nu este echipat cu un tren de aterizare, tranziția între a fi în aer și a ajunge la sol poate fi bruscă. Pregătește-te pentru aterizare: nacela poate ateriza în poziție verticală sau poate sări, după cum s-ar putea să se oprească pe o parte, astfel încât să fii nevoit să te strecori afară din ea.

Deoarece baloanele cu aer cald nu pot fi dirijate, locul de aterizare este „de stabilit”. În mod cert există la sol dispozitive de urmărire, care supraveghează baloanele. Dacă în excursie este inclus un mic dejun tradițional cu șampanie, fie te vor transporta cu mașina, de la locul aterizării, fie vor muta festinul.

De ce sunt zborurile cu balonul atât de scumpe?

Zborul cu balonul nu este o activitate ieftină, ba chiar este una destul de scumpă. Asta pentru că excursia are în spate o echipă mare, cu procese dificile, eforturi și costuri mari pentru operare și întreținere. O companie care oferă astfel de activități, trebuie să ceară câteva sute de euro la un zbor, pentru a supraviețui.

Acestea fiind spuse, ia-ți inima în dinți și experimentează un zbor cu balonul cu aer cald. Vei petrece o oră de vis, iar amintirile îți vor rămâne întipărite în memorie pentru toată viața.

Pin it!

zbor cu balonul pinterest

Citește și: 10 destinații pentru iubitorii de adrenalina

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!